ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Retail-ul în timpul pandemiei: cum se pot transforma vulnerabilitățile în oportunități

03 August 2020   |   Oana Buhăescu, Director Audit, Deloitte Romania

Retailerii vor fi in situația de a îmbrățișa tehnologia mult mai rapid decât poate aveau în plan, de a ține cont de preferințele consumatorilor, cum ar fi serviciile de proximitate și colaborările mai strânse cu producătorii locali, pentru creșterea satisfacției clientului și implicit pentru dezvoltarea sustenabilă a afacerii.

 
 
Impactul pe care criza sanitară generată de pandemia de COVID-10 îl va avea, pe termen lung, asupra economiei globale este dificil de estimat în această fază, dar, în căutarea unui răspuns pentru viitor, poate ar trebui să analizăm cu atenție evenimentele recente, mai ales că acestea nu se pliază pe șabloanele desenate de crizele anterioare. O astfel de analiză este cu atât mai necesară, dacă ținem cont de faptul că, în general, orice perioadă dificilă are capacitatea de a scoate la suprafață vulnerabilități existente, dar și de a accelera planurile emergente pentru soluționarea acestora, care, în circumstanțe normale, ar rămâne latente.

Cu siguranță industria de retail este una dintre cele în care astfel de analize, bazate pe evoluțiile recente, ar putea constitui baza unor planuri solide pentru perioada care urmează. În acest domeniu, cifrele încurajatoare, la prima vedere, înregistrate la nivel european, respectiv o creștere de 16,4% în luna mai a volumului comerțului cu amănuntul din Uniunea Europeană comparativ cu luna aprilie, potrivit Eurostat, ar putea crea o falsă percepție jucătorilor din industrie. Perioada coincide cu relaxarea măsurilor de siguranță impuse de statele UE în contextul pandemiei, ceea ce explică această creștere (după blocajul total din aprilie), care, însă, este departe a oferi confortul cifrelor înregistrate anul trecut în aceeași perioadă în materie de vânzări. Astfel, în condițiile unei creșteri insuficiente, care sunt vulnerabilitățile existente care, abordate cu prioritate, ar putea susține o creștere mai rapidă, astfel încât să asigure parametri sustenabili în această industrie în contextul pandemiei de COVID-19?


Investițiile în on-line pe timp de criză pot duce la schimbări majore

Digitalizarea pare să fie o condiție necesară, dat nu suficientă pentru a avea succes în retail. Mai mult de jumătate dintre consumatorii români care au participat la chestionarele Deloitte Romanian Consumer Trends, aplicate pe LinkedIn, spun că sunt încă atrași de o combinație între canalele on-line și off-line de cumpărare, chiar și în contextul pandemiei. În plus, digitalizarea este o direcție care, în esență, presupune alocarea unor resurse financiare considerabile, de care multe companii din domeniu poate nu dispun. Totuși, un efort în această direcție merită făcut, având în vedere că, implementată corect, digitalizarea poate fi criteriu diferențiator în alegerile consumatorilor (prețuri mai mici comparativ cu aceleași produse vândute off-line, achiziționarea și livrarea cumpărăturilor on-line, efectuarea plăților on-line etc.), în contextul acordării unei atenții sporite preocupărilor legate de sănătate și siguranță. Prin urmare, digitalizarea poate genera creșteri în vânzări. În plus, pe termen mediu, comerciantul care investește în on-line va fi mai pregătit în cazul apariției unor astfel de evenimente în viitor, de nedorit, dar, totuși, posibile, după cum a arătat experiența recentă.

Proximitatea rămâne un criteriu important pentru consumator

Asemenea digitalizării, extinderea serviciilor de proximitate făcea partea din strategia omnichannel a unora dintre cei mai mari retaileri. Pe măsură ce criza s-a adâncit, unii jucătorii din domeniu au fost nevoiți să implementeze sau să extindă rapid servicii precum posibilitatea de a achiziționa produse on-line, de a ridica din magazin cumpărăturile prin servicii de tip click and collect sau de a livra la domiciliu. În contextul actual, pentru mulți consumatori, unul dintre serviciile care oferă cea mai mare siguranță, dar și comoditate, este cel de click and collect. Serviciile de proximitate nu contează pentru consumatori doar în momentul declanșării unei situații de criză. Pentru mulți, acestea reprezintă o soluție pentru a economisi timp, pentru a avea acces la mai multe oferte, inclusiv unele personalizate. Să nu uităm și că serviciile de proximitate încurajează un consum responsabil, oferind posibilitatea consumatorului de a avea un ciclu de cumpărare mai scurt și a efectua cumpărături de strictă necesitate.

Atenție tot mai mare către producătorii locali

În contextul pandemiei de COVID-19, comportamentul de consum a fost puternic perturbat, dar, în același timp, consumatorii au început să considere mai mult importantă susținerea producătorilor locali. Acest aspect ar putea duce la accelerarea unor noi modele de vânzare în retail, în care sănătatea și sustenabilitatea devin factori diferențiatori.

Dintre cele patru tipuri de consumatori care s-au profilat în ultimele luni – responsabilul din punct de vedere social, cumpărătorul care își face provizii, vânătorul de chilipiruri și consumatorul comod -, predomină cumpărătorii responsabili din punct de vedere social, care intenționează să cumpere mai mult de la producători locali, chiar dacă bunurile sunt mai scumpe. Este valabil atât pentru majoritatea țărilor europene (peste 45% din consumatori), cât și în România (55%).

Toate aceste tendințe sunt subiecte care se aflau pe agenda actorilor din industria de retail încă dinainte de declanșarea pandemiei. Pentru mulți dintre aceștia, deși făcuseră și anterior pași în direcția implementării noilor tendințe, criza s-a dovedit a fi o oportunitate pentru accelerarea acestor demersuri. Acum, mai mult decât oricând, retailerii vor fi in situația de a îmbrățișa tehnologia mult mai rapid decât poate aveau în plan, de a ține cont de preferințele consumatorilor, cum ar fi serviciile de proximitate și colaborările mai strânse cu producătorii locali, pentru creșterea satisfacției clientului și implicit pentru dezvoltarea sustenabilă a afacerii.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 9811 / 10741
     

    Ascunde Reclama
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    RTPR asistă Macquarie Asset Management într-o tranzacție în distribuția energiei electrice de aproximativ 700 mil. € cu o echipă coordonată de Roxana Ionescu (Partner) | Costin Tărăcilă (Managing Partner): ”Tranzacția reprezintă încheierea unui ciclu investițional complet pentru Macquarie Asset Management în acest portofoliu, pe parcursul căruia RTPR a avut privilegiul de a acționa în calitate de consultant juridic de încredere de la investiție până la exit”
    Filip & Company a asistat Banca Transilvania în cea mai mare emisiune de obligațiuni din CEE, prin care a atras un miliard de Euro de pe piețele externe. Clifford Chance a fost alături de consorțiul de bănci de investiții în acest proiect | “Astfel de tranzacții ridică standardele și creează repere pentru viitoarele finanțări”, spun avocații
    LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
    Filip & Company a organizat etapa finală a Concursului de Procese Simulate de Drept Civil, dedicat studenților din anul II
    INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
    RTPR contribuie la clarificarea jurisprudenței privind biletele la ordin într-un litigiu financiar-bancar cu miză de aproximativ 1,5 milioane RON. Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
    CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
    Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
    Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
    RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
    Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
    Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...