ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Restructurarea obligațiilor fiscale restante, sub presiunea timpului

08 Octombrie 2019   |   Vlad Vătavu, Manager Servicii Fiscale, și Anca Preda, Consultant Senior Servicii Fiscale, Deloitte România

La prima vedere, prelungirea termenului de depunere a notificării vine ca o gură de aer pentru contribuabilii cu datorii, însă, având în vedere complexitatea procesului, aceștia trebuie să se raporteze mai degrabă la termenul de depunere a solicitării, care curge în continuare.

 
 
Contribuabilii care pot beneficia de restructurarea financiară prevăzută de Ordonanța 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale au primit un termen mai îndelungat pentru depunerea notificării privind intenția de a aplica pentru restructurare. Inițial, termenul de depunere a notificării era 30 septembrie 2019, iar acesta s-a prelungit până la data de 31 octombrie 2019. Cei interesați trebuie să țină cont, însă, că termenul pentru depunerea solicitării de restructurare (care este diferită de notificarea privind intenția de restructurare), care conține întreaga documentație necesară, rămâne același, respectiv șase luni de la intrarea in vigoare a Ordonanței (8 august 2019). În plus, autoritățile au adus clarificări suplimentare cu privire la procedura de urmat și la noțiunea de „expert independent”.


La prima vedere, prelungirea termenului de depunere a notificării vine ca o gură de aer pentru contribuabilii cu datorii, însă, având în vedere complexitatea procesului, aceștia trebuie să se raporteze mai degrabă la termenul de depunere a solicitării, care curge în continuare. Aceasta însemnă că întreaga documentație, care conține inclusiv planul de restructurare și testul creditorului privat prudent, trebuie să fie gata până la începutul lunii februarie 2020.

Cine poate beneficia?

Contribuabilii care pot beneficia de prevederile ordonanței sunt împărțiți în două categorii. În prima categorie, restructurarea obligațiilor bugetare, la care ne vom referi în continuare având în vedere că procedura este mai complexă, sunt incluși debitorii persoane juridice de drept public sau privat (cu excepția instituțiilor publice și a unităților administrativ-teritoriale) ale căror obligații bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2018 depășesc un milion de lei. Restructurarea implică posibilitatea anulării obligațiilor bugetare, în proporție de până la 50%, și nu se aplică contribuabililor care s-ar califica pentru eșalonarea la plată, o altă facilitate instituită în trecut.

Cea de-a doua categorie, anularea obligațiilor accesorii, se aplică pentru debitorii ale căror obligații bugetare sunt sub un milion de lei în cazul persoanelor juridice. Pentru celelalte categorii de debitori, persoane fizice sau entități fără personalitate juridică, anularea obligațiilor accesorii se aplică indiferent de cuantumul obligațiilor bugetare restante, inclusiv pentru cele de peste un milion de lei. 

Ce trebuie făcut pentru a beneficia de înlesniri?


Primul pas pentru a beneficia de restructurare constă în notificarea ANAF cu privire la intenția de a solicita facilitățile prevăzute în ordonanță. Autoritatea fiscală este obligată, conform actului normativ, să dea un răspuns în termen de cinci zile referitor la cuantumul obligațiilor fiscale care pot fi supuse restructurării (în condițiile în care contribuabilul a depus toate declarațiile fiscale).

După obținerea documentului de la ANAF care atestă obligațiile ce pot fi restructurate, contribuabilul trebuie să demareze realizarea documentației de susținere a solicitării de restructurare. Cele mai complexe documente sunt planul de restructurare și testul creditorului privat prudent. Ambele trebuie întocmite de un expert independent, care poate fi și un consultant fiscal.

Planul de restructurare, întocmit de către expertul independent, trebuie să cuprindă obligatoriu cauzele și amploarea dificultății financiare a contribuabilului, dar și măsurile luate pentru depășirea acestora; situația patrimonială, cauzele pentru care contribuabilul nu poate beneficia de eșalonarea la plată conform legislației în vigoare; măsurile de restructurare și modalitățile de depășire a  stării de dificultate financiară (înlesniri la plata obligațiilor, conversia în acțiuni a obligațiilor bugetare principale, darea în plată a unor bunuri imobile etc.), cu termene clare de implementare.

În plus, expertul independent este obligat să monitorizeze permanent măsurile incluse în planul de restructurare și să întocmească un raport periodic privind stadiul implementării.

Astfel, întocmirea documentației de aplicare pentru restructurarea obligațiilor bugetare, de regulă, presupune o conlucrare între mai mulți experți din diverse corpuri profesionale (consultanți fiscali, avocați, experți evaluatori, experți contabili, lichidatori etc.).

Așadar, având în vedere complexitatea problematicii și termenele strânse de aplicare, contribuabilii care ar avea de câștigat din aceste facilități ar trebui să ia decizii rapide și să apeleze la experții în procese de restructurare.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 10637 / 10770
     

    Ascunde Reclama
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
    EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
    Popescu & Asociații accelerează creșterea practicii de Healthcare, Pharma & Life Sciences până la 25% din economia firmei, pe fondul unui portofoliu complex de mandate și al efervescenței legislative din sectorul farmaceutic | De vorbă cu Dana Bivol (Partener) despre modul în care lucrează echipa, proiectele importante și provocările convergente din Sănătate în această perioadă
    Ghid pentru clienții sofisticați | Cine domină arbitrajul comercial din România: avocații și firmele recunoscute de Chambers, Legal 500, GAR 100 și Lexology. Dr. Cosmin Vasile se detașează ca „the leading star” pe piața locală, fiind descris de ghidurile internaționale drept cel mai complet avocat de Dispute Resolution din România. ZRVP, TZA, NNDKP, Filip & Company și PNSA au cele mai solide practici locale de arbitraj și ar trebui să fie primele alegeri ale firmelor care caută sprijin în dispute guvernamentale și corporative
    Ghid pentru clienții sofisticați | Cum arată, în 2026, ierarhia firmelor internaționale de avocatură din România, creionată de Chambers Europe și Legal 500: CMS se detașează ca lider prin amploarea și diversitatea platformei sale, iar Clifford Chance își conservă profilul de firmă de referință în domeniul finanțărilor. Mai jos în clasament, dar pe podium, DLA Piper Dinu și Dentons își confirmă forța în câteva arii de practică, iar Eversheds are o prezență modestă
    Legiteam | GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer (Corporate & M&A)
    Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
    INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
    Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
    Filip & Company a asistat Raiffeisen Bank România în acordarea unei finanțări către Booster Capital în vederea achiziției Servicii Publice S.A. | Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener)
    KPMG Legal câștigă definitiv un litigiu de muncă în favoarea unui important jucător din industria IT. Ce avocați au fost în echipa de proiect
    Cumpănașu și Asociații a asistat vânzătorii în tranzacția prin care Nordexim MV International SRL a fost preluată de către Vidya Herbs Private Limited (India) | Mirela Metea (Partener) a coordonat proiectul
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...