ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Reducerea deficitului de încasare la TVA, obiectiv asumat prin PNRR

04 Octombrie 2021   |   Vlad Boeriu, Partener Coordonator Servicii Fiscale și Juridice, Deloitte România

Pe lângă acțiunile cuprinse în PNRR, ANAF mai are în derulare și alte măsuri pentru a asigura o colectare mai bună a taxelor, de departe cea mai importantă fiind introducerea raportării în sistemul SAF-T (Fișierul Standard de Audit de Taxe), care devine obligatorie pentru marii contribuabili de la 1 ianuarie 2022.

 
 
Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), aprobat recent de Comisia Europeană, prevede, dincolo de direcțiile asumate pentru absorbția celor 29 de miliarde de euro, și un set de reforme fiscale de implementat până la finalul anului 2026. Printre acestea se numără modernizarea administrației cu două obiective principale – creșterea veniturilor fiscale cu 2,5 puncte procentuale din PIB până la finalul anului 2025 și reducerea deficitului de încasare la TVA cu cel puțin cinci puncte procentuale până la jumătatea anului 2026 (ambele în raport cu 2019). Cel de-al doilea obiectiv poate fi considerat conservator, raportat la experiența țărilor vecine cu privire la reducerea evaziunii fiscale ca urmare a implementării unor metode eficiente de creștere a colectării, precum SAF-T sau facturarea electronică.


Printre cele mai importante acțiuni asumate de România în domeniul fiscal prin PNRR se numără analiza sistemului fiscal, în 2022, cu scopul de a uniformiza legislația în ceea ce privește taxare veniturilor, respectiv eliminarea graduală a stimulentelor acordate în anumite domenii. Pentru sectorul construcțiilor, se menționează expres că retragerea facilităților acordate trebuie să înceapă în 2025 și să se finalizeze până la sfârșitul anului 2028, când, de altfel, ar expira conform reglementărilor actuale. În plus, în plan sunt prevăzute schimbări în taxarea companiilor (în special pentru microîntreprinderi), în domeniul contribuțiilor sociale și pentru taxele pe proprietate. Măsurile ar urma să fie transpuse gradual până la începutul anului 2024 și să aducă o creștere a veniturilor fiscale cu 0,5 puncte procentuale din PIB până în 2025, comparativ cu 2019.

Însă cel mai mare accent se pune pe reforma administrației fiscale, în special în direcția îmbunătățirii serviciilor digitale (extinderea SPV pentru firme, asocieri, PFA-uri și profesii liberale), o    ptimizării sistemului informatic al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), astfel încât 60% dintre serviciile pentru firme să fie accesibile online în 2024 (față de 45% în prezent) sau derulării controalelor fiscale la distanță (60% din total până în 2025).

Totodată, în plan este inclus și procesul de înrolare a autorităților și instituțiilor publice centrale și locale în sistemul informatic al Ministerului Finanțelor și ANAF, PatrimVen, începând cu data de 1 martie 2022. De altfel, multe dintre măsurile prevăzute în PNRR se află deja în diverse stadii de implementare – conectarea caselor de marcat electronice la sistemul ANAF, cu termen final 30 noiembrie 2021 pentru toți contribuabilii, mecanismul One Stop Shop pentru înregistrarea electronică în scop de TVA sau proiectul e-factură, prevăzut să funcționeze, în prima fază, în relația dintre persoane juridice și instituțiile de stat și ulterior să fie extins pentru facturile emise între companii.

Noi informații privind implementarea SAF-T

Pe lângă acțiunile cuprinse în PNRR, ANAF mai are în derulare și alte măsuri pentru a asigura o colectare mai bună a taxelor, de departe cea mai importantă fiind introducerea raportării în sistemul SAF-T (Fișierul Standard de Audit de Taxe), care devine obligatorie pentru marii contribuabili de la 1 ianuarie 2022. ANAF a publicat, recent, noi informații cu privire la aplicarea noului mecanism, printre cele mai importante fiind cele referitoare la natura datelor pe care contribuabilii trebuie să le declare în format electronic, procedura de transmitere, dar și termenele de implementare pe categorii de contribuabili. Astfel, pentru companiile mari se menține termenul de 1 ianuarie 2022, iar pentru contribuabilii mijlocii și mici, raportarea în noul sistem devine obligatorie la începutul anilor 2023, respectiv 2025. Prin excepție, pentru instituțiile financiar-bancare și societățile de asigurare-reasigurare, încadrate la data de 31 decembrie 2021 în categoria marilor contribuabili, obligația de raportare în sistemul SAF-T începe de 1 ianuarie 2023.

În plus, perioada de grație pentru primele termene de depunere a raportărilor în noul format se prelungește de la maximum trei luni, cât se anunțase anterior, la cel mult șase luni (pentru prima raportare).

Reducerea evaziunii fiscale – experiența țărilor vecine

Acest sistem a fost creat de OECD în urmă cu mai mult de zece ani tocmai cu scopul de a asigura o mai bună colectare a taxelor la bugetele de stat, iar țările care l-au implementat în diverse forme îi demonstrează eficiența.

Spre exemplu, Polonia și Ungaria, țări comparabile cu România din punct de vedere economic, și-au redus semnificativ decalajul de încasare la TVA după adoptare. În Polonia, deficitul a scăzut cu 10,5 puncte procentuale în doi ani, de la 20,4% în 2016, la 9,9% în 2018, iar în Ungaria, cu peste 5 puncte procentuale, la 8,4%, în mai puțin de un an (în 2018).

Astfel, România, cu un deficit de încasare la TVA de aproape 34% în 2019, potrivit celor mai recente estimări ale Comisiei Europene, și-a stabilit o țintă realizabilă, luând în considerare măsurile demarate precum și pe cele cuprinse în PNRR.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6455 / 10288
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Apreciată constant de ghidurile juridice internaționale pentru mandatele sofisticate, practica de Capital Markets a CMS România a devenit, prin consistență și profunzime, unul dintre pilonii reputației firmei pe piața locală și un reper important în rețeaua sa regională | De vorbă cu Cristina Reichmann (Partener) despre disciplina pregătirii pentru bursă, finețea aplicării regulilor de piață și forța unei echipe care lucrează articulat, cu roluri clare și obiective aliniate
Filip & Company a organizat în parteneriat cu Asociația Studenților în Drept cea de-a zecea ediție a Concursului de negocieri simulate „Teodora Tudose”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
Kinstellar a consiliat GEA Group, firmă cu operațiuni în peste 150 de țări, cu privire la crearea unui joint venture cu RebelDot, companie de tehnologie din Cluj-Napoca. Echipa care a gestionat proiectul a fost condusă de Rusandra Sandu (Partner) și Mihai Stan (Managing Associate)
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
NNDKP, Popescu & Asociații și ZRVP au cei mai mulți profesioniști listați în Benchmark Litigation - 2025. Ce avocați au intrat în liga „Litigation Stars” și prin ce s-au remarcat firmele aflate în plutonul de forță al practicii
Mușat & Asociații confirmă, în Real Estate, forța unei echipe obișnuite să lucreze sub presiunea timpului și a reglementărilor, menținând proiectele pe un traseu sigur de la due diligence la implementare | De vorbă cu Monia Dobrescu (Partener) despre combinația de rigoare juridică, luciditate în evaluarea riscurilor și creativitate în soluții, într-o periodă plină de provocări
NNDKP confirmă, prin practica de Litigii, că este prima opțiune pentru companiile care au nevoie de reprezentare în dosare cu miză de sute de milioane de euro, în instanțe și arbitraje la curți internaționale | De vorbă cu Emil Bivolaru (Partener Executiv) și Sorina Olaru (Partner) despre combinația dintre strategie, tehnologie și echipe capabile să ducă la capăt dosare complexe cu soluții favorabile, construite pe argumente solide, într-o piață a disputelor sofisticată
Patru firme de avocați din România, evidențiate pentru activitatea în domeniul Competition ̸ Antitrust | NNDKP, CMS, TZA și D&B David și Baias au intrat în topul global al firmelor cu cea mai bună practică de concurență. Cine sunt avocații evidențiați de GCR 100 – 2026 și care au fost proiectele care au adus recunoaștere echipelor locale
ZRVP, desemnată din nou „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards 2025 | Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner): Un premiu obținut doi ani la rând spune un lucru simplu: că echipa merge în direcția bună. O astfel de recunoaștere confirmă nivelul profesional atins și, în același timp, ne obligă să rămânem la fel de exigenți
Fiscalitate ̸ Litigii Fiscale - Practica de Taxe a Kinstellar funcționează ca un „hub” integrat între drept, fiscalitate și finanțe, ce conturează un parcurs procedural previzibil, din faza de control al documentelor până la soluțiile finale ale instanței. Clienții beneficiază de pregătire proactivă, probatoriu robust și o echipă calibrată pentru litigii sofisticate | De vorbă cu Theodor Artenie (Counsel) și Raluca Botea (Counsel) despre tendințele ultimului an, prevenție, timing și modul de lucru al unei echipe recunoscute de directoarele internaționale
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...