ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Preşedintele BNS: S-a creat un ecosistem extrem de periculos în justiţie, de recompensare cu salarii şi pensii generoase

07 Mai 2025   |   Agerpres

Acesta le-a spus celor doi candidaţi din turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, George Simion şi Nicuşor Dan, prezenţi la Congres, că au o răspundere uriaşă dacă vor ajunge la şefia statului.

 
 
S-a creat un ecosistem extrem de periculos în justiţie, de recompensare cu salarii care cresc în spirală anual şi cu pensii generoase, a declarat, miercuri, preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin.

"În primul rând este criza din justiţie, unde s-a creat, în timp, un ecosistem prin care se recompensează singuri cu salarii care cresc în spirală anual, cu pensii generoase, dar şi cu un mecanism prin care cei care se pensionează din justiţie la vârste fragede, a doua zi după încasarea primei pensii şi îşi iau din nou robele, se reintegrează în sistemul de justiţie. S-a creat un ecosistem extrem de periculos. Ceea s-a întâmplat recent cu Curtea de Apel şi cu demonstraţia de forţă în două zile consecutive, în opinia noastră, este o demonstraţie de forţă a justiţiei din România, că poate să facă aproape orice în această ţară", a afirmat Dumitru Costin, la Congresul BNS.


Acesta le-a spus celor doi candidaţi din turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, George Simion şi Nicuşor Dan, prezenţi la Congres, că au o răspundere uriaşă dacă vor ajunge la şefia statului.

"Preţul pentru alegerea unuia dintre domniile voastre reprezintă al doilea cel mai mare preţ plătit de această ţară. Din acest motiv, personal, consider că răspunderea dumneavoastră este uriaşă. Pe primul loc, în ceea ce priveşte preţul, menţionez evenimentele din decembrie, pentru că vieţile de oameni pierdute pentru schimbarea de regim politic nu pot fi niciodată preţuite în bani. De un an şi jumătate, România stă încremenită în acest proiect electoral. Guvernarea a fost afectată profund de spaimele consecinţelor electorale pe care le-am fi putut avea unele măsuri. România e ca un bolnav aflat pe aparate, cu masca de oxigen pe figură, în aşteptarea unui medic care se aplice tratamentul corect, adecvat. De ce suferă România astăzi? Din cauza unor multiple crize", a explicat liderul BNS.

Blocul Naţional Sindical organizează miercuri şi joi, la Palatul Parlamentului, cel de-al 13-lea Congres al Confederaţiei. Evenimentul va reuni peste 500 de delegaţi şi invitaţi, reprezentanţi ai organizaţiilor sindicale membre ale BNS, dar şi ai instituţiilor publice şi organizaţiilor naţionale şi internaţionale cu care BNS colaborează în calitatea sa de partener social reprezentativ.

Aflat într-un moment-cheie pentru mişcarea sindicală din România, Congresul va fi atât un exerciţiu de evaluare a activităţii din ultimii patru ani, cât şi o oportunitate de a contura direcţiile strategice pentru perioada 2025-2029, susţin reprezentanţii BNS.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 856 / 10327
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS asistă CCE cu privire la vânzarea proiectului fotovoltaic Horia 2 către Renalfa Solarpro Group. Echipa multidisciplinară a fost coordonată de Rodica Manea (Corporate M&A), cu sprijinul Variniei Radu (Head of Energy)
Arbitrajul Eurohold ̸ Euroins v. România a intrat într-o fază preliminară decisivă | Tribunalul ICSID a deschis calea intervențiilor Comisiei Europene și Bulgariei și a fixat un calendar clar pentru analiza Acordului de încetare a tratatelor intra-UE. Cum se reconfigurează raportul dintre dreptul Uniunii, tratatele bilaterale de investiții și protecția investitorilor în litigii intra-UE declanșate după falimentul Euroins
Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Banca Transilvania în finanțarea celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România, dezvoltată de Nova Power & Gas
Kinstellar a stat alături de BIG Mega Renewable Energy în cadrul unei finanțări de peste 100 milioane EUR pentru Parcul Eolian Văcăreni. Echipa, condusă de Magdalena Răducanu (Partener) și Răzvan Constantinescu (Managing Associate)
Muşat & Asociaţii a obținut un succes de referință în materia taxelor impuse de Oficiul Național al Jocurilor de Noroc. Angela Porumb (Partner) a coordonat dosarul, implicate fiind departamentele de Litigii, Fiscal și Gaming & Gambling ale firmei
Sănătate, energie, pariuri: „triunghiul” care a dominat piața locală de fuziuni și achiziții în 2025, cu aproape 2 miliarde de euro din trei tranzacții | Bondoc & Asociații și Schoenherr au lucrat în două dintre acestea. Ce alte firme de avocați au fost implicate în operațiunile cu un ADN puternic transfrontalier inițiate de investitorii finlandezi, francezi și americani
Kinstellar îl cooptează pe Marius Ezer ca Partener și coordonator al practicii de soluționare a disputelor în București | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Marius aduce nu doar competență tehnică, ci și o gândire strategică excelentă, echilibru și orientare spre soluții, lucruri pe care clienții le apreciază”
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund în obținerea unei finanțări de 12,7 milioane de euro. Camelia Ianțuc (senior associate) în prim plan
Încă un spin-off în piața avocaturii | Partenerul Cristian Popescu și echipa sa de zece avocați au părăsit Dentons pentru a lansa o nouă fimă: “A fost o plecare voluntară, iar seniorii cu care lucram au devenit parteneri în noua entitate”. Popescu Roman Radu Florea își va crește echipa și activitatea în mai multe arii de practică până la sfârșitul anului
MidEuropa preia pachetul majoritar în RBC, unul dintre cei mai importanți integratori de sisteme IT specializați în sectoarele de retail, banking și producție industrială din România. Trei firme de avocați au stat alături de investitorul de private equity
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...