ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Popa (BNR): Ne aflăm într-o etapă critică a procesului de convergenţă; creşterea datoriei publice trebuie gestionată cu prudenţă

22 Ianuarie 2025   |   Agerpres

În opinia sa, obiectivul principal trebuie să fie creşterea productivităţii muncii prin tehnologizare, automatizare şi inovare. Din păcate, ţara noastră se află constant în coada clasamentelor privind cercetarea şi dezvoltarea, susţine acesta.

 
 
România riscă să intre într-o perioadă de stagnare economică şi pierdere a competitivităţii dacă vom urma un model economic nesustenabil, caracterizat de creştere bazată predominant pe consum şi îndatorare, fără investiţii în tehnologie, reforme şi inovaţie, consideră Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR), într-un articol de opinie transmis miercuri AGERPRES.

El a subliniat că opinia prezentată în articol îi aparţine şi nu reprezintă poziţia Băncii Naţionale a României.

"Ne aflăm într-o etapă critică a procesului de convergenţă. Dacă vom urma un model economic nesustenabil, caracterizat de creştere bazată predominant pe consum şi îndatorare, fără investiţii în tehnologie, reforme şi inovaţie, riscăm să intrăm într-o perioadă de stagnare economică şi pierdere a competitivităţii. Până acum, ţara noastră a beneficiat de un nivel relativ scăzut al datoriei publice raportat la PIB, însă dinamica nivelului îndatorării necesită o atenţie sporită. Creşterea datoriei trebuie gestionată cu prudenţă, pentru a evita acumularea unor vulnerabilităţi similare celor din Sudul Europei. Astfel, consolidarea fiscală este imperios necesară. De la 25% la 75% din media UE, progresul a fost impulsionat de reforme structurale, capital şi eficientizarea utilizării resurselor existente. Însă, pentru a face pasul următor, România trebuie să accelereze ritmul inovării, să liberalizeze economia şi să susţină acumularea de capital", consideră Cristian Popa.


În opinia sa, obiectivul principal trebuie să fie creşterea productivităţii muncii prin tehnologizare, automatizare şi inovare. Din păcate, ţara noastră se află constant în coada clasamentelor privind cercetarea şi dezvoltarea, susţine acesta.

"În plus, mediul privat are nevoie de un ecosistem în care iniţiativa să fie încurajată, nu îngrădită de birocraţie, taxe şi reglementări impredictibile. Succesul trebuie susţinut, nu descurajat prin taxare. Reducerea barierelor administrative, un cadru fiscal stabil şi o competiţie economică sănătoasă sunt esenţiale pentru atragerea investiţiilor şi stimularea inovaţiei. Mai multă libertate economică şi un stat care facilitează, nu împiedică, sunt ingredientele unei creşteri economice sustenabile. De asemenea, fondurile europene trebuie valorificate inteligent, pentru că nu vom beneficia de ele la nesfârşit", a precizat Cristian Popa.

Oficialul BNR a subliniat că, în ultimele două decenii, România a parcurs un drum impresionant în ceea ce priveşte convergenţa economică cu Uniunea Europeană: de la 26% din media UE în anul 2000 (PIB pe cap de locuitor, ajustat la paritatea puterii de cumpărare), la 80% în 2023, conform datelor Eurostat.

"Practic, în acest interval, România a redus decalajul faţă de media europeană cu aproximativ două puncte procentuale pe an. Această ascensiune s-a bazat pe accesul la piaţa unică, pe influxul de investiţii străine directe (ISD), pe îmbunătăţirea cadrului instituţional şi pe valorificarea unei forţe de muncă bine pregătite, dar anterior ineficient utilizate. Însă, pe măsură ce ne apropiem de media europeană, ritmul convergenţei încetineşte. Asemenea procesului de dezinflaţie, ultima parte a drumului este cea mai complicată. Modelul bazat pe forţă de muncă ieftină îşi atinge limitele: de acum înainte creşterea economică trebuie să vină din productivitate, nu din avantajul costurilor reduse. Salariile au crescut, demografia devine tot mai nefavorabilă, iar preţurile ridicate la energie exercită o presiune tot mai mare asupra competitivităţii. Astfel apare riscul convergenţei incomplete, un fenomen similar cu ceea ce economiştii numesc "capcana venitului mediu". În acest scenariu, o economie reuşeşte să reducă iniţial decalajele de venit, dar nu poate susţine acest progres pe termen lung, existând posibilitatea de stagnare economică sau chiar regres", a precizat Cristian Popa.

Potrivit acestuia, experienţa ţărilor din Sudul Europei (Grecia, Spania şi Italia) ilustrează perfect acest pericol.

"La începutul anilor 2000, aceste economii erau în apropiere de media UE. Grecia ajunsese la 98% din media UE în 2004, Spania chiar a depăşit-o pentru o scurtă perioadă, iar Italia se situa la 120% din media europeană. Însă, în următorii ani, aceste state au experimentat stagnare/declin economic, intrând într-un impas din care nu au reuşit să iasă complet nici până astăzi. Aceste ţări s-au bazat pe un model economic nesustenabil: creşterea consumului prin îndatorare. Grecia a devenit dependentă de finanţare externă, fără a implementa reforme structurale durabile, ceea ce a condus la o criză economică profundă. Spania a trecut printr-o bulă imobiliară care, odată spartă, a provocat recesiune şi şomaj ridicat. Italia a înregistrat, la rândul său, un declin economic treptat", susţine Cristian Popa.

El a precizat că modelul de creştere economică a fost diferit în Europa Centrală şi de Est.

"Dacă ţările sudice au fost stimulate de consum, economiile CEE (precum Polonia şi Cehia) s-au dezvoltat mai degrabă prin producţie, investiţii şi exporturi. O diferenţă notabilă a fost şi natura fluxurilor de capital: Sudul Europei a atras preponderent credite, în timp ce regiunea CEE s-a bazat mai mult pe investiţii străine directe. România cumva oscilează între cele două modele", a punctat Cristian Popa.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 398 / 9528
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Young Professionals to Watch | Pentru Andreia Moraru (Senior Associate), avocat cu un master absolvit în Olanda, reputația internațională a ZRVP a fost garanția că va lucra în mandate de arbitraj internațional de anvergură, alături de o echipă care și-a demonstrat valoarea în piață: ”Toate așteptările profesionale mi-au fost depășite și mă bucur mult că am avut oportunitatea să mă alătur echipei. La ZRVP am simțit întotdeauna că avocații seniori au suficientă experiență încât să găsească drumul și în cazul în care poteca nu este bătătorită”
Women Lawyers | Ileana Nicolescu (Managing Associate) a simțit că BACIU PARTNERS va fi mediul în care va evolua înconjurată de oameni ce o vor inspira nu numai profesional. ”E important pentru fiecare dintre noi să simțim că suntem în locul potrivit pentru etapa din carieră în care ne aflăm, loc care să ofere și premisele să continuăm să creștem”
Studiu Refinitiv | Piața tranzacțiilor de M&A a continuat să crească în Q1 ̸ 2025 pe piețele emergente și la nivel nivel global. CMS își menține poziția fruntașă la nivel global și în Europa de Est, regiune în care și RTPR întră în Top 3
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv | Consultanță
OMV Aktiengesellschaft a mers pe mâna avocaților de la ZRVP într-un alt arbitraj ICC cu statul român și a câștigat încă 47 mil. €, plus dobânzi. Pretenții de alte 50 mil. € la orizont, într-o procedură nouă, inițiată în decembrie 2024, în care lucrează deja aceeași echipă de avocați
Women Lawyers | Femeile avocat redefinesc succesul în avocatura de business. De vorbă cu Irina Picoș (Managing Associate, BSMP) despre leadership feminin, provocări profesionale și lecțiile învățate în carieră: ”Am ales această echipă datorită figurilor feminine ce reprezintă pentru mine adevărate modele în plan profesional și uman și care îmi oferă, zi de zi, inspirația, încrederea și determinarea de a continua munca în profesia de avocat”
PNSA, alături de ALD Automotive la fuziunea cu LeasePlan în Ayvens
Women Lawyers | De vorbă cu Andreea Bende, Partener BACIU PARTNERS și unul dintre fondatorii firmei: ”Femeile avocat joacă un rol important în promovarea eticii și a responsabilității sociale în afaceri, având un impact pozitiv asupra comunităților și societății în ansamblu. Ele aduc perspective diverse și abilități unice în negocieri și strategii legale”
LegiTeam | Voicu & Asociații is looking for Junior level Business Lawyers
Țuca Zbârcea & Asociații aniversează 20 de ani de activitate
ZRVP, alături de dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe la deschiderea primului hotel Radisson RED din România
NNDKP dezvoltă una dintre cele mai solide practici locale de Dreptul Mediului, cu mandate de impact în industrii cheie, consultanță sofisticată și reprezentare în litigii complexe, gestionate de o echipă specializată | Mădălina Vasile, coordonatoarea practicii: ”Oferirea de asistență personalizată, adaptată realităților juridice și identificarea unor soluții practice și fezabile pentru problemele clienților vor rămâne prioritare”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...