
Opțiuni aflate la îndemâna angajatorilor în contextul COVID-19
25 Martie 2020
Florentina Munteanu (Partener), Gabriela Ilie (Managing Associate) și Ana-Maria Vlăsceanu (Senior Associate) - Reff & AsociațiiCompaniile pot aplica șomajul tehnic în cazul în care activitatea le este întreruptă în totalitate sau parțial în relația cu o parte a angajaților, care nu vor mai avea posibilitatea să își desfășoare activitatea pentru o anumită perioadă de timp.
În situația nou creată pe piața muncii de pandemia de COVID-19, companiile caută soluții pentru a se adapta la reducerea activității și pentru a proteja angajații, având în vedere că, până nu demult, lipsa personalului reprezenta o provocare importantă pentru angajatori. Legislația în vigoare permite companiilor să adopte o serie de măsuri în aceste sens, în funcție de gradul și modul în care le este afectată activitatea, de la înțelegeri amiabile între angajatori și angajați, la șomaj tehnic sau măsuri care privesc forța majoră. Fiecare opțiune prezintă, însă, atât o serie de restricții, cât și o serie de avantaje și dezavantaje.
Tot mai mulți angajatori se confruntă, în această perioadă, cu reducerea drastică a activității, care le afectează stabilitatea financiară și, implicit, posibilitatea de a plăti salariile angajaților. O primă soluție pentru diminuarea costurilor, valabilă în cazurile mai puțin grave, ar putea fi negocierea directă cu salariații pentru reducerea programului de lucru și, implicit, a salariilor. O altă soluție ar putea fi aceea în care angajatorul solicită angajaților să intre în concediu de odihnă pe perioada reducerii activității. Astfel de măsuri pot fi aplicate, însă, doar în anumite condiții.
Tot mai mulți angajatori se confruntă, în această perioadă, cu reducerea drastică a activității, care le afectează stabilitatea financiară și, implicit, posibilitatea de a plăti salariile angajaților. O primă soluție pentru diminuarea costurilor, valabilă în cazurile mai puțin grave, ar putea fi negocierea directă cu salariații pentru reducerea programului de lucru și, implicit, a salariilor. O altă soluție ar putea fi aceea în care angajatorul solicită angajaților să intre în concediu de odihnă pe perioada reducerii activității. Astfel de măsuri pot fi aplicate, însă, doar în anumite condiții.
Șomajul tehnic – în ce condiții se poate impune
Companiile pot aplica șomajul tehnic în cazul în care activitatea le este întreruptă în totalitate sau parțial în relația cu o parte a angajaților, care nu vor mai avea posibilitatea să își desfășoare activitatea pentru o anumită perioadă de timp.
Pentru a putea implementa această măsură, compania trebuie, mai întâi, să identifice motivele economice, tehnice sau structurale care justifică întreruperea temporară, parțială sau totală, a activității și să detalieze aceste motive în decizia cu privire la întreruperea temporară a activității.
Pe perioada șomajului tehnic, salariații sunt îndreptățiți să primească o indemnizație de cel puțin 75% din salariul de bază, contractele de muncă fiind, în această perioadă, suspendate.
Guvernul României a adoptat, recent, o ordonanță de urgență care prevede că statul va susține, din bugetul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, plata indemnizației aferente șomajului tehnic pentru angajații firmelor afectate de pandemie, însă în limita a 75% din salariul mediu brut pe economie, pentru două categorii de angajatori: cei afectați direct de instituirea stării de urgență și cei afectați indirect, care își reduc activitatea, cu îndeplinirea, însă, a anumitor condiții și formalități.
O altă formă de șomaj tehnic este cea care permite angajatorului să reducă programul de lucru de la cinci zile pe săptămână la patru zile, cu diminuarea în consecință a salariului, însă aceasta poate fi adoptată doar în cazul reducerii temporare a activității, din motive economice, tehnologice sau structurale, pentru perioade care depășesc 30 de zile lucrătoare.
Forța majoră – o măsură extremă, care trebuie intens analizată
În situația în care este invocată forța majoră în relațiile de muncă, aceasta implică suspendarea contractelor de muncă, fără plata vreunei indemnizații către angajații afectați. Totuși, este extrem de important de precizat că, pentru a se stabili dacă o companie poate suspenda contractele de muncă ale angajaților ca urmare a reducerii/întreruperii activității din cauza COVID–19 invocând forța majoră, trebuie analizate motivele exacte ale unei astfel de decizii și trebuie verificat, în concret, dacă sunt îndeplinite condițiile forței majore.
Așadar, măsurile pe care le pot aplica angajatorii în această perioadă trebuie analizate și aplicate de la caz la caz, în funcție de situația particulară a fiecărei companii, de relația curentă cu angajații și de gravitatea situației create de pandemie.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 9467 / 9925 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Voicu & Asociații is looking for Junior level Business Lawyers
BSMP - Bohâlțeanu și Asociații a asistat UNIGEA România în contractarea unei finanțări de 30,25 milioane EUR pentru dezvoltarea unui proiect solar de referință de 85 MW în Arad. Echipă pluridisciplinară, coordonată de partenerii Daniela Milculescu și Ionuț Bohâlțeanu, într-un efort multijurisdicțional ce a reunit investitori și consultanți cheie din patru țări
Schoenherr transformă internship-ul într-o veritabilă rampă de lansare pentru tinerii aflați la început de drum: program plătit, cu acces direct la proiecte internaționale și integrare într-o cultură bazată pe colaborare, diversitate și formarea continuă a talentelor, cu impact direct asupra recrutării viitoare | Ana Lupșor, People & Culture Manager: „Țintim să asigurăm expunere reală la proiecte și la modul de lucru specific unei firme internaționale, dar și să îi descoperim pe cei care pot deveni colegii noștri pe termen lung”
Summer Internship-ul Mușat & Asociații, mai mult decât un stagiu de vară: program strategic de formare și recrutare, care le oferă studenților experiență practică autentică, mentorat direct de la parteneri și acces la Fellowship, cu șanse reale de a deveni parte din echipa firmei | De vorbă cu Ștefan Diaconescu (Partner) despre experiență completă a cursanților, cu expunere directă la multiple arii de practică și la cultura organizațională a uneia dintre cele mai mari firme de avocatură din România
Reff & Asociații | Deloitte Legal a asistat dezvoltatorul şi investitorul imobiliar Prime Kapital în emisiunea de obligațiuni de 100 mil. €. Partenerii Andrei Burz-Pînzaru și Irina Dimitriu, în prim plan
League Tables of Legal Advisors (H1 2025) | Piața globală a fuziunilor și achizițiilor a atins 2 trilioane USD – cel mai bun semestru pentru mega-deal-uri din 2020, dar cu cel mai mic număr de tranzacții din ultimele două decenii. CMS și Clifford Chance, printre primele în clasamentul global. Schoenherr are un avans impresionant în Europa și a asistat cele mai multe tranzacții în CEE
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei noi runde de finanțare rețelei de clinici veterinare PartnerVet. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Clifford Chance își consolidează practica de Litigii prin recrutarea lui Remus Codreanu ca partener în echipa din București
Kinstellar are un nou Office Managing Partner în București | Iustinian Captariu a preluat managementul biroului de la Victor Constantinescu, cel care a condus echipa locală timp de șase ani, cu rezultate remarcabile. Kristóf Ferenczi, Firm Managing Partner: ”Numirea lui Iustinian face parte din programul nostru de planificare a succesiunii, un element esențial pentru a asigura creșterea și succesul continuu al Kinstellar”
ANALIZĂ | Gabriel Resources a deschis o procedură de anulare a hotărârii ICSID prin care Tribunalul arbitral a respins cererea de peste 3 mld. USD privind controversatul proiect minier de la Roșia Montană, iar România a răspuns cu un Contramemoriu care demontează acuzațiile și atacă frontal strategia reclamanților. Dacă statul ar pierde, impactul ar fi devastator pentru finanțele publice și ar compromite rezultatele măsurilor pe care guvernul Bolojan încearcă să le implementeze
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Ana-Maria Baciu, avocatul din România cu cele mai multe nominalizări la gala Legal 500 CEE Awards 2025: Intellectual Property Lawyer of the Year, Romania Lawyer of the Year și CEE Partner of the Year. Astfel de validări contribuie nu doar la consolidarea brandului său personal, ci și la repoziționarea avocaturii de business din România ca un partener credibil, capabil să ofere consultanță sofisticată clienților internaționali
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...