
Obligațiile impuse de ANPC operatorilor economici pentru combaterea fenomenului de ”shrinkflation” au fost publicate, cu o serie de neclarități
25 Septembrie 2024
Cătălina Nacev (Avocat senior coordonator), Mihaela Ragea (Avocat senior) și Andreea Roșu (Avocat)Dispozițiile Ordinului nu definesc noțiunile utilizate în cuprinsul acestuia, generând astfel probleme de interpretare și aplicare.
![]() |
Având în vedere că intenția reglementării este bună, apreciem că în această formă Ordinul nu va avea efectul pentru care a fost adoptat, acela de protejare a consumatorilor de fenomenul de ”shrinkflation”. ANPC a identificat o scădere a volumului sau a greutății unor produse preambalate, fără însă ca această scădere să se reflecte în prețul produselor și fără a schimba forma și prezentarea acestora. În opinia Autorității, acest fapt induce în eroare consumatorii cu privire la cantitatea produselor achiziționate.
Astfel, conform Ordinului, operatorii economici care comercializează la raft produse al căror volum sau a căror greutate s-a diminuat, păstrându-se însă ambalajul, forma și prezentarea, concomitent cu menținerea prețului de vânzare, au obligația de a semnaliza această modificare în același câmp vizual cu produsul, prin afișarea unui anumit text, la o anumită dimensiune și scris cu un anumit font, indicate în mod expres în Anexa la Ordin și de a menține această informare timp de cel puțin 30 de zile de la punerea la vânzare a produsului.
Cu toate că obligația instituită de actul normativ pare la prima vedere simplă, aceasta ridică multiple probleme de interpretare și aplicare pentru agenții economici.
Principalele probleme identificate
O primă problemă a acestui ordin este că informația trebuie prezentată doar în forma impusă de document, orice modalitate alternativă de semnalizare nefiind acceptată.
O a doua problemă identificată este aceea că dispozițiile Ordinului nu definesc noțiunile utilizate în cuprinsul acestuia, generând astfel probleme de interpretare și aplicare.
Astfel, nu este definită noțiunea de “produse destinate consumului în spații de vânzare”, dând naștere la multiple interpretări cu privire la categoria produselor pentru care se instituie obligația de informare, respectiv dacă se aplică celor consumate în spațiul de vânzare sau tuturor produselor preambalate comercializate.
Deși referatul de aprobare al Ordinului și Comunicatul ANPC fac referire la aplicabilitatea actului normativ în ceea ce privește toate produsele preambalate comercializate, respectiv atât cele alimentare, cât și cele nealimentare, iar Ordinul exclude în mod expres de la aplicabilitate doar produsele comercializate online, în cuprinsul actului normativ se face trimitere la o obligație de informare pentru comercializarea la raft a produselor destinate consumului în spații de vânzare, generând astfel confuzie.
Totodată, Ordinul precizează expres că va fi aplicat exclusiv în privința produselor pentru care s-a redus volumul sau greutatea, având însă ”prezentarea, ambalajul, forma, dar fără a se limita la acestea, identice”.
Rezultă, așadar, că în situația în care prezentarea sau ambalajul au fost modificate, prevederile Ordinului nu vor putea fi invocate.
O altă problematică de interpretare vizează perioada de timp în care operatorii economici au obligația informării consumatorilor asupra acestor aspecte. Din aceasta perspectivă Ordinul precizează că această obligație subzistă pentru o perioadă de cel puțin 30 de zile de la data punerii în vânzare la raft a produsului cu volum sau greutate redusă fără însă a indica în niciun fel dacă sau cum vor fi aplicate dispozițiile Ordinului pentru situații tranzitorii.
Mai mult, Ordinul instituie obligația de informare la momentul “oferirii spre vânzare” a unui produs preambalat al cărui volum sau a cărui greutate a fost redusă, fără ca noțiunile de “oferire spre vânzare” sau “punere în vanzare”, utilizate în cuprinsul Ordinului, să fie definite în considerentele acestuia sau prin OG nr. 21/1992, act normativ în completarea căruia a fost emis.
Astfel, dacă noțiunea de ”punere în vânzare” este înțeleasă ca fiind acțiunea de a oferi spre vânzare pentru prima dată produsul a cărui greutate sau al cărui volum au fost reduse, se poate aprecia că obligația de semnalizare a produsului al cărui volum sau greutate au fost deja reduse anterior intrării în vigoare a Ordinului, în condițiile menținerii prețului și care a fost comercializat pentru o perioadă de cel puțin 30 de zile anterior momentului intrării în vigoare a Ordinului, nu mai subzistă.
De asemenea, aplicarea în timp a obligației de informare pentru o perioadă de cel puțin 30 de zile dă naștere unor multiple interpretări și întrebări, respectiv dacă această obligație de informare subzistă doar pentru produsele a căror greutate sau volum s-a diminuat, puse la vânzare după intrarea în vigoare a Ordinului sau există și în cazul produselor puse la vânzare într-o perioadă mai mică de 30 de zile anterior intrării în vigoare a Ordinului.
Lipsa unei reglementări clare în această privință obligă la realizarea unei analize complexe din perspectiva principiului aplicării legii în timp și care poate conduce la aplicarea neuniformă a prevederilor legale, îngreunând totodată implementarea în practică a dispozițiilor actului normativ de către operatorii economici.
Care sunt sancțiunile?
O altă deficiență pe care o regăsim în modalitatea de reglementare a acestui Ordin, este lipsa indicării exprese a unei sancțiuni în cazul nerespectării de către operatorii economici a obligațiilor instituite prin acesta.
Având în vedere practica ANPC în situații similare, precum și faptul că Ordinul a fost adoptat în executarea OG 21/1992 privind protecția consumatorilor, respectiv a prevederilor art. 18-20 din acest act normativ, care reglementează obligația operatorilor economici de informare a consumatorilor cu privire la caracteristicile esențiale ale produselor, dorindu-se, practic, o completare a conținutului acestei obligații de informare, apreciem că sancțiunea ce va deveni incidentă pentru nerespectarea prevederilor acestui Ordin va fi aplicată în baza Ordonanței nr. 21/1992 pentru încălcarea contravențiilor prevăzute la art. 18-20, după caz.
Astfel, încălcarea Ordinului va constitui contravenție și va putea atrage sancționarea operatorilor economici atât cu amendă contravențională de la 1.000 de lei la 10.000 de lei, cât și cu măsura complementară a opririi temporare de la comercializare a produselor cu abateri de informare până la remedierea deficiențelor sau, în cazuri extreme, chiar cu măsura complementară a închiderii temporare a unității pe o perioadă de cel mult 6 luni.
Având în vedere faptul că dispozițiile art. 18-20 din OG 21/1992 reglementează obligații de informare distincte, cu elemente materiale distincte, ce cad în sarcina unor operatori economici distincți, credem că această modalitate de stabilire a sancțiunii aplicate și a textului de lege incident încalcă atât principiul legalității, cât și principiul individualizării sancțiunii, consacrat la art. 1 din OG 2/2001.
Ordinul va intra în vigoare în termen de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, respectiv în data de 10 octombrie 2024, oferind timp operatorilor economici pentru adaptarea și conformarea la noile cerințe.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 893 / 9778 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
Filip & Company a asistat ENGIE Romania în obținerea unui împrumut de 90 milioane de euro de la BERD. Tranzacție coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Camelia Ianțuc (senior associate)
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Clifford Chance Badea a asistat Alpha Bank la finalizarea vânzării către Vista Bank România a societăților Alpha Leasing România IFN și Alpha Insurance Brokers. Ce avocați au fost implicați în proiect
GNP Guia Naghi și Partenerii obține la Înalta Curte anularea definitivă a unei decizii de sancționare emisă de Consiliul Concurenței împotriva unui important furnizor din sectorul alimentar | Dosarul s-a aflat la intersecția unor domenii juridice deosebit de tehnice – dreptul concurenței, dreptul administrativ și dreptul Uniunii Europene
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Filip & Company a asistat Booster Capital în achiziția unei participații în Artesana cu o chipă de avocați coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Andreea Bănică (counsel). RTPR a fost de partea vânzătorului ROCA Investments, iar Andronic & Partners a asistat Artesana şi pe fondatorii acesteia
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
RTPR obține, printr-o hotărâre definitivă, reducerea cu 85% a amenzii aplicate de Consiliul Concurenței unei agenții media, după un „roller coaster” juridic de 10 ani. Complexitatea speței, accentuată de necesitatea de a gestiona aspectele de natură tehnică referitoare la calculul veniturilor reale ale unei agenții media, cu excluderea sumelor refacturate clienților acesteia | Echipa asistă clientul și în cadrul procedurilor legale prin care să poată obține compensațiile care i se cuvin în contextul lipsirii acestuia de o sumă importantă de bani pe o perioadă îndelungată
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
Grupul Rodbun a accesat un credit sindicalizat de 17,3 mil. €, cu garanţie de stat. NNDKP și Legal Ground, consultanți juridici în această finanțare
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...