Niculescu (ANRE): O să ieşim din piaţă reglementată pentru o perioadă de timp. La 1 iulie nu vom mai avea schemă de sprijin care să plafoneze preţul la energie electrică
31 Martie 2025 Agerpres
Acesta a precizat că ANRE analizează foarte atent tot cadrul de reglementare şi încearcă să găsească soluţii prin care să-l simplifice în aşa fel încât dezvoltarea acestui sector să fie şi mai facil pentru producători.
Prin scăderea birocraţiei şi măsuri de eficientizare un anumit sector din domeniul energiei poate să se dezvolte sănătos, iar în perioada următoare Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) doreşte simplificarea modalităţii prin care operatorii economici obţin autorizaţii de înfiinţare şi licenţe, a afirmat, luni, preşedintele instituţiei, George Niculescu, la un eveniment de specialitate.
"Am văzut că atunci când statul român şi-a propus să susţină un sector din domeniul energiei, sectorul acela a înflorit. Cel mai bun exemplu este exemplul prosumatorilor. La 31 ianuarie 2025 în România erau 203.894 de prosumatori, 180.000 persoane fizice şi aproximativ 23.300 persoane juridice şi lucrul acesta a fost posibil din momentul în care Guvernul României, Ministerul Energiei a introdus acea compensare cantitativă. Deci un mod mai simplu prin care românii puteau să-şi compenseze cantitatea de energie electrică produsă şi neconsumată la locul de consum. Şi am văzut că acest fenomen a înflorit în peste 2.441 de megavaţi în putere instalată. Ne-am dat seama că prin scăderea birocraţiei şi prin aceste măsuri de eficientizare, un anumit sector din domeniul energiei poate să se dezvolte cât se poate de sănătos. Ce dorim să facem la ANRE în perioada următoare este să simplificăm modalitatea prin care operatorii economici obţin autorizaţii de înfiinţare şi licenţe", a spus George Niculescu, la cea de-a treia ediţie a conferinţei "Tendinţe Economice 2025", eveniment organizat de Patronatul European al Femeilor de Afaceri (PEFA).
"Am văzut că atunci când statul român şi-a propus să susţină un sector din domeniul energiei, sectorul acela a înflorit. Cel mai bun exemplu este exemplul prosumatorilor. La 31 ianuarie 2025 în România erau 203.894 de prosumatori, 180.000 persoane fizice şi aproximativ 23.300 persoane juridice şi lucrul acesta a fost posibil din momentul în care Guvernul României, Ministerul Energiei a introdus acea compensare cantitativă. Deci un mod mai simplu prin care românii puteau să-şi compenseze cantitatea de energie electrică produsă şi neconsumată la locul de consum. Şi am văzut că acest fenomen a înflorit în peste 2.441 de megavaţi în putere instalată. Ne-am dat seama că prin scăderea birocraţiei şi prin aceste măsuri de eficientizare, un anumit sector din domeniul energiei poate să se dezvolte cât se poate de sănătos. Ce dorim să facem la ANRE în perioada următoare este să simplificăm modalitatea prin care operatorii economici obţin autorizaţii de înfiinţare şi licenţe", a spus George Niculescu, la cea de-a treia ediţie a conferinţei "Tendinţe Economice 2025", eveniment organizat de Patronatul European al Femeilor de Afaceri (PEFA).
Acesta a precizat că ANRE analizează foarte atent tot cadrul de reglementare şi încearcă să găsească soluţii prin care să-l simplifice în aşa fel încât dezvoltarea acestui sector să fie şi mai facil pentru producători.
"Revizuim documentele necesare în aşa fel încât să reducem birocraţia din cadrul autorităţii de reglementare. Al doilea lucru pe care vrem să-l facem este să introducem nişte fluxuri cât se poate de eficiente în ceea ce priveşte activitatea internă a autorităţii de reglementare. Şi acum două săptămâni am semnat un protocol de colaborare cu cei de la Politehnică şi ne propunem să transformăm Autoritatea de reglementare într-un one-stop-shop al informaţiilor din domeniul energiei. Deci, practic, orice investitor din domeniul energiei, printr-un simplu click, va avea informaţii cu privire la absolut tot ce-l interesează din sectorul energie. ANRE trebuie să fie un integrator de soluţii şi să le comunicăm cât se poate de transparent investitorilor din energie, în aşa fel încât facem lucrurile acestea nu doar ca să întindem o mână de ajutor industriei, ci ca să ne facem şi noi treaba mai uşoară. Cu cât vom comunica mai transparent şi vom avea informaţia mai aproape de investitori, de participanţii la piaţă, cu atât ne vom face şi noi activitatea să fie mult mai uşoară. Ne dorim să avem o instituţie rapidă, transparentă, care să integreze fluxurile digitale, soluţii de inteligenţă artificială implementăm la nivelul autorităţii de reglementare. Sunt lucruri care vor facilita şi mai mult interacţiunea participanţilor la piaţă cu Autoritatea de reglementare", a afirmat George Niculescu.
El a menţionat că al treilea lucru pe care Autoritatea îl propune pentru anul 2025 este ca instituţia să-şi consolideze poziţia de reper de încredere pentru consumatorii de energie electrică din piaţă.
"Consumatorii de energie din piaţă trebuie să ştie că autoritatea le este de partea lor în perioada următoare. O să ieşim din piaţă reglementată pentru o perioadă de timp. La 1 iulie nu vom mai avea schemă de sprijin care să plafoneze preţul la energie electrică. La 31 martie 2026 nu vom mai avea preţ reglementat la gaze naturale. Şi aici Autoritatea de reglementare îşi propune să comunice cu consumatorii de energie, atât electrică cât şi gaze naturale, în aşa fel încât această tranziţie spre o piaţă din nou liberalizată să se producă în condiţii cât se poate de corecte pentru consumatori, să nu resimtă şocuri în factură şi, evident, printr-o campanie de comunicare, cred eu că putem să ne atingem acest obiectiv. În altă ordine de idei, cred că în anul 2025, trendul punerii în funcţiunea unor noi capacităţi de producţie din surse regenerabile se va menţine. Avem în continuare o cerere foarte mare de autorizaţii de înfiinţare şi de licenţe. De aceea eu cred că sectorul acesta va fi în continuare în dezvoltare. Evident că trebuie să avem o colaborare foarte bună şi cu operatorii de distribuţie, pentru că toate aceste capacităţi de producere de energie din surse regenerabile trebuie să se racordeze la reţea, în aşa fel încât energia să ajungă fără probleme de la locul de producere la locul de consum", a mai spus George Niculescu.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1214 / 10585 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Peligrad Law își întărește practicile de Arbitraj, Corporate și Fuziuni & Achiziții prin cooptarea lui Daniel Vișoiu și a Andreei-Alexandra Liviță | Mișcarea aduce firmei un plus de forță pe mandate transfrontaliere, restructurări corporative și dispute internaționale cu miză ridicată
Soluție definitivă la ÎCCJ, obținută de Țuca Zbârcea & Asociații: Colecția de artă comparată „Alexandra și Barbu Slătineanu”, restituită moștenitorilor după 16 ani de procese
În spatele scenei, alături de echipa de Investigatii interne & Audit penal de la Popescu & Asociații | De vorbă cu partenerii Adrian Chirvase și Adina Vlaicu despre mecanismele din spatele succesului reputat în această arie și modul în care echipa sprijină organizațiile în menținerea unor standarde înalte de integritate. Expertiza de top și rigoarea procedurală devin instrumente de gestionare a riscurilor comerciale
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Popescu Roman Radu Florea & Associates asistă Yeșilyurt Enerji într-o finanțare de 20 de milioane de euro pentru un proiect solar de 49 MW
Norvegienii de la LINK Mobility preiau Web2SMS de la Netopia Holding, cel mai mare furnizor local de mesagerie A2P din România. Avocați cu senioritate înaltă în tranzacția gestionată juridic la nivel de managing partner
OMV Aktiengesellschaft a câștigat, la Paris, încă o dispută legată de costurile de mediu derivate din privatizarea Petrom. Statul român trebuie să plătească 59 mil. €, din care 28 mil. € dobânzi și costuri arbitrale, după un arbitraj câștigat de Zamfirescu Racoți Vasile & Partners și Norton Rose Fulbright | Argumentele statului - ajutor de stat ilegal și o privatizare dezavantajoasă - nu au stat în picioare
Mitel & Asociații gestionează mandate de M&A de înaltă complexitate în sectorul Healthcare & Pharma, oferind soluții juridice integrate pentru pentru marile grupuri medicale în procese de consolidare strategică. De vorbă cu Mădălina Mitel și Șerban Suchea despre efervescența din Sănătate și capacitatea echipei de a oferi soluții juridice adaptate noilor realități economice
ZRVP numește un nou partener și promovează alți șapte avocați | Cosmin Vasile (Managing Partner): ”Povestea școlii de avocați ZRVP merge mai departe cu fiecare generație care crește în firmă și înțelege că avocatura este o profesie care se clădește în timp, prin disciplină, responsabilitate și multă muncă”
Pas strategic pentru Legal Ground | Firma independentă de tip boutique se alătură rețelei globale The Law Firm Network, cunoascută pentru selectictivitate și criteriile de aderare stricte. Răspuns firesc la nevoile tot mai sofisticate ale clienților corporativi, care caută soluții juridice integrate în tranzacții ce depășesc adesea frontierele naționale
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2026” | Șase firme din România, dintre care patru locale independente, luptă pentru trofeu: PNSA, NNDKP și ȚZA sunt prezențe constante la gala premiilor, iar Filip & Company este nominalizată pentru a cincea oară consecutiv. Schoenherr și CMS, pe lista scurtă pentru regiunea CEE
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





