ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Nagy-Bege (ANRE): Va trebui să verificăm lunar 7 milioane de facturi la gaze şi curent, este imposibil

12 Octombrie 2021   |   Agerpres

Vicepreşedintele ANRE a apreciat că este imposibil ca instituţia să verifice un număr atât de mare de facturi.

 
 
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) va trebui să verifice în fiecare lună 7 milioane de facturi ale consumatorilor de electricitate şi gaze naturale, după ce va produce efecte ordonanţa Guvernului privind compensarea facturilor la energie, a declarat, marţi, vicepreşedintele ANRE, Zoltan Nagy-Bege, în cadrul Aspen Energy Summit 2021.
 
"Mesajul (către Guvern, n.r.) ar fi: cât mai simplu, cât mai puţin birocratic, pentru că şi pentru instituţii este foarte greu să urmărească. Noi, cu această Ordonanţă 118, exagerând puţin, suntem puşi în situaţia să verificăm în fiecare lună 7 milioane de facturi: 5,2 milioane de consumatori casnici de energie electrică vor beneficia de această schemă, conform unor estimări, alţi în jur de 2 milioane de consumatori de gaze naturale, deci sunt peste 7 milioane de facturi lunar", a afirmat Zoltan Nagy-Bege.
 
Vicepreşedintele ANRE a apreciat că este imposibil ca instituţia să verifice un număr atât de mare de facturi.
 
"Este imposibil să le verifici, să le încadrezi într-o anumită tranşă de consum, erau soluţii mult mai simple prin care această compensare se putea rezolva", a precizat Zoltan Nagy-Bege.
 
Vicepreşedintele ANRE a solicitat Guvernului să aplice soluţii mai simple în ceea ce priveşte compensarea facturilor la energie, precum compensarea directă a facturilor între Guvern şi furnizorii din energie.
 
"Deci aş încuraja soluţiile mai simple. Iarăşi o recomandare: dacă statul trebuie să plătească lună de lună anumitor furnizori nişte sume de bani în contul acestor compensări, iar acel furnizor are de plătit la stat nişte dări lună de lună, cele două se pot stinge şi nu mai plimbăm bani din stânga în dreapta, ne compensăm cu cele două sume", a adăugat Zoltan Nagy-Bege.
 
Reducerea riscurilor produse de tranziţia "verde", implicaţiile programului european Green Deal asupra companiilor din energie şi creşterea inovării în domeniul energetic sunt printre subiectele dezbătute marţi în cadrul Aspen Energy Summit 2021.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6853 / 10737
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în cea mai mare emisiune de obligațiuni din CEE, prin care a atras un miliard de Euro de pe piețele externe. Clifford Chance a fost alături de consorțiul de bănci de investiții în acest proiect | “Astfel de tranzacții ridică standardele și creează repere pentru viitoarele finanțări”, spun avocații
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Filip & Company a organizat etapa finală a Concursului de Procese Simulate de Drept Civil, dedicat studenților din anul II
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
Kinstellar a asistat Zen Energy Group în finanțarea de până la 87 mil. € pentru parcul eolian Traian (Brăila). Mai mulți avocați cu senioritate înaltă în echipa de proiect
RTPR contribuie la clarificarea jurisprudenței privind biletele la ordin într-un litigiu financiar-bancar cu miză de aproximativ 1,5 milioane RON. Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
IFLR Europe Awards 2026: șapte firme locale, printre care Clifford Chance Badea și Schoenherr, precum și patru avocați din România, în lista scurtă a celor mai prestigioase distincții din dreptul financiar european. Mircea Ciută (CMS România), singurul avocat român prezent într-o categorie individuală care reflectă performanța la nivel regional
Mușat & Asociații a asistat Giordano Controls în achiziționarea participației integrale în societatea Reset EMS | Andrei Ormenean (Partner) a coordonat echipa
Piața de gambling se reconfigurează | Evoke PLC analizează oferta Bally’s Intralot, într-o tranzacție de 225 mil. £ ce ar putea redefini operațiunile grupului în Europa de Est și România
Bohâlțeanu & Asociații configurează arhitectura juridică a tranzacției anului în energie, prin care Premier Energy preia activele Evryo pentru 700 mil. € | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner), coordonatorul echipei pluridisciplinare implicate în proiect: ”Un proiect de referință prin complexitatea sa, atât din perspectiva structurii, cât și a dimensiunii și importanței activelor vizate”
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Mergermarket | Radiografia unei piețe de fuziuni și achiziții dominate de megatranzacții în primul trimestru din 2026. Care au fost cei mai activi consultanți financiari
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...