Ministrul Muncii: Pot primi subvenţii pentru ‘timp flexibil de lucru’ companiile cu o scădere de 10% a cifrei de afaceri
28 August 2020 Agerpres
Ministrul Muncii a precizat că Guvernul a decis, în şedinţa de joi seară, adoptarea măsurii de subvenţionare a veniturilor acelor angajaţi cărora angajatorii sunt nevoiţi să le reducă programul de lucru în urma scăderii comenzilor companiei în contextul crizei economice.
Pachetul financiar guvernamental de completare a veniturilor angajaţilor al căror program de muncă a fost redus poate fi accesat de companii care au înregistrat o scădere lunară în acest an a cifrei de afaceri de 10% comparativ cu luna similară a anului 2019, a declarat, vineri, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru.
Ministrul Muncii a precizat că Guvernul a decis, în şedinţa de joi seară, adoptarea măsurii de subvenţionare a veniturilor acelor angajaţi cărora angajatorii sunt nevoiţi să le reducă programul de lucru în urma scăderii comenzilor companiei în contextul crizei economice.
"În primul rând am decis asupra sprijinirii angajatorilor ale căror comenzi sunt încă sub nivelul pe care îl aveau înainte de perioada de criză. Sunt situaţii în care toate efectele acestei crize se traduc în scăderea comenzilor pentru domeniile în care activează, motiv pentru care, înţelegând faptul că în condiţii de scădere a comenzilor, şi activitatea este redusă şi ca atare şi încărcarea pe care o au angajaţii este diminuată, Guvernul a decis să reglementeze o măsură de sprijinire a unui 'timp flexibil de lucru' acolo unde se justifică. Este vorba despre angajator, care împreună cu angajaţii lor, vor putea decide în perioada următoare, până la sfârşitul acestui an, când se aplică această măsură, condiţiile în care se reduce timpul de lucru pentru angajaţii lor pe fondul scăderii comenzilor, iar pentru a beneficia de sprijinul oferit de Guvern trebuie să parcurgă câteva etape", a explicat Violeta Alexandru.
Ministrul Muncii a afirmat că Guvernul va acoperi trei sferturi din venitul pe care angajatul l-ar fi pierdut în zilele în care rămâne fără program de muncă.
"Practic, pentru a putea beneficia de această măsură, angajatorul, în colaborare cu angajatul, cu informarea sindicatului sau, după caz, a angajatului, doar după informarea acestuia şi în consultare cu el, va putea lua decizia reducerii programului de lucru pentru angajat. Ce înseamnă acest lucru: angajatul va lucra un timp redus de lucru, şi va primi 75% din diferenţa dintre salariul pe care îl avea înaintea perioadei de criză şi salariul care rezultă din reducerea timpului de lucru. Voi da un exemplu: reducerea timpului de lucru, aşa cum am reglementat, se poate face la maxim 50%. Dacă îţi decide reducerea cu 50% a timpului de lucru, înseamnă că salariatul va avea un salariu de 87,5%, muncind doar 50% din timpul efectiv de lucru", a detaliat Violeta Alexandru.
Aceasta a menţionat că măsura va fi valabilă până la finalul anului 2020, dar nu a precizat care va fi prima lună în care se va aplica.
"Cel puţin 10% din salariaţii unei unităţi economice trebuie să fie în această situaţie pentru ca angajatorul să poată solicita fondurile aferente acestei măsuri. Cifra de afaceri din luna anterioară sau din cea dinaintea ultimei luni trebuie să fi scăzut cu 10% faţă de luna similară din anul anterior, deci din 2019. Insist asupra faptului că decizia privind reducerea timpului de lucru se ia prin informarea şi consultarea salariaţilor, respectiv a sindicatului acolo unde există, iar datele privind schimbarea timpului de lucru trebuie înregistrate în Revisal. Procedura este pe bază de decont, deci iniţial angajatorul acordă sumele la care ne referim, urmând să depună o cerere în acest sens în baza plăţilor făcute către AJOFM-uri. Măsura se aplică până la sfârşitul acestui an. Pot primi sprijin şi persoanele care desfăşoară activităţi independente, este vorba de maxim 41,5% din câştigul salarial mediu brut, aceasta este suma maximă pe care o vor primi cei care desfăşoară activităţi în regim independent", a declarat Violeta Alexandru.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 9516 / 10520 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
România a pierdut arbitrajul ICSID cerut de mai mulți dezvoltatori de parcuri fotovoltaice. Comitetul ad-hoc format din trei arbitri a respins cererea de anulare a hotărârii Tribunalului prin care statul român a fost obligat să plătească peste 40 mil. € | Reclamanții au mers cu King & Spalding (Houston și Paris), apărarea a fost asigurată de o firmă americană și una locală
Exim Banca Românească, parte a consorțiului internațional de bănci care finanțează Ogrezeni, unul dintre cele mai mari proiecte hibride din Europa, cu 460 mil. € | Schoenherr și Clifford Chance Badea, în tranzacție
BERD, CEECAT Capital și Morphosis Capital își marchează exitul din investiția în La Cocoș. Osborne Clarke, Van Campen Liem și Noerr, în tranzacție, alături de trei firme locale de avocați
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Popescu & Asociații rămâne un reper de seriozitate și profunzime, cu o cultură care privilegiază calitatea, consecvența și responsabilitatea | De vorbă cu Adrian Chirvase (Partener) despre 2025 ca an de consolidare: portofoliu diversificat, retenție ridicată, tehnologie folosită pragmatic și o echipă unită, pregătită pentru mandate transfrontaliere
Filip & Company a asistat Veranda Obor S.A. în obținerea unei finanțări de 36 milioane euro de la CEC Bank. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partner) și Rebecca Marina (counsel)
O promovare din interior care confirmă meritocrația și creșterea organică într-una dintre cele mai puternice firme de avocatură din România | De vorbă cu Ramona Pentilescu, avocatul care a crescut în PNSA de la primii pași în profesie până la poziția de partener, despre vocație, rigoare și reperele care i-au susținut evoluția profesională într-un cadru în care contează respectul pentru profesie și coerența valorilor
Neagu Dinu Partners, firmă înființată anul trecut, își face rapid loc în prim-planul practicii de Litigii & Arbitraj din piața locală, cu un model de lucru pragmatic, în care partenerii cooordonează dosarele și păstrează controlul calității în mandate complexe | De vorbă cu Simona Neagu (Partener fondator) despre așteptările tot mai ridicate ale clienților, colaborările internaționale și disciplina internă care susține performanța echipei
LSEG Deals Intelligence | Cum s-au împărțit fuziunile mid-market, anul trecut, pe firmele de avocatură active și la București. CMS a fost pe podium în Europa și pe primul loc în Estul continentului, unde s-au mai evidențiat Schoenherr și Clifford Chance. Tranzacții mai multe, dar de valoare mai mică în Europa Estică
Studenții la Drept sunt invitați la Turneul de dezbateri „Law and Life in Contest” organizat de Bondoc și Asociații
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
ICC Arbitration Breakfast revine în România cu cea de-a doua ediție - 18 martie, în București
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





