ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ionuț Moșteanu: Cheltuielile statului cu dobânzile, mai mari decât bugetul Apărării

20 Noiembrie 2025   |   Agerpres

El a menționat că, în vederea diminuării cheltuielilor, trebuie analizat cazul fiecărei instituții în parte și trebuie prioritizate investițiile cu adevărat necesare în perioada imediat următoare.

 
 
Ministrul Ionuț Moșteanu a atras atenția joi asupra faptului că, în acest an, cheltuielile statului român cu dobânzile vor fi mai mari decât bugetul destinat Apărării.

'Polonia are 47 de miliarde (de euro - n.r.) și noi avem 9 miliarde (de euro - n.r.) la Apărare. Noi avem în jur de 42 - 43 de miliarde de lei anul acesta bugetul Apărării. Cheltuielile statului român cu dobânzile anul acesta vor fi în jur de 53 de miliarde. Adică, anul acesta, România dă mai mult pe dobânzi, pentru că s-au făcut împrumuturi în anii trecuți, fără număr, ca să spun așa, decât dă pe Apărare. Asta spune multe despre unde suntem ca stat în momentul ăsta, iar de aici încolo trebuie să facem niște pași hotărâți să reechilibrăm lucrurile', a declarat Moșteanu, în cadrul unei conferințe de presă, la Palatul Victoria.


El a menționat că, în vederea diminuării cheltuielilor, trebuie analizat cazul fiecărei instituții în parte și trebuie prioritizate investițiile cu adevărat necesare în perioada imediat următoare.

'Fiecare instituție are specificul ei, fiecare minister are specificul lui. Trebuie să ne uităm de la caz la caz unde se pot ajusta anumite cheltuieli. Vor fi discuții în continuare în coaliție, fiecare ministru trebuie să-și gestioneze cu grijă bugetele și să optimizeze, să prioritizeze. Va fi acest lucru făcut în bugetul de la anul și pe partea de investiții. Când zicem investiții sună bine, dar poate nu toate sunt necesare la anul. Poate, doar o parte. Poate unele le începem în 2027', a explicat ministrul.

Ionuț Moșteanu și-a reiterat convingerea că, în acest moment, nu este oportună tăierea veniturilor din sistemul național de apărare.

'Cred că tot sistemul național de apărare trebuie să fie bine motivat în perioada care urmează. Vedeți ce probleme avem, în fiecare zi. Acum două nopți, am avut din nou drone. Rușii se agită destul de mult în marginea noastră. (...) Ministerul de Interne are tot felul de provocări în creștere pe care nu le avea acum doi ani. Cred că trebuie să ne uităm atent care sunt prioritățile noastre ca țară, ca națiune, în perioada următoare', a subliniat el.

Ministrul nu a dorit să comenteze opoziția PSD față de reducerea salariilor în sectorul bugetar. În opinia sa, premierul Ilie Bolojan reușește 'să imprime o direcție corectă', după 'proasta administrare a bugetului' din ultimii ani.

'A fost o discuție marți. Va fi o discuție în continuare și vedem la ce soluții ajungem. (...) Sunt un ministru într-o coaliție de patru partide plus grupul minorităților. Deciziile nu sunt simple. (...) Nu merg la fel de repede cum ne-am fi dorit cu toții. Sunt patru partide și grupul minorităților, care au politici publice destul de eterogene. Încercăm să ne concentrăm pe lucrurile principale, importante. Premierul, în ciuda acestor viziuni divergente în anumite puncte, ține direcția și îi mulțumesc pentru asta', a evidențiat ministrul Apărării.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2 / 10222
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
GNP obține o nouă soluție favorabilă definitivă la Înalta Curte de Casație și Justiție prin care a fost anulată o decizie de sancționare emisă de Consiliul Concurenței | Reper jurisprudențial care impune un standard de analiză mai riguros în litigiile de concurență
PNSA asistă Rex Concepts în obținerea unor linii de finanțare de la Bank Pekao pentru dezvoltarea rețelelor Burger King și Popeyes | Echipa de proiect a fost coordonată de partenerul Silviu Stoica, alături de Ioana Lazăr (Senior Associate) și Crina Stan (Associate)
Băncilă, Diaconu și Asociații a asistat asociații Mamaia Resort Hotels în vânzarea părților lor sociale către Steaua de Mare Hotels & Resorts
Fiscalitate ̸ Litigii Fiscale - Practica de Taxe a Kinstellar funcționează ca un „hub” integrat între drept, fiscalitate și finanțe, ce conturează un parcurs procedural previzibil, din faza de control al documentelor până la soluțiile finale ale instanței. Clienții beneficiază de pregătire proactivă, probatoriu robust și o echipă calibrată pentru litigii sofisticate | De vorbă cu Theodor Artenie (Counsel) și Raluca Botea (Counsel) despre tendințele ultimului an, prevenție, timing și modul de lucru al unei echipe recunoscute de directoarele internaționale
Schoenherr asistă Allianz-Țiriac Asigurări în vânzarea unei clădiri de birouri către Primavera Development. Echipa, coordonată de Mădălina Mitan (partner)
Clifford Chance Badea a asistat Aukera Energy în obținerea unei finanțări de 60 mil. € pentru primul său proiect de stocare a energiei pe bază de baterii din România
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners — Corporate | M&A Associate (2–4 years)
Primul pas real spre avocatura de business | În culisele programului de practică juridică organizat de Țuca Zbârcea & Asociații, o adevărată școală de formare și începutul unui dialog profesional. Cursanții implicați în program au apreciat comunicarea continuă și proiectele în care au fost implicați și ar recomanda această experiență altor studenți. Avocații-mentori spun că experiența de practică autentică oferă prilejul de a înțelege care sunt valorile ce definesc profesia
Clifford Chance Badea a asistat consorțiul de bănci de investiții în legătură cu emisiunea de obligațiuni de 600 milioane Euro lansată de DIGI România
Cum arată, din interior, practica de Concurență de la 360Competition într-un an cu FDI intens, investigații tot mai tehnice și o presiune procedurală care schimbă regulile jocului | De vorba cu Adrian Șter (Managing Partner) despre axele de lucru care definesc practica, evaluarea corectă a riscului şi „linia de apărare” oferită clienţilor. Modelul senior-led bazat pe echipe compacte, rapiditate în decizii şi claritate în recomandări, arată de ce un boutique specializat e chemat frecvent acolo unde mandatele devin prea complicate pentru abordări standard
Într-un an cu investigații mai tehnice și presiune pe termene, DLA Piper România așază practica de Concurență pe trei piloni - oameni, metodă, ritm, astfel încât proiectarea strategiilor, controlul probelor și continuitatea între faze să producă cele mai bune rezultate | De vorbă cu membrii unei echipe sudate, condusă de lideri cu experiență și antrenată pe industrii sensibile, despre prudență juridică și curaj tactic, cooperare internă și rigoare probatorie, bazate pe înțelegerea fină a mediului de business și utilizarea tehnologiei ca multiplicator de acuratețe
Mușat & Asociații anunță cooptarea fostei președinte a Curții Supreme, Corina Corbu, în poziția de Partener Coordonator al Departamentului de Litigii | Gheorghe Mușat, Senior Partner: ”Este un mare câștig pentru firmă, pentru avocații firmei, pentru clienții firmei”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...