VIDEO | Iohannis: Avem mai multe tronsoane importante de autostradă pregătite pentru a fi incluse în proiecte cu finanţare UE
18 August 2020 AGERPRES
Preşedintele a avut marţi, la Palatul Cotroceni, o şedinţă de lucru cu prim-ministrul Ludovic Orban, viceprim-ministrul Raluca Turcan, dar şi alţi membri ai Cabinetului. Au participat: ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, şi ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că a discutat cu membri ai Guvernului despre elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă, menţionând că există mai multe tronsoane importante de autostradă pregătite pentru a fi incluse în proiecte cu finanţare europeană.
"Am discutat cu premierul Orban şi cu câţiva miniştri implicaţi în elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă. Este planul pe care îl pregătim pentru a atrage fondurile europene negociate acum câteva săptămâni, necesare pentru redresarea economiei. Guvernul lucrează în prezent la identificarea proiectelor care vor fi incluse în acest program şi este în dialog permanent cu Comisia Europeană pentru ca toate proiectele propuse, în final, să fie eligibile, adică să poată fi finanţate din aceste fonduri. De partea noastră este nevoie de o serie destul de lungă de acte normative care sunt necesare şi Guvernul urmează să le adopte, pentru a fi în situaţia să aplicăm efectiv pentru aceşti bani. Eforturile Guvernului în acest moment se concentrează pe infrastructură. România are foarte multă nevoie de infrastructură şi vorbesc în special despre autostrăzi şi căi ferate. Autostrăzile sunt foarte importante în această fază. Şi în acest domeniu pot să spun că suntem foarte avansaţi. Avem mai multe tronsoane importante de autostradă pregătite pentru a fi incluse în proiecte cu care solicită aceşti bani europeni", a arătat preşedintele Iohannis, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni.

Fonduri substanţiale pentru fermierii afectaţi de secetă
Guvernul a prevăzut la rectificarea bugetară fonduri substanţiale destinate fermierilor afectaţi de secetă, a anunţat, marţi, preşedintele Klaus Iohannis.
Şeful statului a susţinut o declaraţie de presă la finalul întâlnirii pe care a avut-o la Palatul Cotroceni cu premierul Ludovic Orban şi cu mai mulţi miniştri.
"Fermierii români au mare nevoie să fie susţinuţi. Ştim foarte bine că, pe lângă problemele cauzate de pandemie, fermierii noştri se confruntă cu dificultăţi generate de încă seceta prelungită din primăvară. Pentru a veni în sprijinul lor, lucrăm pe două direcţii importante. Pentru a veni în sprijinul fermierilor, Guvernul a prevăzut la rectificarea bugetară fonduri substanţiale destinate fermierilor afectaţi de secetă. Ştiu că aici au circulat tot fel de aşa numite fake news în spaţiul public. Deci, încă o dată, Guvernul a prevăzut la rectificare fonduri substanţiale pentru despăgubirile fermierilor afectaţi de secetă", a afirmat Iohannis.
Şeful statului a adăugat că o doua direcţie vizează pregătirea unor proiecte europene care vin în sprijinul fermierilor.
"A doua linie, la fel de importantă, este pregătirea unor proiecte europene care vin să prevină astfel de situaţii. Şi, în acest fel, este important de ştiut că lucrăm foarte intens la elaborarea unor proiecte care vizează irigaţii, combaterea secetelor, combaterea deşertificărilor, în general proiecte care vin să îmbunătăţească întreg cadrul, să înlesnească munca fermierilor şi, în acelaşi timp, să avem grijă ca ele să aibă o componentă foarte importantă de protecţie a mediului", a mai afirmat Iohannis
Preşedintele a avut marţi, la Palatul Cotroceni, o şedinţă de lucru cu prim-ministrul Ludovic Orban, viceprim-ministrul Raluca Turcan, dar şi alţi membri ai Cabinetului. Au participat: ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, şi ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 9661 / 10637 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
CMS îi numește pe Horea Popescu și Andrzej Pośniak în rolurile de Managing Directors în Europa Centrală și de Est | Stephen Millar, Managing Partner CMS UK: ”CMS este cea mai mare firmă de avocatură din regiune și suntem convinși că Andrzej și Horea vor valorifica acest fundament solid pentru a consolida și mai mult reputația noastră de firmă de avocatură de top în ECE”
LMG Life Sciences EMEA Awards 2026 | Cinci firme sunt în cursa pentru ”Romania Firm of the Year”, o casă de avocatură locală intră în bătălia paneuropeană din White Collar Crime și un singur avocat român este nominalizat individual. Lista scurtă, pe care sunt și NNDKP și Popescu & Asociații, arată o piață în care casele independente locale continuă să conteze, dar concurează cu rețele regionale la fel de capabile să capteze mandate sofisticate în sectorul Life Sciences
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
Dispute-Resolution.Center: România în Legal 500 EMEA (2026) – White-collar crime | O practică cu mai multe centre de putere: firmele cu activitate intensă, avocații care dau greutate practicii și dosarele care au contat în evaluare
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
Analiza de ansamblu Legal 500 EMEA - 2026: lideri, arii fanion și avocații care contează
PNSA obține o soluție definitivă favorabilă la ÎCCJ într-un litigiu complex întemeiat pe îmbogățire fără justă cauză. Echipa, coordonată de Camelia Pătrașcu (Partener), cu implicarea, în diferite faze procedurale, a unei echipe extinse
Concurenta.ro | Chambers Europe 2026 - Cine domină practica de Competition ̸ Antitrust: Liderii își apără pozițiile, dar presiunea venită din eșalonul secund și din zona firmelor de nișă devine tot mai vizibilă
Achiziții-Publice.ro | România în ariile Projects și Projects & Energy din Chambers Europe 2026: NNDKP este liderul prezenței în vârful ierarhiei, iar Țuca Zbârcea & Asociații are o vizibilitate transversală foarte puternică. Filip & Company are una dintre cele mai bune formule de senioritate, iar CMS beneficiază pe profilul foarte puternic al Variniei Radu
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...

RSS