ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

INTERVIU VIDEO | Nelu Tătaru: Când avem zece mii de cazuri în trei-patru zile, la nivelul întregii țări, se impune starea de urgență

09 Iulie 2020   |   AGERPRES

Ministrul Sănătăţii a făcut referire şi la capacitatea secţiilor de terapie intensivă, dar şi la modificările aduse legislaţiei privind aplicarea măsurilor de carantină sau izolare, precum şi la anchetele făcute de procurori DNA la Unifarm.

 
 
  • BizLawyer TV
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, afirmă, într-un interviu acordat joi AGERPRES, că România nu a depăşit primul val al pandemiei de coronavirus şi că ''asistăm la a II-a cocoaşă a primului val'', după ce pe teritoriul ţării au fost înregistrate peste 600 de noi cazuri.

"De patru săptămâni a urmat o creştere uşoară, progresivă, pe care ne-am asumat-o în contextul acestor relaxări, dar nu era numai partea noastră, este şi partea de colaborare a celorlalţi. O dată cu nerespectarea unor reguli am putut vedea şi o transmitere comunitară accentuată. Acele aglomerări urbane, că a fost litoral, că a fost Valea Prahovei, au dus spre extensia acestui nou număr de cazuri. O creştere care a fost progresivă accelerată în ultimele două săptămâni. (...) Nu instituim starea de urgenţă doar pentru două zile în care am avut un număr crescut de cazuri de peste 500. Instituim acea stare de urgenţă, care este apanajul preşedintelui, în contextul în care avem o perioadă cu transmitere accentuată, la un moment dat, o creştere a numărului de cazuri exponenţial, poate şi dublări de la o zi la alta, într-un context în care transmiterea comunitară este accentuată. (...) Altceva e să apară zece mii de cazuri într-o săptămână- jumătate, două şi alta e să apară zece mii de cazuri în patru-cinci zile. Atunci este impunerea unei stări de urgenţă. În condiţiile în care avem aceste zece mii de cazuri în trei-patru zile la nivelul întregii ţări se impune starea de urgenţă, când avem aceste zece mii de cazuri în trei oraşe diferite atunci carantinăm acele oraşe", a declarat ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru.


Ministrul Sănătăţii a făcut referire şi la capacitatea secţiilor de terapie intensivă, dar şi la modificările aduse legislaţiei privind aplicarea măsurilor de carantină sau izolare, precum şi la anchetele făcute de procurori DNA la Unifarm.

"Acolo este atent DNA-ul. Noi trebuie să fim atenţi la ce se întâmplă în Ministerul Sănătăţii, în Institutul Naţional de Sănătate Publică, care este evoluţia acestei pandemii şi la sănătatea românilor", a adăugat ministrul Sănătăţii.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 10202 / 11063
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Reff & Asociații | Deloitte Legal a asistat pro bono Asociația Tășuleasa Social în obținerea atestării Via Transilvanica drept traseu pedestru de interes național în scop recreativ
LegiTeam: MITEL & ASOCIATII caută Avocat care să se alăture echipei sale de Real Estate
NNDKP a asistat Carrefour în legătură cu finalizarea vânzării tuturor operațiunilor din România către Pavăl Holding. Echipa, coordonată de Partenerii Corina Dumitru (Corporate ̸ M&A) și Lavinia Ioniță Rasmussen (Tranzacții Imobiliare)
WTR Global Leaders 2026 | România urcă la 19 reprezentanți în liga mondială a specialiștilor în mărci – mai mulți decât Italia și aproape cât Franța. Ana-Maria Baciu (BACIU Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (Țuca Zbârcea & Asociații) și Alina Tugearu (ZRVP) rămân în elita globală, iar lista se îmbogățește cu două nume de referință. Cine sunt avocații evidențiați, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
Filip & Company obține o victorie de referință într-un litigiu privind protecția construcțiilor învecinate. Proiect gestionat de Alin Grapă (Counsel) și Eduard Maxim (Senior Associate)
​​ZEISS a semnat achiziția EDY OPTIC și face pasul către operarea directă pe piața românească a opticii medicale. Schoenherr a fost consultantul cumpărătorului în această tranzacție
O tranzacție reper în zona finanțărilor din piața imobiliară: Kinstellar a asistat Deutsche Pfandbriefbank în refinanțarea de 123 mil. € a Radisson Blu (București). O altă firmă regională a stat alături de proprietarii complexului hotelier | Finanțare coordonată de la București, cu o echipă din mai multe jurisdicții și cu partenerii Magdalena Raducanu și Victor Constantinescu în prim plan
Reff & Asociații și Deloitte România au obținut o victorie definitivă într-un litigiu fiscal complex privind proprietatea intelectuală, serviciile intra-grup și prețurile de transfer. Ajustări de peste 90 de milioane de lei impuse de ANAF au fost anulate
Avocații firmei Bohâlțeanu și Asociații au stat alături de retailerul internațional SPAR, împreună cu Cerha Hempel, firmă cu alonjă regională, în vânzarea participației în rețeaua de magazine Hervis din România și Ungaria. Echipa, coordonată de Daniela Milculescu (Partener)
CMS asistă Frasers Group în achiziția magazinelor de articole sportive ale Hervis din România și Ungaria. Echipa, coordonată de Roxana Frățilă (Real Estate) și Mircea Moraru (Corporate ̸ M&A)
SYCLEF intră în România prin achiziția Grupului Unicool. Tranzacție asistată de Băncilă, Diaconu & Asociații și PNSA
De la conformarea GDPR, la o guvernanță complexă a datelor | Mădălina Mitel (Partener Mitel & Asociații): În proiectele complexe, întrebarea centrală nu mai este dacă există documente GDPR, ci dacă organizația poate explica fluxurile de date, poate controla persoanele împuternicite și poate reacționa coerent atunci când tehnologia schimbă modul în care sunt luate deciziile. Inteligența artificială obligă business-ul să treacă de la conformare formală la guvernanță aplicată
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...