Hubat (OMV Petrom), despre Neptun Deep: Avizul de mediu a fost emis respectând toţi paşii din procedură
31 Iulie 2024 Agerpres
Întrebat de jurnalişti care sunt avizele de care mai este nevoie în cazul acestui acestui proiect, el a menţionat că OMV Petrom "urmează procesul de obţinere a autorizaţiei de construcţie cu stricteţe".
Avizul de mediu pentru Neptun Deep a fost emis respectând toţi paşii din procedură, a afirmat, miercuri, Cristian Hubati, membru al Directoratului, responsabil pentru activitatea de Explorare şi Producţie OMV Petrom.
"Aşa cum ştiţi, România are unul dintre cele mai robuste sisteme pe partea de permitting şi pe partea de avize şi foarte bine documentat, foarte bine structurat. Urmăm cu stricteţe toţi paşii din procedură. Da, avizul de mediu a fost emis respectând toţi paşii din din procedură, incluzând partea de consultare cu autorităţile din Bulgaria. Referitor la Neptun Deep la paşii următori, de când am luat FID, Final Investment Decision, practic toate contractele mari sunt semnate, ceea ce este o deriscare, un pas important în strategia de deriscare a proiectului. Unul din punctele importante, am început lucru la infrastructura proiectului, respectiv în luna mai am început lucru la platforma de shallow water (platformă de apă de mică adâncime, n.r.) în Indonezia. Suntem în pregătire pentru începerea drilling-ului (forare, n.r.) la începutul anului viitor. Proiectul este în timp şi suntem foarte convinşi, foarte angajaţi pentru a livra în condiţii de siguranţă, în timp şi în buget acest proiect", a spus Cristian Hubati, în cadrul unei conferinţe.
"Aşa cum ştiţi, România are unul dintre cele mai robuste sisteme pe partea de permitting şi pe partea de avize şi foarte bine documentat, foarte bine structurat. Urmăm cu stricteţe toţi paşii din procedură. Da, avizul de mediu a fost emis respectând toţi paşii din din procedură, incluzând partea de consultare cu autorităţile din Bulgaria. Referitor la Neptun Deep la paşii următori, de când am luat FID, Final Investment Decision, practic toate contractele mari sunt semnate, ceea ce este o deriscare, un pas important în strategia de deriscare a proiectului. Unul din punctele importante, am început lucru la infrastructura proiectului, respectiv în luna mai am început lucru la platforma de shallow water (platformă de apă de mică adâncime, n.r.) în Indonezia. Suntem în pregătire pentru începerea drilling-ului (forare, n.r.) la începutul anului viitor. Proiectul este în timp şi suntem foarte convinşi, foarte angajaţi pentru a livra în condiţii de siguranţă, în timp şi în buget acest proiect", a spus Cristian Hubati, în cadrul unei conferinţe.
Întrebat de jurnalişti care sunt avizele de care mai este nevoie în cazul acestui acestui proiect, el a menţionat că OMV Petrom "urmează procesul de obţinere a autorizaţiei de construcţie cu stricteţe".
OMV Petrom a făcut progrese mari în dezvoltarea proiectului Neptun Deep, iar începerea forajului este estimată să înceapă în anul 2025, fiind în grafic pentru livrarea primelor cantităţi de gaze naturale în 2027, a declarat, în iunie, într-un interviu acordat AGERPRES, directorul general al companiei, Christina Verchere.
"Am făcut progrese mari în dezvoltarea proiectului nostru de referinţă - unul transformator pentru OMV Petrom, dar şi pentru România şi pentru regiune, datorită rolului său în tranziţia energetică şi pentru securitatea aprovizionării cu energie. După câţiva ani de explorare şi evaluare, am luat decizia finală de investiţie în iunie 2023 şi am intrat în faza de dezvoltare. Toate contractele majore de execuţie au fost atribuite unor companii-cheie care activează la nivel global. Avem o echipă excelentă, oameni cu înaltă calificare care au realizat cu succes proiecte foarte mari în ape de mare adâncime în toată lumea, în Marea Nordului, Noua Zeelandă, Australia, Golful Mexic. Lucrăm în paralel pe mai multe direcţii, de la autorizare şi contractare până la fabricare, instalare şi foraj. Unele dintre lucrări se desfăşoară aici, în România, altele, precum fabricarea, au loc în Indonezia şi Italia. Deci, avem mai multe locaţii unde se lucrează la diverse aspecte ale proiectului. Ne aşteptăm să începem forajul în 2025 şi suntem în grafic pentru a livra primele cantităţi de gaze naturale în 2027, în limitele bugetului anunţat iniţial de până la 4 miliarde de euro", a spus Christina Verchere.
Greenpeace România a anunţat, în 26 iulie, că a trimis o plângere prealabilă către Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Constanţa, în care cere revocarea acordului de mediu privind proiectul Neptun Deep. Acţiunea vine ca urmare a deciziei APM Constanţa de a elibera acordul de mediu, în ciuda problemelor semnalate de către Greenpeace. Printre acestea se află: lipsa unei evaluări adecvate a impactului pe termen lung asupra apei, lipsa unei evaluări adecvate a impactului asupra schimbărilor climatice, lipsa unei analize de risc prin raportarea la starea de război din zonă, lipsa unei analize din perspectivă geologică şi lipsa unei consultări efective a publicului cu privire la riscurile asociate acestui proiect.
OMV Petrom şi Romgaz au anunţat, la jumătatea anului trecut, că au aprobat Planul de dezvoltare a zăcămintelor comerciale de gaze naturale Domino şi Pelican Sud din perimetrul Neptun Deep.
Cele două companii vor investi până la patru miliarde de euro pentru faza de dezvoltare a proiectului, care va genera o producţie de circa 100 miliarde de metri cubi de gaze naturale.
Prima producţie este estimată începând din anul 2027. Producţia la platou va fi de aproximativ 8 miliarde metri cubi anual (circa 140.000 bep/zi), timp de circa zece ani.
Perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră are o suprafaţă de 7.500 km pătraţi şi se află la o distanţă de circa 160 km de ţărm, în ape cu adâncimi cuprinse între 100 şi 1.000 de metri. Explorarea perimetrului a fost accelerată în 2008 şi a inclus două campanii de achiziţie 3D şi două campanii de foraj de explorare. Prima descoperire de gaze a avut loc în anul 2012.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1928 / 10741 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
RTPR asistă Macquarie Asset Management într-o tranzacție în distribuția energiei electrice de aproximativ 700 mil. € cu o echipă coordonată de Roxana Ionescu (Partner) | Costin Tărăcilă (Managing Partner): ”Tranzacția reprezintă încheierea unui ciclu investițional complet pentru Macquarie Asset Management în acest portofoliu, pe parcursul căruia RTPR a avut privilegiul de a acționa în calitate de consultant juridic de încredere de la investiție până la exit”
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în cea mai mare emisiune de obligațiuni din CEE, prin care a atras un miliard de Euro de pe piețele externe. Clifford Chance a fost alături de consorțiul de bănci de investiții în acest proiect | “Astfel de tranzacții ridică standardele și creează repere pentru viitoarele finanțări”, spun avocații
RTPR contribuie la clarificarea jurisprudenței privind biletele la ordin într-un litigiu financiar-bancar cu miză de aproximativ 1,5 milioane RON. Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





