Grupul energetic numărul 5 Rovinari, investiție de peste 100 de mil. €, este gata să fie pus în funcţiune
07 Octombrie 2024
AgerpresÎn ultimele zile au fost realizate testele şi verificările necesare reconectării grupului energetic la SEN, iar momentul intrării efective a acestuia în exploatare este foarte aproape.
Grupul energetic numărul 5 Rovinari, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, este gata să fie pus în funcţiune şi conectat la Sistemul Energetic Naţional, costul proiectului fiind de peste 100 de milioane de euro, a scris, duminică, pe Facebook, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
"La aproape zece ani de când a intrat în proces de retehnologizare, grupul energetic numărul 5 Rovinari, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, este gata să fie pus în funcţiune şi conectat la Sistemul Energetic Naţional. 330MW producţie în bandă, pe bază de cărbune pentru energia României, care trebuie să fie sigură, accesibilă şi competitivă, şi verde - în această ordine. Acest proiect a costat peste 100 de milioane de euro şi a necesitat un efort uman greu de cuantificat. Vorbim, probabil, despre una dintre cele mai complexe lucrări efectuate în infrastructura sistemului energetic din România. S-au efectuat toate lucrările necesare pentru conformare la cerinţele de mediu (conform celor mai stricte standarde la nivel european): instalaţie de desprăfuire electrostatică, instalaţie de desulfurare a gazelor de ardere, instalaţii de evacuare în sistem slam dens, instalaţie de denoxare a gazelor de ardere. Lucrările de reabilitare şi modernizare au fost realizate de către firme terţe şi personal propriu, sub coordonarea specialistilor din cadrul S.E.Rovinari. Prin lucrările realizate, la acest grup se preconizează costuri de funcţionare comparabile cu cele ale grupurilor pe gaze", a precizat Burduja.

Potrivit oficialului, în ultimele zile au fost realizate testele şi verificările necesare reconectării grupului energetic la SEN, iar momentul intrării efective a acestuia în exploatare este foarte aproape.
"Îi felicit pe toţi cei care, în ultimii ani, au pus umărul la finalizarea acestui proiect atât de important - conducerea CEO, specialiştii şi firmele implicate. O menţiune specială pentru Dan Plaveti, preşedintele directoratului, un profesionist care în foarte multe momente în ultimii ani a ţinut CEO pe drumul drept, în ciuda provocărilor.
S-ar fi putut face lucrurile mai repede? Probabil. Cu siguranţă, însă, în viitor, trebuie să accelerăm procesul de extindere şi modernizare a infrastructurii energetice. Timpul nu are răbdare, problemele le ştim, nu doar pentru România, ci pentru cea mai mare parte a Europei. Suntem un actor central în Europa şi depinde doar de noi să ne întărim această poziţie", susţine ministrul Energiei.
Acesta a adăugat: "Am trecut în ultimul an rapid de la discuţii teoretice despre securitate şi independenţă energetică, la acţiuni concrete, care înseamnă susţinerea pe scară largă a investiţiilor în acest sector. Am mai spus-o şi o repet: sunt zeci de ani în care s-au făcut prea puţine pentru sectorul energetic, iar astăzi plătim cu toţii costurile. Vestea bună este că efectele investiţiilor din ultimii ani încep să se vadă. Energie pentru o nouă Românie!"
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 265 / 9194 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Cei mai buni avocaţi în domeniul mărcilor, remarcați de WTR 1000, ediția 2025 | Baciu Partners, Răzvan Dincă & Asociaţii și Ratza & Ratza sunt lideri pe segmentele analizate, o bună expunere pentru TZA, Mușat, Schoenherr, ZRVP și NNDKP. Cum arată elita profesioniștilor din domeniu și ce spun clienții despre aceștia
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
Promovări la Voicu & Asociații | Roxana Neguțu devine Senior Partner, noi poziții ocupate în cadrul Firmei
Filip & Company asistă eMAG şi HeyBlu în achiziția a 100% din acțiunile Orange Money IFN SA. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Academia Română, reprezentată de Popescu & Asociații, obține o victorie semnificativă într-un proiect complex de retrocedare | Echipa coordonată de Octavian POPESCU (Managing Partner), Andreea MIHALACHE (Partner) și Ana Maria BULEA-CIURARU (Associate) stabilește un precedent important în protejarea bunurilor de importanță națională
O nouă echipă de coordonare la Filip & Company | Cristina Filip și Alexandru Bîrsan, co-Managing Partners, au un mandat de 4 ani. Mai mulți parteneri devin manageri sau co-manageri ai departamentelor firmei
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Intervenția instanței în arbitraj (Powered by ZRVP)
Mușat & Asociații promovează șapte avocați în ariile fuziuni și achiziții, litigii și arbitraj, drept bancar și financiar, piețe de capital și achiziții publice
RTPR, alături de Integral Capital Group la investiția în Embryos. Echipa de proiect, coordonată de Costin Tărăcilă (Managing Partner) și Marina Fechetă-Giurgică (Senior Associate)
CMS asistă grupul M Core cu privire la achiziția portofoliului de centre comerciale (Strip Malls) din România de la MAS Plc. Roxana Frățilă (partener) și Mircea Moraru (senior counsel), au coordonat avocații care au acoperit aspectele tranzacționale, iar Ana Radnev (partner) și Alina Tihan (senior counsel) au condus echipa de drept bancar
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...