ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Fechet, la Consiliul de Mediu: România s-a aliniat eforturilor Uniunii Europene de promovare a circularităţii în economie

16 Ianuarie 2024   |   Agerpres

În intervenţia sa pe tema adaptării la schimbările climatice, demnitarul român a apreciat raportul Evaluării Europene a Riscurilor Climatice (EUCRA), care subliniază efectele devastatoare ale schimbărilor climatice.

 
 
România s-a aliniat eforturilor Uniunii Europene de promovare a circularităţii în economie şi a adoptat, în 2023, Planul de Acţiune pentru Economia Circulară, document care însoţeşte Strategia Naţională privind Economia Circulară, a declarat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, în marja Consiliului de Mediu, organizat la Bruxelles, de Preşedinţia belgiană a Consiliului UE.
 
"Considerăm că o tranziţie justă ar trebui să fie o prioritate politică cheie a UE în anii următori, cu o abordare holistică, bazată pe principiile dezvoltării durabile, promovarea neutralităţii, economia ecologică şi circulară, asigurându-se că beneficiile tranziţiei verzi sunt împărţite în mod echitabil, în conformitate cu principiul de bază al Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, care nu lasă pe nimeni în urmă. România s-a aliniat eforturilor UE de promovare a circularităţii în economie, adoptând în 2023 Planul de Acţiune pentru Economia Circulară, document care însoţeşte Strategia Naţională privind Economia Circulară. Măsurile incluse în plan vor permite îndeplinirea angajamentelor climatice şi a altor obiective de dezvoltare durabilă, contribuind în acelaşi timp la creşterea economică şi la crearea de locuri de muncă", a afirmat Fechet.
 
În intervenţia sa pe tema adaptării la schimbările climatice, demnitarul român a apreciat raportul Evaluării Europene a Riscurilor Climatice (EUCRA), care subliniază efectele devastatoare ale schimbărilor climatice.
 
"Implementarea consecventă a acestor documente şi alinierea lor la alte politici şi strategii care vizează aspecte fundamentale pentru dezvoltarea durabilă a României sunt condiţii esenţiale pentru adaptarea societăţii noastre la schimbările climatice şi pentru atenuarea impactului acestora pe termen mediu şi lung. Astfel, politicile, analizele, rapoartele şi documentele specifice ale UE sunt elemente extrem de importante care ne ajută, atât în ceea ce priveşte elaborarea şi revizuirea politicilor naţionale în domeniul climei, cât şi în ceea ce priveşte asigurarea punerii în aplicare şi monitorizării corespunzătoare a acestora. Totodată, un efort coordonat, unificat este esenţial pentru depăşirea acestei provocări generaţionale şi este o responsabilitate pe care o împărtăşim cu toţii", a menţionat oficialul.
 
Potrivit unui comunicat de presă al ministerului de resort, transmis marţi AGERPRES, pe durata Consiliului Informal de Mediu, ministrul Mircea Fechet a avut, în prima zi a evenimentului, două întâlniri bilaterale cu oficiali din Slovacia şi Ungaria.
 
Ministrul Mediului a participat la Consiliul de Mediu, la Bruxelles, organizat de Preşedinţia belgiană a Consiliului UE. Consiliul a reunit miniştrii Mediului din Uniunea Europeană şi a avut loc în perioada 15-16 ianuarie 2024.
 
Pe agenda reuniunii s-au aflat subiecte, precum: adaptare şi rezilienţă, tranziţia justă şi economia circulară.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2328 / 10693
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
România a câștigat arbitrajul ICSID cu Plaza Centers N.V. pentru Casa Radio și a scăpat de pretenții de 425 mil. €. Reclamanții rămân cu arbitrajul comercial inițiat la Londra de Ministerul Finanțelor, în care pretențiile României sunt de circa 2 miliarde €
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...