Expert Energy Policy Group: Menţinerea producţiei pe cărbune devine din ce în ce mai dificilă şi nu mai oferă de ani buni un avantaj competitiv

În viziunea specialistului, menţinerea în funcţiune a centralelor pe cărbune "frânează procesul decarbonizării şi tranziţia sistemului energetic către sustenabilitate, rezilienţă şi echitate, menţinând şi un cost ridicat al energiei".

"Contrar percepţiei răspândite, centralele pe cărbune nu mai oferă de ani buni un avantaj competitiv real. În România, costurile ridicate de operare, la care se adaugă obligaţia achiziţionării de certificate de emisii de CO2, întreţinerea unor echipamente complet învechite şi pierderile structurale le fac profund nerentabile. Companii precum Complexul Energetic Oltenia (CEO) supravieţuiesc doar datorită subvenţiilor de stat şi fondurilor europene de tranziţie. CEO se confruntă cu mari dificultăţi financiare încă din 2014, atât în ceea ce priveşte operarea cât şi plata certificatelor de emisii de CO2, pentru care au avut loc injecţii masive de lichidităţi din fonduri publice - de exemplu, un împrumut de salvare de 251 milioane de euro în 2020, urmat de 241 milioane de euro în 2021 pentru achiziţia certificatelor de emisii de CO2 din 2020, 535 milioane de euro în 2022 pentru perioada 2021-2022 şi 57 milioane de euro în 2025", notează expertulEPG.

Potrivit sursei citate, responsabilitatea Guvernului de a nu fi realizat la timp investiţiile necesare în noi capacităţi de generare (inclusiv centrale pe gaze în ciclu combinat) nu poate fi trecută cu vederea.

"Centralele pe cărbune sunt responsabile nu doar pentru gazele cu efect de seră, ci şi pentru o serie de poluanţi care contribuie direct la diferite afecţiuni în comunităţile din jur: dioxid de sulf, oxizi de azot, particule fine şi metale grele. Menţinerea acestor instalaţii în funcţiune înseamnă acceptarea unor centrale poluante, în care sănătatea publică este afectată în numele unei auto-suficienţe energetice exorbitante (...) Argumentul după care închiderea centralelor pe cărbune ar distruge comunităţi este simplist şi miop, refuzând să abordeze soluţionarea pe termen lung a unei provocări socio-economice profunde. Soluţia nu este conservarea locurilor de muncă în industrii fără perspectivă, ci investiţii în reconversie profesională, în infrastructură nouă, în energie regenerabilă şi în dezvoltarea unei economii locale durabile -- concomitent cu susţinerea muncitorilor minieri cu vârste apropiate de pensionare. Fondul pentru o Tranziţie Justă are tocmai menirea de a evita abandonarea regiunilor monoindustriale, afectate de tranziţia energetică. Însă şi în această privinţă, autorităţile au acţionat lent, cu prea puţine măsuri concrete de sprijin pentru tranziţia profesională în aceste regiuni", subliniază Alexandru Ciocan.

Acesta arată, totodată, că România a adăugat în mixul energetic un volum limitat de capacităţi noi în ultimii doi ani -- 1.130 MW în energie fotovoltaică, eolian şi hidro -- pierzând în acelaşi timp 140 MW pe bază de hidrocarburi (Transelectrica).

"Aceste valori nu includ creşterea spectaculoasă a prosumatorilor până la peste 2,6 GW în iunie 2025. Instalarea de noi surse de producţie de energie electrică trebuie dublată de o strategie coerentă de creştere a cererii de energie electrică, prin electrificarea consumului în mai multe sectoare economice. Altminteri, investiţiile în noi centrale riscă să devină nejustificate economic. A susţine în prezent că centralele pe cărbune trebuie menţinute înseamnă a ignora datele tehnice şi economice, responsabilitatea financiară şi cea faţă de sănătate şi de mediul înconjurător. România trebuie să renunţe la această formă de energie nu pentru că este obligată de Bruxelles, ci pentru a trece la un sistem energetic eficient, sustenabil, curat şi echitabil", este de părere reprezentantul EPG.

Conform analizei citate, centralele pe cărbune din România operează preponderent pe lignit, cu o capacitate de producţie de peste 2,4 GW, în timp ce centralele pe huilă reprezintă 150 MW (CET Paroşeni). Comparativ, în Germania, capacitatea centralelor pe huilă (15,9 GW) o depăşeşte uşor pe cea a centralelor pe lignit (15,1 GW), iar în Polonia diferenţa este şi mai pronunţată, capacitatea instalată a centralelor pe huilă fiind de aproximativ 18,5 GW, faţă de de 6,95 GW pentru centralele pe lignit (ENTSO-E).

"Puterea calorifică a cărbunelui exploatat în România este inferioară celui din Germania şi Polonia. Deşi emisiile unei centrale pe cărbune depind de mai mulţi factori, simplul fapt de a utiliza un combustibil cu o putere calorifică inferioară implică, inevitabil, o cantitate mai mare de emisii de CO2 pe unitatea de energie produsă şi, implicit, costuri mai ridicate de operare (...) La sfârşitul anului 2025, România urmează să rămână cu doar 1.140 MW operaţionali pe cărbune, de la 2.465 MW în prezent. Această reducere de capacitate ridică întrebări privind adecvanţa sistemului energetic. Potrivit datelor agregate de Transelectrica pentru 2024, centralele pe cărbune au funcţionat peste pragul de 1.000 MW timp de 616 ore şi peste 900 MW timp de 1.935 de ore. Astfel, se ridică întrebarea dacă capacităţile rămase după 2025 vor fi suficiente pentru a nu periclita securitatea energetică", consideră Ciocan.

Specialistul EPG apreciază că tranziţia energetică necesită implementarea unei strategii deja asumate prin diferite documente programatice (Legea decarbonizării, Planul National Integrat pentru Energie şi Schimbări Climatice, Strategia Energetică a României 2025-2035), dar "pentru a evita disfuncţionalităţi sistemice şi dezechilibre socio-economice, este necesar ca tranziţia să fie structurată pe direcţii bine definite şi însoţită de monitorizarea implementării".

"România trebuie să sprijine extinderea capacităţilor de stocare a energiei, atât prin baterii ce oferă avantajul implementării rapide, cât şi prin hidrocentrale cu acumulare prin pompaj, în baza unor analize de fezabilitate, utilizând instrumente precum Fondul pentru Modernizare. Închiderea minelor şi a centralelor pe cărbune implică un program naţional dedicat reconversiei profesionale şi sprijinului socio-economic pentru lucrătorii afectaţi. Pe baza unui fond de tranziţie, implementarea de programe de reconversie profesională şi formare în competenţe verzi, precum energie regenerabilă, digitalizare sau mentenanţa reţelelor este esenţială. Implicarea activă a autorităţilor locale în gestionarea Fondului pentru o Tranziţie Justă, adaptată nevoilor specifice ale fiecărei comunităţi, este critică pentru asigurarea unei tranziţii sustenabile", a adăugat cercetătorul.

De asemenea, expertul EPG evidenţiază faptul că securitatea pe termen mediu trebuie sprijinită prin nu doar accelerarea investiţiilor în surse regenerabile de energie, ci şi în infrastructura de interconectare transfrontalieră, astfel încât România să poată beneficia de flexibilitate sporită, echilibrare regională şi integrarea eficientă a noilor capacităţi de producţie.