Dragoş Cabat (CFA): Cred că în zilele următoare cursul de schimb îşi va reveni
06 Mai 2025 Agerpres
El a subliniat că acesta ar putea fi momentul unui şoc de trecere a leului dincolo de pragul de 5 lei, deşi nu ar merge pe această variantă, cel puţin pe termen scurt, până în luna iunie.
Cursul de schimb ar putea să-şi revină în următoarele zile la valori mai mici de 5 lei pentru un euro, după ce marţi a trecut de acest prag psihologic, a declarat pentru AGERPRES analistul economic Dragoş Cabat, membru în Consiliul Director al CFA, co-fondator Cabat&Pah Investments.
"Pentru mine e un pic neaşteptat. Am mai vorbit despre principalele efecte ale volatilităţii acesteia din viaţa politică românească şi dintre lucrurile care spuneam eu că o să rămână neschimbate era cursul de schimb, pentru că sentimentul meu era că Banca Naţională, pe de-o parte, are rezerve suficiente şi pe de-alta parte, aşa cum s-a comportat întotdeauna, în toate ciclurile electorale, Banca Naţională avea grijă să nu tulbure şi mai mult în momentul în care era o volatilitate politică. Înseamnă că a fost o presiune foarte mare pe cursul de schimb şi probabil că în zilele următoare se va duce înapoi sub 5 lei/euro. Aceasta este predicţia mea. Erau de obicei două zile în care Banca Naţională nu intervenea pe pieţe. Era vinerea, de obicei, şi uneori nici lunea. Acum nu suntem în acea paradigmă, dar cred că în zilele următoare totuşi cursul îşi va reveni. Dacă nu, înseamnă că acesta este momentul pe care îl aştepta de multă vreme şi instituţia monetară din România ca să treacă la o depreciere a leului, pentru că leul totuşi s-a apreciat relativ faţă de euro şi faţă dolar, faţă de toate celelalte monede în termen real, prin faptul că inflaţia noastră a fost tot timpul mai ridicată decât cea din ţările dezvoltate şi cu toate acestea cursul de schimb a rămas constant de 5 - 6 ani", a explicat Dragoş Cabat.
"Pentru mine e un pic neaşteptat. Am mai vorbit despre principalele efecte ale volatilităţii acesteia din viaţa politică românească şi dintre lucrurile care spuneam eu că o să rămână neschimbate era cursul de schimb, pentru că sentimentul meu era că Banca Naţională, pe de-o parte, are rezerve suficiente şi pe de-alta parte, aşa cum s-a comportat întotdeauna, în toate ciclurile electorale, Banca Naţională avea grijă să nu tulbure şi mai mult în momentul în care era o volatilitate politică. Înseamnă că a fost o presiune foarte mare pe cursul de schimb şi probabil că în zilele următoare se va duce înapoi sub 5 lei/euro. Aceasta este predicţia mea. Erau de obicei două zile în care Banca Naţională nu intervenea pe pieţe. Era vinerea, de obicei, şi uneori nici lunea. Acum nu suntem în acea paradigmă, dar cred că în zilele următoare totuşi cursul îşi va reveni. Dacă nu, înseamnă că acesta este momentul pe care îl aştepta de multă vreme şi instituţia monetară din România ca să treacă la o depreciere a leului, pentru că leul totuşi s-a apreciat relativ faţă de euro şi faţă dolar, faţă de toate celelalte monede în termen real, prin faptul că inflaţia noastră a fost tot timpul mai ridicată decât cea din ţările dezvoltate şi cu toate acestea cursul de schimb a rămas constant de 5 - 6 ani", a explicat Dragoş Cabat.
El a subliniat că acesta ar putea fi momentul unui şoc de trecere a leului dincolo de pragul de 5 lei, deşi nu ar merge pe această variantă, cel puţin pe termen scurt, până în luna iunie.
"Dacă vom avea şi o depreciere a cursului de schimb, în plus faţă de volatilitatea politică, şi mai ales cu posibilităţi foarte rele de a aluneca spre izolaţionism, de a rupe legăturile cu Uniunea Europeană, dacă ţinem cont şi de inflaţia pe care o avem, cea mai mare din Europa, dacă ţinem cont şi de întregul context intern şi internaţional, economic şi politic, atunci ar însemna că am fi foarte aproape ca agenţiile de rating să ne deprecieze rating-ul de ţară, ceea ce ar fi o veste foarte proastă. Cursul de schimb este una dintre ultimele ancore care ne-ar mai ţine cât de cât să nu intrăm într-o depreciere de rating", a adăugat Dragoş Cabat.
Bursa de la Bucureşti a reacţionat negativ la rezultatele turului I al alegerilor prezidenţiale şi la schimbările de pe scena politică, în timp ce dobânzile în funcţie de care se calculează costul creditelor s-au majorat, iar cursul leu/euro a depăşit marţi pragul psihologic de 5 lei.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 824 / 10284 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
RTPR, desemnată „Consultantul Juridic al Anului” la Gala ROPEA Awards 2025
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
NNDKP, Popescu & Asociații și ZRVP au cei mai mulți profesioniști listați în Benchmark Litigation - 2025. Ce avocați au intrat în liga „Litigation Stars” și prin ce s-au remarcat firmele aflate în plutonul de forță al practicii
Mușat & Asociații confirmă, în Real Estate, forța unei echipe obișnuite să lucreze sub presiunea timpului și a reglementărilor, menținând proiectele pe un traseu sigur de la due diligence la implementare | De vorbă cu Monia Dobrescu (Partener) despre combinația de rigoare juridică, luciditate în evaluarea riscurilor și creativitate în soluții, într-o periodă plină de provocări
NNDKP confirmă, prin practica de Litigii, că este prima opțiune pentru companiile care au nevoie de reprezentare în dosare cu miză de sute de milioane de euro, în instanțe și arbitraje la curți internaționale | De vorbă cu Emil Bivolaru (Partener Executiv) și Sorina Olaru (Partner) despre combinația dintre strategie, tehnologie și echipe capabile să ducă la capăt dosare complexe cu soluții favorabile, construite pe argumente solide, într-o piață a disputelor sofisticată
Patru firme de avocați din România, evidențiate pentru activitatea în domeniul Competition ̸ Antitrust | NNDKP, CMS, TZA și D&B David și Baias au intrat în topul global al firmelor cu cea mai bună practică de concurență. Cine sunt avocații evidențiați de GCR 100 – 2026 și care au fost proiectele care au adus recunoaștere echipelor locale
Filip & Company operează în segmentul cel mai sofisticat al pieței de Capital Markets, acolo unde se proiectează emisiuni pentru stat, bănci sistemice, companii listate și emitenți antreprenoriali, toate sub presiunea unui calendar strâns și a unor standarde de conformare ridicate | De vorbă cu Olga Niță (Partener) despre direcția pieței, proiectele-reper ale anului, modul în care funcționează ”laboratorul de soluții” și mecanismele interne care permit echipei să finalizeze, la timp și în siguranță, tranzacții extrem de sofisticate
ZRVP, desemnată din nou „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards 2025 | Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner): Un premiu obținut doi ani la rând spune un lucru simplu: că echipa merge în direcția bună. O astfel de recunoaștere confirmă nivelul profesional atins și, în același timp, ne obligă să rămânem la fel de exigenți
Lexology Index: Arbitration - 2026 | Arbitrajul românesc nu mai este doar „prezent” în clasamentele globale, ci începe să-și contureze, în mod coerent, un ecosistem. Patru avocați, printre care Cosmin Vasile (ZRVP), Crenguța Leaua (LDDP) și Luminița Popa (Popa Legal) formează nucleul de influență al practicii. ZRVP Și LDDP au cei mai mulți profesioniști în categoriile Thought Leaders și Future Leaders. România devine un „hub” credibil în arbitrajul regional
Fiscalitate ̸ Litigii Fiscale - Practica de Taxe a Kinstellar funcționează ca un „hub” integrat între drept, fiscalitate și finanțe, ce conturează un parcurs procedural previzibil, din faza de control al documentelor până la soluțiile finale ale instanței. Clienții beneficiază de pregătire proactivă, probatoriu robust și o echipă calibrată pentru litigii sofisticate | De vorbă cu Theodor Artenie (Counsel) și Raluca Botea (Counsel) despre tendințele ultimului an, prevenție, timing și modul de lucru al unei echipe recunoscute de directoarele internaționale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





