Digitalizarea vs. sănătatea mintală la locul de muncă – provocare reală în contextul economic și politic actual
22 Noiembrie 2022 Mihai Popa (Deputy Managing Partner) și Simona Anton (Managing Associate) - Mușat & Asociații
Dat fiind că dreptul la protecția sănătății fizice și mintale este unul dintre drepturile fundamentale ale omului și întrucât fiecare ființă umană are dreptul la cel mai înalt standard posibil în materie de sănătate, Parlamentul European a adoptat recent o rezoluție referitoare la sănătatea mintală în mediul de lucru digital prin care aduce în lumina reflectoarelor o serie de aspecte evidențiate de ultimele evenimente petrecute la nivel global.
| |
|
Mihai Popa (Deputy Managing Partner) şi Simona Anton (Managing Associate) - Muşat & Asociaţii |
Mai mult decât atât, în lumina prevederilor legislației în materie de SSM (Securitatea și Sănătatea în Muncă), angajatorii au obligația legală generală de a proteja sănătatea mintală a propriilor salariați. Deși legislația nu detaliază conținutul acestei obligații atât de vaste, din interpretarea sistematică a normelor juridice incidente putem deduce o serie de linii directoare precum cele creionate în continuare.
Dat fiind că dreptul la protecția sănătății fizice și mintale este unul dintre drepturile fundamentale ale omului și întrucât fiecare ființă umană are dreptul la cel mai înalt standard posibil în materie de sănătate, Parlamentul European a adoptat recent o rezoluție referitoare la sănătatea mintală în mediul de lucru digital prin care aduce în lumina reflectoarelor o serie de aspecte evidențiate de ultimele evenimente petrecute la nivel global.
1. Învățăminte desprinse de Parlamentul European în urma pandemiei de COVID-19 din perspectiva sănătății mintale și muncii digitale
Instituția europeană subliniază că sănătatea mintală a angajaților a fost afectată de perturbarea multor servicii, cum ar fi învățământul, sănătatea și sprijinul social, precum și de factori de stres din ce în ce mai puternici, cum ar fi insecuritatea financiară, teama de a pierde locul de muncă, accesul limitat la asistență medicală, izolarea, stresul legat de utilizarea tehnologiilor, modificarea programului de lucru, organizarea neadecvată a muncii și munca de la distanță.
În acest context solicită ca subiectul sănătății mintale să fie tratat de urgență prin politici transversale și integrate, ca parte a unei strategii cuprinzătoare a Uniunii Europene privind sănătatea mintală și serviciile de îngrijire, care să fie completată de planuri de acțiune naționale. Parlamentul subliniază că protecția sănătății angajaților trebuie să facă parte integrantă din planurile de pregătire ale Agenției Europene pentru Sănătate și Securitate în Muncă (EU-OSHA) pentru prevenirea unor crize de sănătate în viitor.
Pandemia de COVID-19 și criza economică ce a urmat au exercitat o presiune enormă asupra sănătății mintale și a stării de bine ale angajaților, dar și ale tinerilor care trec la viața profesională și ale persoanelor în vârstă, cu o prevalență din ce în ce mai mare a riscurilor psihosociale legate de muncă și cu niveluri mai ridicate de stres, anxietate și depresie.
Astfel, prin rezoluție se solicită instituțiilor UE și statelor membre să recunoască nivelul ridicat al problemelor legate de sănătatea mintală ce se înregistrează în întreaga UE și să se angajeze ferm să adopte măsuri în sensul reglementării și realizării unui mediu al muncii digitale care să contribuie la prevenirea problemelor de sănătate mintală, la protecția sănătății mintale și la asigurarea unui echilibrul sănătos între viața profesională și cea privată, precum și la întărirea drepturilor sociale ale angajaților.
Parlamentul European consideră că sănătatea mintală este următoarea criză sanitară.
Rezoluția include ideea conform căreia Uniunea Europeană ar trebui să oblige statele membre să integreze serviciile de sănătate mintală cu serviciile de sănătate fizică, având în vedere legătura strânsă dintre acestea.
2. Liantul dintre tranziția digitală și sănătatea mintală a angajaților. Eventuale riscuri ale digitalizării asupra sănătății mintale
Deși prin rezoluție se recunosc oportunitățile pe care le poate crea transformarea digitală pentru încadrarea în muncă, inclusiv a persoanelor cu dizabilități pe piața deschisă a forței de muncă, se și subliniază o serie de inconveniente, precum dificultățile cu care se confruntă persoanele în vârstă, acestea riscând în mod deosebit să fie excluse din lumea digitală din cauza modificării condițiilor de muncă și a noilor instrumente digitale.
Abordările proactive față de digitalizare, cum ar fi îmbunătățirea competențelor digitale la locul de muncă sau autorizarea unui program de lucru flexibil, pot contribui la reducerea stresului profesional și la o protecție reală a sănătății mintale a angajaților conferită de angajator.
Inteligența Artificială (IA) dă naștere unor preocupări cu privire la viața privată și la sănătatea și siguranța la locul de muncă, cum ar fi dreptul de a se deconecta, și poate duce la supravegherea și monitorizarea disproporționată și ilegală a angajaților, ceea ce le încalcă demnitatea și intimitatea, precum și la un tratament discriminatoriu în procesele de recrutare și în alte domenii.
IA poate submina libertatea și autonomia persoanelor, de exemplu prin instrumente de prognosticare și de atenționare, prin monitorizarea și urmărirea în timp real și prin incitări comportamentale automatizate, și poate contribui la problemele de sănătate mintală ale angajaților, cum ar fi epuizarea, stresul legat de utilizarea tehnologiilor, tensiunea psihologică excesivă și oboseala.
Soluțiile IA la locul de muncă trebuie să fie transparente, echitabile și să evite orice implicații negative pentru angajați și trebuie negociate între angajatori și reprezentanții angajaților, inclusiv sindicate.
Prin rezoluție se subliniază că hărțuirea online afectează de obicei în mod disproporționat grupurile cele mai vulnerabile, inclusiv angajații mai tineri, femeile și angajații LGBTI.
Parlamentul European invită Comisia Europeană și statele membre să se asigure că măsurile preventive și de protecție care urmăresc să elimine violența, discriminarea și hărțuirea la locul de muncă, inclusiv violența și hărțuirea din partea terților (de exemplu din partea clienților, vizitatorilor sau pacienților), se aplică, dacă este cazul, indiferent de motivul și cauza hărțuirii și nu se limitează la cazurile bazate pe discriminare.
3. Măsuri ce se pot lua de către angajatori pentru a proteja sănătatea mintală a angajaților
După cum aminteam mai sus, în absența unui regim juridic expres consacrat într-o lege dedicată, angajatorii au totuși la îndemână o serie de măsuri concrete bazate pe interpretarea normelor generale precum:
În loc de concluzie…
Tehnologiile și inteligența artificială la locul de muncă nu trebuie utilizate niciodată în detrimentul sănătății mintale și al stării de bine ale angajaților. Astfel, implementarea inteligenței artificiale la locul de muncă nu trebuie să conducă la o monitorizare excesivă în numele productivității și nici să ducă la supravegherea angajaților.
Este necesară o nouă paradigmă care să țină seamă de complexitatea locului de muncă modern în legătură cu sănătatea mintală, dat fiind că instrumentele de reglementare în vigoare nu sunt suficiente pentru a garanta sănătatea și siguranța angajaților și, prin urmare, trebuie actualizate și îmbunătățite atât la nivel național, cât și european.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 4172 / 10693 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
România a câștigat arbitrajul ICSID cu Plaza Centers N.V. pentru Casa Radio și a scăpat de pretenții de 425 mil. €. Reclamanții rămân cu arbitrajul comercial inițiat la Londra de Ministerul Finanțelor, în care pretențiile României sunt de circa 2 miliarde €
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





