
Dan Barna spune că ar putea exista stimulente pentru vaccinarea anti-COVID
23 Iulie 2021
AgerpresEl a subliniat că vaccinarea este singura soluţie "pentru a nu ne mai întoarce la perioada care ne-a chinuit atât de mult".
Vicepremierul Dan Barna a declarat, vineri, că ar putea exista mai multe stimulente pentru persoanele care doresc să se vaccineze anti-COVID, de la vouchere, până la o loterie pe utilaje agricole.
El a subliniat că vaccinarea este singura soluţie "pentru a nu ne mai întoarce la perioada care ne-a chinuit atât de mult".
"Am discutat chiar în şedinţa coaliţiei de săptămâna aceasta acest subiect. Au fost prezentate mai multe variante asupra cărora premierul şi-a exprimat pentru o parte dintre ele susţinerea. E clar că trebuie să venim cu măsuri pe modelul celorlalte state europene de a continua să încurajăm şi să susţinem campania de vaccinare", a explicat Dan Barna, la Guvern.
Potrivit acestuia, în condiţiile unui val patru al pandemiei de COVID-19, care va avea un efect de stimul pentru o parte a populaţiei nevaccinate, sunt două tipuri de măsuri: de încurajare şi de stimulare, precum şi celelalte tipuri de măsuri luate de alte ţări, printre care "existenţa vaccinării să fie o condiţionalitate" pentru cadrele medicale sau pentru accesul la anumite servicii neesenţiale, cum ar fi mersul la mall.
"Sunt diverse stimulente. Nu o să detaliez acum, pentru că, până nu avem un acord şi cu colegii din CNSU, n-aş vrea să arunc în spaţiul public promisiuni care apoi să nu fie onorate. (...) Mesajul este foarte clar: dacă nu vrem să ne întoarcem la perioada de restricţii, care ne-a chinuit atât de mult, este necesar să ne vaccinăm. (...) Şi, atunci, gândim toate tipurile de măsuri posibile prin care să-i încurajăm pe oameni în mediul rural, mai ales că acolo avem o rată foarte mică, să meargă să se vaccineze. Nu în bani direct, dar se discută diverse variante de vouchere sau genul acesta de stimulente, bonuri, tichete prin care cetăţenii să fie încurajaţi să se vaccineze. S-a discutat subiectul unei posibile loterii, chiar în utilaje agricole, astfel încât să fie şi stimulente la care să rezoneze cei din mediul rural", a detaliat vicepremierul.
El a menţionat că astfel de măsuri vor fi aprobate, cel mai probabil, în perioada următoare, obiectivul principal fiind reactivarea campaniei de vaccinare anti-COVID, înainte să existe o creştere a cifrelor, "care uşor, uşor se întâmplă".
"Vaccinarea este o soluţie, nu avem altă şansă decât să creştem numărul persoanelor vaccinate. (...) Premierul coordonează campania de vaccinare, vom vedea care vor fi deciziile finale", a adăugat Dan Barna, care susţine că nu are informaţii privind apropierea valului patru al pandemiei de COVID-19.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 6390 / 9751 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Filip & Company a asistat consorțiul de bănci în legătură cu prima emisiune de obligațiuni verzi a Electrica, în valoare de 500 de milioane de euro. Alexandru Bîrsan (managing partner) și Olga Niță (partener) au coordonat echipa
Țuca Zbârcea & Asociații salvează Asociația Municipală de Fotbal București de la dizolvare | Dosarul, preluat abia după pronunțarea hotărârii definitive de dizolvare. Dan Cristea (Partener): “Admiterea unei căi extraordinare de atac este un eveniment”
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
Clifford Chance a asistat băncile în legătură cu emisiunea record de 1,5 miliarde RON a Băncii Transilvania, prima sa emisiune de obligațiuni sustenabile denominată în lei. Proiect coordonat din București, cu avocați din Londra în echipă
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | Corina Roman, avocat format în câteva firme mari, spune că a regăsit „cu drag”, la BACIU PARTNERS, aceeași preocupare pentru knowledge și dedicare față de mandatele primite de la clienți. “Nu am crezut niciodată că voi lucra într-un proiect cu sateliți, dar iată că aici am avut această ocazie. Și mi-a plăcut enorm, pentru că m-a scos din zona de confort. Acum, datorită acelei experiențe, știm mai multe și putem explora și acest tip de proiecte la nivel de echipă”
BRD coordonează un club loan de 190 mil. € pentru NE Property BV. Avocații CMS au consiliat consorțiul bancar în această finanțare
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...