ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Dăianu: Procesul de consolidare fiscală va fi unul dureros şi e de dorit să se desfăşoare în mod echitabil

09 Aprilie 2024   |   AGERPRES

El a subliniat că marea dezbatere este pe partea de venituri, consolidarea fiscală însemnând "extracţie de venituri", de resurse, din buzunarele unora şi altora.

 
 
Consolidarea fiscală va fi un proces dureros şi este de dorit să se desfăşoare în mod echitabil, a declarat, marţi preşedintele Consiliul Fiscal, Daniel Dăianu, care a atras atenţia că "grosul" ajustării nu se poate realiza pe partea de cheltuieli.

"Sunt două teme, iar, de mare dezbatere în societatea românească: ajustare pe parte de cheltuieli/ ajustare pe partea de venit. (...) Această consolidare fiscală va fi un proces dureros. Cineva mi-a reproşat că sunt cinic. Eu nu sunt cinic. Întotdeauna am spus este un proces dureros şi este de dorit să se desfăşoare în mod echitabil. Adică nu numai unul să tragă la căruţă. Pe partea însă de cheltuieli nu se poate realiza grosul. Să nu ne amăgim cu anecdotica: sunt 15 lucrători la o primărie, de fapt ar trebui să fie numai patru... Asta e anecdotică. Sigur că primăriile pot să facă aşa ceva în mediul local, se pot reduce foarte mult schemele. Dar să-ţi imaginezi.... Aş vrea ca oamenii să aibă această răbdare, să citească pe ce se duc cheltuielile acestea, cât se duc în învăţământ, în sănătate, în armată. Sigur, putem vorbi de pensii speciale indecente. Şi eu cred că sunt indecente multe dintre pensiile speciale. Perfect, dar nu vom rezolva ecuaţia aceasta a consolidării bugetare, chiar dacă, mă rog, am elimina pensiile speciale, deşi mă îndoiesc că la Armată poţi să faci ceva. Şi aici trebuie să fii cu capul pe umeri", a spus Dăianu la Evenimentul Profit.ro - "Investiţii vs Deficit: Provocări şi riscuri în economie sub impactul datoriei şi deficitelor publice în creştere".


El a subliniat că marea dezbatere este pe partea de venituri, consolidarea fiscală însemnând "extracţie de venituri", de resurse, din buzunarele unora şi altora.

"În societatea românească se duce un război distribuţional, pentru că cineva trebuie să plătească: ori plătim toţi, ori plăteşte o parte, ori plăteşte altă parte. Şi sper să nu ajungem în situaţia să plătim toţi, dar nu în mod egal.(...) Să plătim prin inflaţie, taxa prin inflaţie e o măsură extremă. Dacă ajungi să umbli la TVA din nou, să creşti TVA, loveşti în cei mai nevoiaşi. Cei care au bani mulţi nu se sinchisesc, nu-şi fac probleme. Însă cei care au bani puţini, venituri modeste, ei simt la raft, pentru că una e inflaţia alimentară versus inflaţia aşa cum e calculată, care conţine de toate pentru toţi. Oamenii simpli, care trăiesc numai din salariu, pentru ei contează acea inflaţie alimentară. Deci aceasta este marea problemă. Există un război şi va fi un război distribuţional, pentru că toţi ar vrea să-şi vadă veniturile neatinse. Fiecare se simte special şi n-ar trebui să plătească. Da, dar societatea românească trebuie să plătească. Până una-alta, pieţele au răbdare cu România şi vor avea. Reformele acestea structurale se ştie că sunt dureroase şi reclamă timp. De aceea există şi bani alocaţi României pentru a efectua aceste reforme", a afirmat preşedintele Consiliului Fiscal.

Dăianu a semnalat că, spre deosebire de alte ţări din UE, România are o datorie publică rezonabilă, însă problema este deficitul primar şi a subliniat că bugetul public este alimentat de toţi cetăţenii, nu doar de companii.

"România are o datorie publică rezonabilă. Problema României este că are un deficit primar, deci în afara serviciului datoriei, foarte mare.(...) Noi trebuie să ne ocupăm de acest deficit (...) Aţi spus avem reprezentanţi ai mediului de afaceri, pentru că ei plătesc. Doamnelor şi domnilor, toţi cetăţenii plătesc şi alimentează bugetul public. Vă fac şi un reproş public. Spuneţi că numai companiile alimentează bugetul. Nu, domnule, toţi cetăţenii (...) Acestea sunt mituri şi piste false. Toţi cetăţenii plătesc, în afară de cei care se derobează, că avem oameni care au venituri foarte mari şi nu plătesc nimic. Şi să se ocupe ANAF-ul de acele persoane. Deci, vedeţi dumneavoastră, am spus că vă fac un reproş. Vă fac de ce? Pentru că întreţineţi aceste mituri. Unii vorbesc de faptul că avem investiţii publice multe, nu contează deficitele. Contează. Unii spun avem fonduri europene, suntem asiguraţi. Fondurile europene pot fi cele din PNRR. În câţiva ani nu vor mai fi. Dar cine plăteşte taxe şi impozite? Plătesc tot cetăţenii taxe şi impozite", a explicat Daniel Dăianu.

Acesta a reiterat că România are un deficit în jur de 6% şi trebuie să ajungă nu la 3%, ci la 1,52%, pentru că este nevoie de spaţiu fiscal pentru a amortiza alte şocuri, ceea ce înseamnă o corecţie de 4%.

"Trebuie să ne ducem de la în jur de 6% la 1,52%. Aceasta este o corecţie de 4% din PIB. Se face o corecţie, trebuie să o faci nu în 10 ani...pieţele ar putea să n-aibă răbdare să stai până în 2030. Deci marea dezbatere este cum să facem această corecţie. Pe partea de cheltuieli nu poţi să faci principalmente această ajustare. Nu poţi să o faci. Nu poţi să scoţi pe partea de cheltuieli 3% din PIB", a punctat Dăianu.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2047 / 10643
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
România și Polonia, condamnate în primă instanță să plătească vaccinurile Pfizer comandate și anulate. Lexters ̸ Stănescu Vasile & Asociaţii și Strelia CVBA apără România în acest proces cu miză de 615 mil. €
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
Patru case locale de avocați se afirmă în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | ZRVP, Filip & Company, TZA și LDDP gestionează 30 de arbitraje în curs, cu o valoare agregată de aproximativ 4,1 miliarde de dolari și rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2026
CMS îi numește pe Horea Popescu și Andrzej Pośniak în rolurile de Managing Directors în Europa Centrală și de Est | Stephen Millar, Managing Partner CMS UK: ”CMS este cea mai mare firmă de avocatură din regiune și suntem convinși că Andrzej și Horea vor valorifica acest fundament solid pentru a consolida și mai mult reputația noastră de firmă de avocatură de top în ECE”
LMG Life Sciences EMEA Awards 2026 | Cinci firme sunt în cursa pentru ”Romania Firm of the Year”, o casă de avocatură locală intră în bătălia paneuropeană din White Collar Crime și un singur avocat român este nominalizat individual. Lista scurtă, pe care sunt și NNDKP și Popescu & Asociații, arată o piață în care casele independente locale continuă să conteze, dar concurează cu rețele regionale la fel de capabile să capteze mandate sofisticate în sectorul Life Sciences
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
Dispute-Resolution.Center: România în Legal 500 EMEA (2026) – White-collar crime | O practică cu mai multe centre de putere: firmele cu activitate intensă, avocații care dau greutate practicii și dosarele care au contat în evaluare
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
Analiza de ansamblu Legal 500 EMEA - 2026: lideri, arii fanion și avocații care contează
PNSA obține o soluție definitivă favorabilă la ÎCCJ într-un litigiu complex întemeiat pe îmbogățire fără justă cauză. Echipa, coordonată de Camelia Pătrașcu (Partener), cu implicarea, în diferite faze procedurale, a unei echipe extinse
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...