ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR: Ordinea Occidentului rămâne preponderent o ordine spontană a pieţei

17 Iunie 2026   |   Agerpres

Ordinea occidentală rămâne fundamentată preponderent pe ordinea spontană a pieţei, în pofida nivelului ridicat de intervenţie guvernamentală existent în economiile moderne, a afirmat miercuri Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR), în cadrul dezbaterii dedicate lucrării sale "Scrisoare către Augustin - capcana intervenţiilor în ordinea pieţei"

 
 

Ordinea occidentală rămâne fundamentată preponderent pe ordinea spontană a pieţei, în pofida nivelului ridicat de intervenţie guvernamentală existent în economiile moderne, a afirmat miercuri Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR), în cadrul dezbaterii dedicate lucrării sale "Scrisoare către Augustin - capcana intervenţiilor în ordinea pieţei"

"Această carte se referă la Occident. Îl priveşte şi îl analizează din trei planuri. Unul este ontologic şi anume demonstrează că, indiferent câtă intervenţie guvernamentală este în economie şi în societatea occidentală în general, ordinea Occidentului rămâne preponderent ordine spontană a pieţei. Este un lucru foarte important", a precizat Croitoru.

Potrivit acestuia, al doilea plan este cel epistemologic în cadrul căruia societatea occidentală se bazează pe reguli abstracte care fundamentează ordinea socială, în timp ce relaţiile create prin interacţiunea indivizilor în interiorul acestor reguli oferă un mecanism de feedback ce permite actualizarea permanentă a tradiţiei occidentale.

Cel de-al treilea plan menţionat de consilierul guvernatorului BNR este cel antropologic.

"În carte mă refer la un om, la aceeaşi persoană, care conţine un om ce acţionează după aceste reguli pe care le-am achiziţionat în existenţa noastră în Occident, dând naştere ordinii pieţei. Dar, în acelaşi timp, unii oameni meditează într-un mod scientist, constructivist, crezând că pot perfecţiona, după bunul plac, societatea, ceea ce naşte o contradicţie, o disonanţă cognitivă în persoana cu pricina, iar dacă elitele sau politicienii îi promit acestui om obiective care, în ordinea spontană a Occidentului, nu se pot realiza, i le promit în mod repetat pentru o perioadă îndelungată de timp, asta poate duce la concluzia că guvernele nu intervin suficient şi ar putea aproba, Doamne fereşte, o intervenţie în sensul de a suprima această ordine ori în mod democratic, cum s-a întâmplat în Germania nazistă, ori prin forţă, cum s-a întâmplat de multe ori în istorie", a explicat Lucian Croitoru.

Acesta a precizat că nu este împotriva oricărui tip de intervenţie.

"După părerea mea, guvernul este una din multele, nenumăratele entităţi care participă la ordinea spontană în Occident. Este o entitate. Ea trebuie să aibă priorităţi clare despre care sunt obiectivele ei şi să le implementeze. Obiectivele ei sunt legitime în următoarele cazuri: dacă se referă la sprijinirea acestei ordini spontane a Occidentului, în domeniul apărării, al ordinii publice şi în orice alt domeniu pentru care piaţa nu are stimulente ca să ofere sau să producă ea bunurile. În clipa în care depăşeşte aceste arii legitime, guvernul intră, de fapt, într-un mod intervenţionist pe care îl dezaprob profund în economie, în vieţile noastre, în personalităţile noastre şi, practic, nu reuşeşte decât să strice viaţa oamenilor. Ele trebuie să se menţină la ariile lor legitime", a adăugat Lucian Croitoru.

Prezent la dezbatere, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat că lucrarea este dedicată fiului autorului, generaţiilor mai tinere, dar şi generaţiei actuale.

"Scrisoare către Augustin, ştiţi cine e Augustin? E băiatul lui. Are vreo 10 - 11 ani. Deci primul titlu e cu schepsis. El scrie pentru viitoarele generaţii. Şi aşa e. E o carte doctrinară. Şi pentru noi, cei de astăzi, şi pentru viitor. Măi, aveţi grijă de pieţe, aveţi grijă de democraţie, de libertate (...) are fragilităţi şi trebuie protejate", a spus Mugur Isărescu.

În ceea ce priveşte subtitlul "Capcana intervenţiilor în ordinea pieţei", el a menţionat că autorul vorbeşte despre intervenţiile excesive care denaturează mecanismele de piaţă.

"El vorbeşte despre intervenţiile excesive care denaturează mecanismele de piaţă, vorbeşte despre optimizarea unor intervenţii foarte prudente şi e absolut normal, pentru că lucrează şi într-o bancă centrală şi mai e şi consilierul guvernatorului. Chiar aşa, ar putea să spună să nu facem intervenţii când noi cam facem intervenţii, că nu avem încotro, nu? Şi intervenim destul de des şi în piaţa monetară, şi în piaţa valutară şi aşa mai departe", a mai spus Mugur Isărescu.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3 / 10978
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de IAM Patent 1000 – 2026 | ZRVP, NNDKP, Baciu Partners și Mușat & Asociații au cei mai mulți avocați listați. Cine sunt profesioniștii aflați în prim plan anul acesta și ce spun clienții despre firmele aflate în fruntea plutoanelor
BDAttorneys a asistat Strabag Group într-o achiziție strategică. Ștefan Mantea (Partner) și Alexandra Siminiceanu (Senior Managing Associate), în prim plan
Filip & Company a asistat grupul ceh Star Capital Finance la intrarea pe piața din România prin achiziția a două parcuri de retail NEST, într-o tranzacție de aproape 40 mil. €. Ioana Roman (partener) a coordonat echipa
RTPR, Bondoc & Asociații și KPMG au consiliat tranzacția prin care fondul regional de private equity Provectus Capital Partners a dobândit pachetul majoritar al companiei Seatbelt Consulting | Echipele implicate în proiect, coordonatorii și tipul de asistență oferită
De la conformarea GDPR, la o guvernanță complexă a datelor | Cum se văd aceste transformări din practica firmei Reff & Asociații | Deloitte Legal și care sunt cele mai importante schimbări observate în comportamentul clienților, într-o discuție cu Georgiana Singurel (Partener) și Silvia Axinescu (Counsel)
Reff & Asociații | Deloitte Legal lansează campania aniversară de 20 de ani, care include evenimente de business, formate inovatoare și conținut video divers
PNSA susține juridic Turneul Internațional Stradivarius
RADOX intră în parteneriat cu Solida Capital pentru un proiect rezidențial boutique în Capitală I Schoenherr a asistat compania românească cu o echipă coordonată de Mădălina Neagu. Ce avocați a avut compania de investiții
Validare regională a unei specializări cu relevanță tot mai mare | De vorbă cu Monica Stătescu, Of-Counsel Filip & Company, nominalizată pentru titlul de „TMT Next Generation Partner of the Year” la Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026, despre felul în care M&A, piețele de capital, proprietatea intelectuală și tehnologia se intersectează în mandate cu arhitectură juridică tot mai densă și despre profilul clientului TMT, cu nevoi care depășesc granițele tradiționale ale ariilor de practică
Reff & Asociații | Deloitte Legal a asistat MAS Real Estate, unul dintre cei mai mari proprietari de centre comerciale din România, în procesul de vânzare a șase proprietăți de acest tip către AFI Europe. Valoarea tranzacției depășește 280 de milioane de euro
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
Bondoc și Asociații SCA a obținut anularea unei executări silite într-o cauză cu implicații juridice relevante. Ioana Katona (Partener) și Horea Ile (Associate), în prim plan
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...