
Cosmin Marinescu, viceguvernator BNR: Tabloul anului 2025 aparţine unui larg spectru de incertitudini şi riscuri, economice şi politice
11 Aprilie 2025
AgerpresPentru România, provocările cheie rămân cele legate de consolidarea finanţelor publice şi de sustenabilitatea financiară, mai ales după derapajul deficitului bugetar din anul 2024.
Tabloul anului 2025 aparţine unui larg spectru de incertitudini şi riscuri, economice şi politice, interne şi externe, iar pentru România, provocările cheie rămân cele legate de consolidarea finanţelor publice şi de sustenabilitatea financiară, a declarat, vineri, viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, Cosmin Marinescu, la cea de-a treia ediţie a Forumului educaţiei financiare.
"Tabloul anului 2025 aparţine unui larg spectru de incertitudini şi riscuri, economice şi politice, interne şi externe. Pentru România, provocările cheie rămân cele legate de consolidarea finanţelor publice şi de sustenabilitatea financiară, mai ales după derapajul deficitului bugetar din anul 2024. Tot mai împovărătoare sunt şi deficitele externe aflate în creştere, dar care trebuie corectate profund prin politici sănătoase şi neapărat pe calea competitivităţii. România are mare nevoie de recâştigarea şi consolidarea încrederii investitorilor. Din perspectiva Băncii Naţionale a României, ca decident de politică monetară şi autoritate de reglementare, este esenţială consecvenţa în raport cu angajamentele asumate, cele privind politicile şi reformele economice necesare, utilizarea fondurilor europene disponibile şi, bineînţeles, implementarea proiectelor strategice de dezvoltare", a spus Cosmin Marinescu.
"Tabloul anului 2025 aparţine unui larg spectru de incertitudini şi riscuri, economice şi politice, interne şi externe. Pentru România, provocările cheie rămân cele legate de consolidarea finanţelor publice şi de sustenabilitatea financiară, mai ales după derapajul deficitului bugetar din anul 2024. Tot mai împovărătoare sunt şi deficitele externe aflate în creştere, dar care trebuie corectate profund prin politici sănătoase şi neapărat pe calea competitivităţii. România are mare nevoie de recâştigarea şi consolidarea încrederii investitorilor. Din perspectiva Băncii Naţionale a României, ca decident de politică monetară şi autoritate de reglementare, este esenţială consecvenţa în raport cu angajamentele asumate, cele privind politicile şi reformele economice necesare, utilizarea fondurilor europene disponibile şi, bineînţeles, implementarea proiectelor strategice de dezvoltare", a spus Cosmin Marinescu.
Acesta a menţionat că obiectivul esenţial al stabilităţii financiare poate fi atins în mod sustenabil, însă doar prin partajarea echitabilă a eforturilor de disciplină şi de ajustare.
"Tensiunile geopolitice au în continuare un rol semnificativ, date fiind şi conflictele din Ucraina şi din alte zone ale lumii. În prezent însă, o sursă critică de riscuri a devenit războiul tarifelor comerciale. Tarifele anunţate recent de Statele Unite ale Americii au inflamat brusc economia mondială, iar răspunsul statelor partenere, probabil justificat, se prefigura şi el a fi unul substanţial. În aceste condiţii ne întrebăm, raportat la principiile comerţului liber şi ale diviziunii muncii, principii sedimentate şi validate ştiinţific de-a lungul întregii istorii a gândirii economice, oare cum putem recupera, dacă mai putem, bunul simţ economic sau libertatea comerţului, în esenţă, ca premise indispensabile pentru business şi prosperitate. Evident, răspunsul nu poate face abstracţie de ataşamentul onest al decidenţilor şi al publicului faţă de educaţia economică", a adăugat viceguvernatorul BNR.
La rândul său, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu, a afirmat că trăim într-o epocă în care educaţia financiară nu mai este un lux, ci o adevărată infrastructură nevăzută, o fundaţie care susţine pieţele financiare.
"Dacă infrastructura fizică a unei economii include drumuri, poduri şi reţele de autostrăzi, atunci infrastructura virtuală, dacă îmi permiteţi această licenţă de exprimare, a pieţelor financiare este reprezentată de educaţie, de cunoaşterea şi de înţelegerea mecanismelor şi conceptelor economice. Fără toate acestea, accesul la instrumentele financiare devine o loterie, iar participarea la pieţe realmente un joc de noroc. În mod tradiţional, educaţia financiară a fost percepută ca un set de cunoştinţe utile pentru investitori sau pentru cei care accesează serviciile financiare. Astăzi, trebuie să o vedem diferit. Educaţia financiară este o monedă de încredere a pieţelor financiare. Fiecare decizie financiară, informată, adăugă valoare sistemului, creşte transparenţa şi reduce volatilitatea. Încrederea nu se poate impune prin reglementări, ea se construieşte prin educaţie", a spus Alexandru Petrescu.
De asemenea, preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Florin Dănescu, a menţionat că nivelul de corelaţie între intermedierea financiară şi bunăstarea individuală măsurată ca produs intern brut pe cap de locuitor este de 0,8 din 1, deci o corelaţie extrem de puternică.
"Ştiu că sună ştiinţific, e greu de spus oamenilor simpli, dar cum să-i învăţăm cu privire la această prioritate? În tinereţea mea ştiam că dacă ştiu mai mult decât ceilalţi în domeniul financiar, voi fi un favorizat al sorţii, cum s-a şi întâmplat. Şi deci era o problemă de competiţie şi era foarte bine aşa, că eu ştiu mai mult decât ceilalţi. Astăzi nu ne mai permitem acest lux. Felul în care informaţia intră în viaţa noastră şi ne face să luăm decizii greşite, să avem percepţii greşite, să judecăm după ură, informaţie negativă, percepţie adversă, educaţia a devenit şi mai importantă, mai importantă decât oricând. Pentru că discrepanţa între pătura educată şi pătura, iertaţi-mă, needucată creşte în importanţă precum acea discrepanţă de care am vorbit la început, între pătura bogată şi pătura săracă. Şi această suprapunere de discrepanţe pot să ducă în viitorul, poate nu prea îndepărtat, la explozii sau lucruri nedorite pe care astăzi poate că le vedem şi le înţelegem cu greu. În concluzie, asta este importanţa educaţiei financiare, în specific, educaţie economică în general, pentru o ţară care este bucuroasă, sau oamenii noştri, românii noştri sunt bucuroşi că am ajuns să ne dezvoltăm constant, că am avut ritmuri de creştere ale bunăstării printre cele mai mari sau cele mai mari din Europa, că am ajuns la media europeană şi chiar am depăşit-o la nivel de produs intern brut pe cap de locuitor, că suntem la nivelul Poloniei şi Estoniei, că avem ţări pe care le-am lăsat în urmă, Ungaria şi aşa mai departe, vreo şase ţări", a subliniat preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor, Florin Dănescu.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 673 / 10089 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Legal500 a desemnat Clifford Chance Badea drept Casa de Avocatură a Anului în România în 2025 | Daniel Badea, Managing Partner: Premiile primite încununează aproape 20 de ani de excelență profesională, de-a lungul cărora ne-am consolidat poziția de lider pe piața de avocatură din România și din regiune, câștigând în paralel aprecierea întregii rețele globale Clifford Chance
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Achiziții & Corporate| Consultanță
D&B David și Baias confirmă reziliența M&A: achiziții strategice dominante, mecanisme flexibile, grafic de lucru modelat de conformare și componenta tehnică. Echipa livrează soluții prompte în proiecte cu arhitectură complexă, aliniind interesele vânzătorilor cu obiectivele investitorilor și orchestrând integrarea post-closing | Anda Rojanschi (Partener): „Tranzacția de succes este aceea în care cele două afaceri se integrează după finalizarea deal-ului”. O regulă care devine rutină operațională prin rigoare, colaborare și coordonare interdisciplinară
Schoenherr lansează a cincea ediție a concursului de eseuri „law, sweet law‟, cu premii totale de 21.000 lei
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei investiții de capital grupului Dental Elite Clinics. Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) au coordonat echipa
ZRVP aniversează în 2025 trei decenii de avocatură | Cosmin Vasile, Managing Partner: “Am crescut organic, am construit fără grabă și fără artificii, și am ajuns aici pentru că am rămas fideli profesiei și valorilor ei. Rămânem, după 30 de ani, cu aceleași ținte primordiale: perfecțiunea juridică și formarea de avocați care să ne împărtășească pasiunea, valorile și viziunea”
Cum văd analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați | 9 luni cu motorul turat în M&A: Fuziunile și achizițiile la nivel global au ajuns la 3,4 trilioane USD, companiile din UE preferă consolidarea regională, tehnologia conduce, energia și sectorul financiar împing megadeal-urile, private equity își reia ofensiva. În clasamentele juridice, CMS rămâne în Top 10 global și pe locul 2 în Europa, iar Schoenherr stă pe podium în Europa Centrală și de Est
Practica de Concurență de la Țuca Zbârcea & Asociații rămâne etalon pe piața locală, cu o echipă evidențiată în ghidurile internaționale și performanță constantă în mandatele încredințate | Raluca Vasilache (Partener): Ultimul an a fost cu adevărat special, având privilegiul de a lucra în câteva tranzacții stimulante din punct de vedere profesional. A crescut considerabil practica în domeniul autorizării investițiilor străine și se remarcă o pondere mai mare a investigațiilor
Mitel & Asociații se remarcă în practica de Concurență prin rigoare și sincronizare, oferind clienților remedii țintite, viteză procedurală și certitudine în calendarul de closing | Sub coordonarea partenerului Șerban Suchea, firma asigură trasee clare de conformare, maximizează predictibilitatea autorizărilor și păstrează direcția tranzacțiilor într-un peisaj normativ exigent și bine articulat
CMS, implicată în proiectul câștigător al premiului „Investiția Anului” în cadrul SEE Property Forum Awards 2025 pentru al doilea an consecutiv
Bohâlțeanu & Asociații a stat alături de asociații Auto Brand SRL în tranzacția prin care BPW Group a intrat pe piața locală. Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) și Anda Călin (Managing Associate), în prim plan
LegiTeam: Junior lawyers 0-1 years - Dispute Resolution Practice | GNP Guia Naghi and Partners
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...