ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Persoanele vaccinate sau trecute prin boală vor avea acces în restaurante şi săli de sport

01 Octombrie 2021   |   Agerpres

Premierul a precizat, de asemenea, că portul măştii în aer liber va fi obligatoriu dacă rata de incidenţă depăşeşte 6 la mia de locuitori.

 
 
CNSU a aprobat, printr-o nouă hotărâre, că persoanele care sunt vaccinate anti-COVID sau care fac dovada trecerii prin boală pot avea acces la activităţi economice neesenţiale, de genul celor desfăşurate de restaurante sau terase, sau cele care au loc în sălile de sport, a declarat premierul Florin Cîţu.
 
Întrebat la TVR 1 care sunt măsurile adoptate joi seară în şedinţa CNSU, măsuri care vor fi validate, vineri, printr-o hotărâre de guvern, Cîţu a răspuns: "Sunt două modificări, cea referitoare la şcoli şi am spus acolo că rămân cu prezenţă fizică (peste 6 la mia de locuitori - n.r.) şi vor fi acele teste noninvazive care se vor face şi decizia va fi de la Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei, dacă de două ori pe săptămână sau o dată pe săptămână. Şi cealaltă decizie este doar o modificare, peste 6 la mie păstrăm activităţile aşa cum sunt, activităţile economice şi pentru HoReCa şi săli de sport şi alte activităţi, dar scoatem partea de testare, deci rămâne trecut prin boală şi vaccinat, pentru acces. Ni se spune de la specialişti că este mai sigură această variantă, cei care sunt testaţi se pot îmbolnăvi şi pot lua şi atunci pot să ajungă în ATI, există acest risc mai mare, se îmbolnăvesc şi nu se ştie cum va evolua boala şi atunci, pentru cei trecuţi prin boală sau sunt vaccinaţi riscurile sunt mai mici, chiar dacă se infectează din nou".
 
Fiind întrebat dacă în atare condiţii nu există garanţia testului, el a explicat: "Avem garanţia că nu a fost, dar se poate infecta, asta este problema, şi riscurile sunt mult mai mari pentru aceste persoane".
 
"Şi atunci este o decizie care înseamnă un fel de managementul riscului, de a reduce riscul pentru aceste persoane să se îmbolnăvească şi apoi să aibă complicaţii", a adăugat Cîţu.
 
Premierul a precizat, de asemenea, că portul măştii în aer liber va fi obligatoriu dacă rata de incidenţă depăşeşte 6 la mia de locuitori.
 
"În aer liber, în zone aglomerate, rămâne... şi acum era în zone aglomerate, mască şi în aer liber", a menţionat Cîţu.
 
Pe timp de noapte, a mai spus el, nu vor fi restricţii pentru persoanele vaccinate sau trecute prin boală, indiferent de rata de incidenţă, chiar şi în zonele carantinate.
 
Revenind la decizia privind şcolile, Cîţu a explicat că acestea se decuplează de la rata de incidenţă din localitatea unde funcţionează, indiferent de cât de mare este, dar deciziile vor fi luate punctual, la fiecare şcoală.
 
"Deci, ele vor funcţiona, atât timp cât nu sunt persoane infectate în acea şcoală sau un anumit număr de persoane. Se vor face teste şi vom vedea, vom monitoriza săptămânal. În toată Europa şcolile sunt deschise şi rămân aceste teste, în unele ţări am văzut că sunt teste de două ori pe săptămână, în altele o dată pe săptămână, vom vedea care variantă va fi aleasă şi la noi. Ce mă interesează pe mine este ca personalul din aceste şcoli să fie vaccinat sau cel puţin testat în perioada următoare", a adăugat prim-ministrul.
 
Şeful Executivului a subliniat că una este testarea pentru elevi şi alta este testarea pentru personalul didactic.
 
"Vom include reguli mai ferme. Ştiţi foarte bine că venim cu un proiect de lege care merge în Parlamentul României şi va impune testarea obligatorie pe costul celui care nu vrea să se vaccineze, o dată pe săptămână sau de două ori pe săptămână", a afirmat Cîţu.
 
El a precizat că detaliile vor veni cu ordinele Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii.
 
"Vor veni cu mai multe detalii, pentru că aici sunt mai multe semne de întrebare referitor, v-am spus, de câte ori se vor testa copiii la şcoală, tipul de teste - deja am pus aceste teste noninvazive în hotărârea CNSU din seara aceasta - dar aş vrea detaliile să vină de la ei, să spună exact cum se va întâmpla (...). S-ar putea să se modifice între ceea ce am discutat noi şi ce va fi final şi nu aş vrea să vă informez greşit", a mai declarat Cîţu. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6481 / 10305
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
Bondoc & Asociații a asistat ENGIE în achiziția unuia dintre cele mai mari proiecte eoliene din România. De cealaltă parte, Schoenherr a stat alături de Greenvolt Power pe tot parcursul tranzacției, care a implicat o structură contractuală complexă și multiple considerente de reglementare. Echipele, coordonate de Monica Iancu și Monica Cojocaru
Cea mai mare fuziune din istoria avocaturii de business: Hogan Lovells și Cadwalader, Wickersham & Taft au anunțat intenția de a se combina într-o singură firmă
Apreciată constant de ghidurile juridice internaționale pentru mandatele sofisticate, practica de Capital Markets a CMS România a devenit, prin consistență și profunzime, unul dintre pilonii reputației firmei pe piața locală și un reper important în rețeaua sa regională | De vorbă cu Cristina Reichmann (Partener) despre disciplina pregătirii pentru bursă, finețea aplicării regulilor de piață și forța unei echipe care lucrează articulat, cu roluri clare și obiective aliniate
PNSA a asistat Grupul Société Générale în finalizarea vânzării BRD Pensii. Echipa, coordonată de Silviu Stoica (Avocat Asociat) și Florian Nițu (Avocat Asociat Coordonator)
NNDKP, parte din echipa juridică internațională care a asistat Metinvest în achiziția ArcelorMittal Iași
Mușat & Asociații obține o nouă victorie definitivă pentru NUROL într-un proiect strategic de infrastructură rutieră
Record de promovări la Țuca Zbârcea & Asociații: trei noi parteneri și alte 16 numiri interne | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Această serie de promovări, una dintre cele mai extinse din istoria noastră, coincide cu aniversarea a 20 de ani de la fondarea firmei, un moment ce reconfirmă valoarea, profesionalismul și dăruirea întregii noastre echipe”
Filip & Company a organizat în parteneriat cu Asociația Studenților în Drept cea de-a zecea ediție a Concursului de negocieri simulate „Teodora Tudose”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...