Chisăliţă (AEI): Motorina din România este mai scumpă decât ar justifica piaţa, în medie cu 10 bani pe litru
05 Martie 2026 Agerpres
Potrivit acestuia, aprovizionarea cu ţiţei şi produse petroliere din România este structurată pe trei niveluri principale: fluxul curent de aprovizionare (producţie internă şi importuri); stocurile comerciale ale companiilor; stocurile strategice obligatorii ale statului.
Preţul motorinei la pompă din România este peste nivelul preţului corect de piaţă cu aproximativ 10 bani pe litru, susţine Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), într-o analiză publicată joi.
"România este al doilea producător de ţiţei din Europa, are una dintre cele mai dezvoltate infrastructuri petroliere din Europa Centrală şi de Est, având rafinării, acces direct la importuri maritime prin Marea Neagră şi un sistem logistic de conducte care conectează porturile cu rafinăriile şi depozitele interne. În mod normal, o astfel de structură ar trebui să stabilizeze preţurile carburanţilor şi să atenueze fluctuaţiile pieţei internaţionale. În cadrul studiului realizat de Asociaţia Energia Inteligentă - Analiza fluxurilor petroliere, a costurilor şi preţului la pompă în România - se desprinde din analiza fluxurilor de aprovizionare şi a evoluţiei costurilor petrolului din ultimele 90 de zile, că preţul motorinei la pompă din România este peste nivelul preţului corect de piaţă. Diferenţa nu este dramatică - aproximativ 10 bani pe litru - dar într-o economie care consumă milioane de tone de carburant anual, chiar şi această marjă aparent mică devine relevantă", susţine specialistul.
"România este al doilea producător de ţiţei din Europa, are una dintre cele mai dezvoltate infrastructuri petroliere din Europa Centrală şi de Est, având rafinării, acces direct la importuri maritime prin Marea Neagră şi un sistem logistic de conducte care conectează porturile cu rafinăriile şi depozitele interne. În mod normal, o astfel de structură ar trebui să stabilizeze preţurile carburanţilor şi să atenueze fluctuaţiile pieţei internaţionale. În cadrul studiului realizat de Asociaţia Energia Inteligentă - Analiza fluxurilor petroliere, a costurilor şi preţului la pompă în România - se desprinde din analiza fluxurilor de aprovizionare şi a evoluţiei costurilor petrolului din ultimele 90 de zile, că preţul motorinei la pompă din România este peste nivelul preţului corect de piaţă. Diferenţa nu este dramatică - aproximativ 10 bani pe litru - dar într-o economie care consumă milioane de tone de carburant anual, chiar şi această marjă aparent mică devine relevantă", susţine specialistul.
Potrivit acestuia, aprovizionarea cu ţiţei şi produse petroliere din România este structurată pe trei niveluri principale: fluxul curent de aprovizionare (producţie internă şi importuri); stocurile comerciale ale companiilor; stocurile strategice obligatorii ale statului.
"Acest model este identic cu cel utilizat în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene şi este conceput pentru a asigura securitatea energetică. Rafinăriile din România procesează materia primă din producţia internă şi din importuri maritime sau regionale. Contractele de aprovizionare sunt în general organizate pe cicluri logistice de 30-90 de zile. În paralel, rafinăriile menţin stocuri operaţionale de ţiţei echivalente cu aproximativ 20-45 de zile de funcţionare, nivel standard în industria europeană de rafinare. În cazul produselor petroliere, lanţul logistic este mai rapid, importurile regionale de motorină pot ajunge în 7-21 de zile, iar transporturile maritime din Orientul Mijlociu sau Asia în 20-45 de zile", afirmă Chisăliţă.
Preşedintele AEI menţionează că România importă o mare parte din ţiţeiul pe care îl procesează. Consumul anual de ţiţei al României este de aproximativ 10 milioane de tone. Producţia internă acoperă doar 2,9 milioane de tone, ceea ce înseamnă că aproximativ 70% din necesar provine din importuri. Principalele surse sunt: Kazahstan, Azerbaidjan, Irak. Motorina este principalul carburant al economiei româneşti. Consumul anual este de aproximativ 6,6 milioane de tone, o parte importantă fiind acoperită din importuri directe sau din ţiţei importat şi rafinat local.
De asemenea, în analiză se precizează că România dispune în prezent de trei rafinării majore: Petromidia (Rompetrol) - aproximativ 4,8 milioane tone/an; Petrobrazi (OMV Petrom) - aproximativ 4,5 milioane tone/an; Petrotel (Lukoil) - aproximativ 2,7 milioane tone/an. Capacitatea totală de rafinare este de aproximativ 12 milioane de tone anual, suficientă pentru a acoperi mare parte din consumul intern şi pentru exporturi regionale. Transportul ţiţeiului şi al produselor petroliere este realizat prin reţeaua operată de Conpet , care are aproximativ 3800 km de conducte.
"Piaţa funcţionează cu mai multe niveluri de stocuri. Stocurile comerciale de produse petroliere acoperă în mod normal aproximativ 20-45 de zile de consum. În paralel, România menţine stocuri strategice obligatorii conform legislaţiei UE, care trebuie să acopere cel puţin 90 de zile de importuri nete sau 61 de zile de consum intern. În practică, nivelul este de aproximativ 90 de zile de consum. Prin urmare, sistemul petrolier românesc ar putea acoperi teoretic 110-130 de zile de consum în cazul unei crize majore. Capacitatea totală estimată de stocare pentru ţiţei şi produse petroliere în România este aproximativ 3,3 milioane de tone (aproape jumătate din consumul României pe un an întreg)", subliniază expertul.
Conform analistului, simularea fluxurilor de aprovizionare pentru perioada decembrie 2025 - februarie 2026 indică o piaţă stabilă. Stocul comercial de motorină este estimat la aproximativ 450.000 tone, echivalentul a aproximativ 25-27 de zile de consum în sezonul de iarnă. În fiecare lună, intrările de motorină - producţia internă şi importurile - sunt aproape egale cu ieşirile reprezentate de consumul intern şi exporturi, ceea ce menţine stocurile constante. În paralel, rafinăriile procesează lunar aproximativ 900.000-950.000 tone de ţiţei, menţinând un stoc de aproximativ 900.000 tone, echivalentul a aproximativ 30 de zile de funcţionare.
El afirmă că petrolul s-a scumpit în ultimele luni, dar nu suficient cât să explice preţul de astăzi de la pompă pentru motorină.
"Conform calculelor AEI, preţul mediu al motorinei la pompă ar fi trebuit să crească de la 7,64 lei/l în decembrie 2025 la un maxim de aproximativ 8,35 lei/l în prima săptămână din martie 2026. Pe baza fluxurilor logistice şi a costurilor materiei prime achiziţionate, analiza indică faptul că preţul corect al motorinei nu ar trebui să depăşească aproximativ 8,35 lei/l, iar cel al benzinei aproximativ 8,18 lei/l. Cu toate acestea, conform datelor publicate de platforma PecoOnline, în data de 5 martie 2026, preţul mediu al motorinei în România era de 8,45 lei/l . Diferenţa este de aproximativ 10 bani pe litru peste nivelul estimat al costurilor", susţine Dumitru Chisăliţă.
Potrivit acestuia, la un consum anual de aproximativ 6,6 milioane de tone de motorină, o diferenţă de doar 10 bani pe litru poate însemna sute de milioane de lei anual. Această sumă este plătită indirectă de transportatori, agricultori, industrie şi, în final, de consumatori. Într-o economie în care transportul rutier rămâne principalul mod de circulaţie a mărfurilor, motorina este un cost sistemic.
"Din cei 10 bani, estimăm că 3,5 bani merg la bugetul de stat şi 6,5 bani merg la companii. Dar de la începutul anului până în prezent statul din creşterea preţului la produsele petroliere, prin TVA câştigă suplimentar 8 bani la fiecare litru vândut. Într-o piaţă funcţională, variaţiile de preţ sunt normale. Dar atunci când acestea depăşesc costurile justificate de materie primă şi logistică, apar întrebări legitime despre structura şi mărimea marjelor comerciale. În acest context, ar fi util ca Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Consiliul Concurenţei să analizeze evoluţia marjelor din sectorul distribuţiei de carburanţi şi modul în care acestea s-au modificat în ultimele zile. Mai multă transparenţă privind structura preţului la pompă ar contribui la consolidarea încrederii publice într-o piaţă esenţială pentru economie. Pentru că, într-o economie dependentă de transport rutier, preţul motorinei nu este doar o problemă energetică - ci una care afectează întreaga economie", a mai scris Dumitru Chisăliţă.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 12 / 10535 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Pas strategic pentru Legal Ground | Firma independentă de tip boutique se alătură rețelei globale The Law Firm Network, cunoascută pentru selectictivitate și criteriile de aderare stricte. Răspuns firesc la nevoile tot mai sofisticate ale clienților corporativi, care caută soluții juridice integrate în tranzacții ce depășesc adesea frontierele naționale
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
Bohâlțeanu & Asociații și Țuca Zbârcea & Asociații au asistat Premier Energy și Omnia Capital într-o suită complexă de tranzacții încrucișate, vizând consolidarea portofoliilor de energie regenerabilă și reorganizarea strategică a activelor
Echipele reunite Peligrad Law și David & Baias obțin o hotărâre de referința a Tribunalului Uniunii Europene privind încadrarea tarifara a băuturii tip cidru, marca Strongbow, care confirma ca nivelul accizei pentru această băutură este zero
Remontada și victorie definitivă în fața Curții de Apel Ploiești pentru echipa de litigii fiscale a RTPR pentru Rosti Romania SRL | Ajustarea pierderii fiscale efectuată prin estimare considerată nelegală; dosarul prețurilor de transfer necontestat de organele fiscale trebuie avut în vedere
România a pierdut arbitrajul ICSID cerut de mai mulți dezvoltatori de parcuri fotovoltaice. Comitetul ad-hoc format din trei arbitri a respins cererea de anulare a hotărârii Tribunalului prin care statul român a fost obligat să plătească peste 40 mil. € | Reclamanții au mers cu King & Spalding (Houston și Paris), apărarea a fost asigurată de o firmă americană și una locală
Exim Banca Românească, parte a consorțiului internațional de bănci care finanțează Ogrezeni, unul dintre cele mai mari proiecte hibride din Europa, cu 460 mil. € | Schoenherr și Clifford Chance Badea, în tranzacție
BERD, CEECAT Capital și Morphosis Capital își marchează exitul din investiția în La Cocoș. Osborne Clarke, Van Campen Liem și Noerr, în tranzacție, alături de trei firme locale de avocați
Filip & Company a asistat Veranda Obor S.A. în obținerea unei finanțări de 36 milioane euro de la CEC Bank. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partner) și Rebecca Marina (counsel)
O promovare din interior care confirmă meritocrația și creșterea organică într-una dintre cele mai puternice firme de avocatură din România | De vorbă cu Ramona Pentilescu, avocatul care a crescut în PNSA de la primii pași în profesie până la poziția de partener, despre vocație, rigoare și reperele care i-au susținut evoluția profesională într-un cadru în care contează respectul pentru profesie și coerența valorilor
Neagu Dinu Partners, firmă înființată anul trecut, își face rapid loc în prim-planul practicii de Litigii & Arbitraj din piața locală, cu un model de lucru pragmatic, în care partenerii cooordonează dosarele și păstrează controlul calității în mandate complexe | De vorbă cu Simona Neagu (Partener fondator) despre așteptările tot mai ridicate ale clienților, colaborările internaționale și disciplina internă care susține performanța echipei
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





