
Burduja, la lansarea schemei pentru regenerabile CfD: Sper să avem investitori interesaţi din toată lumea
25 Martie 2024
AGERPRESComisia Europeană a aprobat, la începutul acestei luni, acordarea de către România a unei scheme de ajutor în valoare de 3 miliarde de euro (15,22 miliarde lei) în sprijinul instalaţiilor care produc energie eoliană onshore şi solară fotovoltaică, în vederea promovării tranziţiei către o economie "zero net", în conformitate cu Planul industrial al Pactului verde.
Ministerul Energiei a lansat luni schema pentru regenerabile Contracte pentru Diferenţă (CfD), un instrument financiar menit să stimuleze producţia de energie verde în România.
"Doamna Elena Popescu (director general adjunct în cadrul Ministerului Energiei, n.r.) a avut un vis şi mi l-a spus de când a preluat mandatul. El s-a numit CfD (contracte pentru diferenţă, n.r.). Mă bucur că astăzi putem să oficializăm paşii care s-au făcut până acum şi, sigur, cei care vor urma, astfel încât să împlinim visul doamnei Elena Popescu, dar nu numai visul ei, ci şi visul nostru, al tuturor, pentru că este un lucru bun pentru România. Avem un CfD care este un exemplu al succesului. Vorbesc în engleză deoarece sper că există un public internaţional şi că avem investitori interesaţi din toată lumea să vină şi să investească în acest mecanism minunat, să fixăm un preţ pentru următorii 15 ani care să ofere stabilitate tuturor", a afirmat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în cadrul unei conferinţe de presă.
"Doamna Elena Popescu (director general adjunct în cadrul Ministerului Energiei, n.r.) a avut un vis şi mi l-a spus de când a preluat mandatul. El s-a numit CfD (contracte pentru diferenţă, n.r.). Mă bucur că astăzi putem să oficializăm paşii care s-au făcut până acum şi, sigur, cei care vor urma, astfel încât să împlinim visul doamnei Elena Popescu, dar nu numai visul ei, ci şi visul nostru, al tuturor, pentru că este un lucru bun pentru România. Avem un CfD care este un exemplu al succesului. Vorbesc în engleză deoarece sper că există un public internaţional şi că avem investitori interesaţi din toată lumea să vină şi să investească în acest mecanism minunat, să fixăm un preţ pentru următorii 15 ani care să ofere stabilitate tuturor", a afirmat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în cadrul unei conferinţe de presă.
Comisia Europeană a aprobat, la începutul acestei luni, acordarea de către România a unei scheme de ajutor în valoare de 3 miliarde de euro (15,22 miliarde lei) în sprijinul instalaţiilor care produc energie eoliană onshore şi solară fotovoltaică, în vederea promovării tranziţiei către o economie "zero net", în conformitate cu Planul industrial al Pactului verde.
Potrivit ministrului Energiei, contractele pentru diferenţă vor avea o contribuţie în realizarea obiectivului ţării noastre de a atinge 10 Gigawaţi instalaţi în capacităţi regenerabile până în 2030, cum s-a stabilit în Planul Naţional Integrat în domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice (PNIESC).
"Toate acestea sunt posibile cu o condiţie, dacă piaţa reacţionează. De aceea, vă rog, anunţaţi că facem acest lucru. Voi fi atent ca totul să fie transparent şi competitiv, pentru că de aceasta avem nevoie, ca ţară", a mai spus Sebastian Burduja.
El a subliniat că România a furnizat această schemă prin Fondul pentru Modernizare.
La rândul său, directorul general adjunct în cadrul Ministerului Energiei, Elena Popescu, şi-a exprimat speranţa că va fi o licitaţie de succes.
"Sperăm că vom avea o licitaţie de succes de dragul consumatorilor şi a pieţei energiei - nu doar pentru un preţ bun pe piaţă, dar şi pentru a atrage investitori. Prima dată când am aflat de Contracte pentru diferenţă se vorbea despre atragerea investitorilor în aceste tehnologii cu un nivel de carbon scăzut. Sunt recunoscătoare echipei interne pentru faptul că ei au acordat importanţă stakeholder din România", a menţionat Elena Popescu.
Pentru a-şi îndeplini angajamentele asumate pentru 2030, Guvernul României, prin Ministerul Energiei, implementează o schemă de sprijin de tip Contracte pentru Diferenţă (CfD) cu scopul de a încuraja investiţii prioritare în tehnologii pentru producerea de energie electrica cu emisii reduse de carbon, necesare sectorului energetic românesc, se menţionează într-o notă informativă pentru ofertanţi CfD pentru regenerabile, publicată de Ministerul Energiei.
Obiectivul schemei CfD este de a susţine România în a-şi atinge obiectivele de decarbonizare, păstrându-şi în acelaşi timp securitatea aprovizionării cu energie electrică. Durata sprijinului prin schema CfD va fi de maximum 15 ani de la data începerii plăţii.
Contractele pentru Diferenţă vor fi oferite producătorilor eligibili printr-un proces de licitaţie competitivă, derulat de Transelectrica SA (Transelectrica). Contractele CfD vor fi semnate de Operatorul Pieţelor de Energie Electrică şi Gaze naturale (OPCOM) din România, în calitate de Contraparte la contractele CfD (Contrapartea CfD).
Finanţarea schemei CfD se realizează prin fonduri asigurate de Ministerul Energiei din Fondul pentru Modernizare şi transferate către Fondul de Lichiditate CfD. OPCOM, în calitate de contraparte CfD, va fi responsabilă de gestionarea plăţilor CfD către şi din Fondul de Lichiditate. Ministerul Energiei, conform Hotărârii de Guvern, are obligaţia de a se asigura că Fondul de Lichiditate are în permanenţă resursele adecvate. Fondul de Lichiditate va fi suplimentat printr-o contribuţie CfD care va fi suportată de consumatori.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 1337 / 9899 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance își consolidează practica de Litigii prin recrutarea lui Remus Codreanu ca partener în echipa din București
Într-un mediu unde profesionalismul, rigoarea și implicarea directă a coordonatorilor fac diferența, Popescu & Asociații reușește să transforme școala de vară într-o adevărată rampă de lansare pentru carierele viitorilor avocați. Studenții descoperă aici diversitatea avocaturii și primesc șansa unei cariere într-o firmă de top | Adrian Chirvase, Partner: „Internship-ul reprezintă un canal strategic fundamental pentru identificarea viitorilor colegi”
Drumul spre performanță: experiențe și lecții din anii de Drept | De la emoțiile admiterii, la medii de 10 și trofee în competiții juridice: povestea lui Cristian-Mircea Rădulescu, studentul care a înțeles că disciplina, perseverența și logica sunt ingredientele esențiale pentru succes într-o facultate unde competiția este intensă: „Dreptul nu îți oferă doar cunoștințe, ci te modelează ca om”
Lexology Energy Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care s-au remarcat într-o practică devenită, în ultimii ani, un adevărat laborator de inovație juridică: ZRVP, CMS, TZA și NNDKP au o amprentă bine conturată în Oil & Gas. NNDKP strălucește și în Power & Electricity, unde se remarcă și Kinstellar, dar și în Renewables
ANALIZĂ | Gabriel Resources a deschis o procedură de anulare a hotărârii ICSID prin care Tribunalul arbitral a respins cererea de peste 3 mld. USD privind controversatul proiect minier de la Roșia Montană, iar România a răspuns cu un Contramemoriu care demontează acuzațiile și atacă frontal strategia reclamanților. Dacă statul ar pierde, impactul ar fi devastator pentru finanțele publice și ar compromite rezultatele măsurilor pe care guvernul Bolojan încearcă să le implementeze
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Ana-Maria Baciu, avocatul din România cu cele mai multe nominalizări la gala Legal 500 CEE Awards 2025: Intellectual Property Lawyer of the Year, Romania Lawyer of the Year și CEE Partner of the Year. Astfel de validări contribuie nu doar la consolidarea brandului său personal, ci și la repoziționarea avocaturii de business din România ca un partener credibil, capabil să ofere consultanță sofisticată clienților internaționali
Ce case de avocatură se bat pentru titlul de Law Firm of the Year în România la gala Benchmark Litigation Europe Awards 2025 | Sorina Olaru, Octavian Popescu, Dan Cristea și Cosmin Vasile, printre avocații aflați pe lista scurtă pentru titlul de titlul de Litigator of the Year. Emil Bivolaru (partener NNDKP), nominalizat și la categoria Central & Eastern Europe Litigator of the Year
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale investiționale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj UNCITRAL și ICSID | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate, pentru 4 ani, cu cel mult 4 firme pentru fiecare lot
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...