ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Bolojan: Pachetul de reformă în administrație corectează dezechilibrele și face administrația mai eficientă

23 Ianuarie 2026   |   Agerpres

În cadrul postării, premierul a punctat că având în vedere datele colectate în ultimii ani despre administrațiile locale din țările UE și comparându-le cu situația din România, rezultă câteva dezechilibre de ansamblu.

 
 
Pachetul de reformă în administrație contribuie la corectarea dezechilibrelor, face administrația mai eficientă și mai orientată spre cetățeni, a afirmat premierul Ilie Bolojan. 

Acesta a subliniat joi seară, într-o postare pe Facebook, că reforma în administrație 'crește veniturile proprii ale autorităților locale și contribuie la cofinanțarea investițiilor locale, reduce cheltuielile de personal în autoritățile cu un număr prea mare de angajați, iar banii economisiți vor fi direcționați către servicii mai bune pentru cetățeni'. 

Totodată, el a adăugat că o astfel de reformă 'stimulează dezvoltarea economică locală, descentralizează competențe către autoritățile locale și susține performanța în administrație'. 


În cadrul postării, premierul a punctat că având în vedere datele colectate în ultimii ani despre administrațiile locale din țările UE și comparându-le cu situația din România, rezultă câteva dezechilibre de ansamblu.

În primul rând, acesta a evidențiat că în țara noastră există o dependență mare de transferurile de la bugetul de stat.

'Astfel: veniturile din transferurile de la bugetul de stat = 7,43% din PIB; Veniturile proprii (altele decât transferurile) = 1,51% din PIB
Din indicatorii de mai sus rezultă că ponderea transferurilor în bugetele locale este de 83,1%. Comparativ, media transferurilor în UE este de 51,1%', a explicat Bolojan.

O altă concluzie a analizei este că veniturile din taxele și impozitele locale sunt printre cele mai reduse: 'veniturile din taxele și impozitele locale în România = 0,74% din PIB; media europeană = 3,68% din PIB'.

'Comparativ, veniturile din taxele pe proprietate sunt: în România = 0,55% din PIB; media în UE = 1,85% din PIB. România se situează mult sub media UE din cauza bazei fiscale reduse (exceptări), nivelului scăzut al taxelor și problemelor de colectare. În aceste condiții, presiunea cade pe transferurile de la bugetul central', a arătat premierul.

Potrivit acestuia, în țara noastră se înregistrează cheltuieli cu salariile mult mai mari decât veniturile locale.

'În România, cheltuielile cu salariile în administrațiile locale = 3,07% din PIB, față de 0,74% din PIB, venituri din taxe și impozite locale. În UE27, cheltuielile cu salariile = 3,59% din PIB, față de 3,68% din PIB, venituri din taxele locale. În UE, în medie, salariile din autoritățile locale sunt acoperite din resurse proprii. În România, cheltuielile cu salariile autorităților locale sunt de peste trei ori mai mari decât veniturile proprii', a explicat premierul.

Din aceeași analiză a reieșit și un nivel de investiții locale ridicate, a punctat acesta.

'Investițiile locale în România = 2,98% din PIB, față de 1,56% din PIB, media UE - cea mai ridicată valoare din UE. Raportat la resursele proprii ale autorităților locale din România, care reprezintă 1,51% din PIB, investițiile sunt aproape duble. Investițiile la nivel local sunt susținute masiv din programele naționale (Anghel Saligny) și din fonduri europene. Între localitățile din România există diferențe semnificative: municipiile reședință de județ și localitățile cu activități economice generatoare de venituri se află într-o situație mai bună, în timp ce celelalte localități se confruntă cu dezechilibre și mai mari', a afirmat Bolojan.

Premierul a precizat că datele mai sus menționate au fost prezentate în discuțiile de miercuri cu autoritățile locale.

'Chiar dacă sistemele administrative diferă de la o țară la alta și pot influența indicatorii, comparațiile rămân relevante', a concluzionat Bolojan.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3 / 10344
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
2025, anul proiectelor „extrem de complexe” pentru Bohâlțeanu & Asociații, cu finanțări suverane și LMA de circa 2 miliarde euro, M&A de peste 1 miliard euro și restructurări complexe în Employment | De vorbă cu Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) despre parcursul anului trecut și obiectivele din 2026
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului București la începutul anului 2026 | Liderii nu se schimbă, dar își ajustează echipele. Top 20 rămâne stabil ca nume, dar se schimbă ca dinamică. Ce firme au înregistrat creșteri semnificative de ”headcount”, câte și-au micșorat efectivele și ce înseamnă asta
Client Choice by Lexology: Ioana Racoți (ZRVP), Adina Chilim Dumitriu (NNDKP), Octavian Adam (GNP), printre cei șapte profesioniști care se diferențiază prin calitatea relației cu clientul și capacitatea de a adăuga valoare reală afacerii acestuia | Cine sunt avocații români pentru care nominalizările au venit exclusiv de la corporate counsels, într-o procedură ce nu poate fi influențată și care sunt ariile de practică în care excelează
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
Peligrad Law a obținut anularea unor obligații fiscale de peste 6 mil. € pentru un șantier naval din România, o decizie de referință pentru practica fiscală
CMS asistă CCE cu privire la vânzarea proiectului fotovoltaic Horia 2 către Renalfa Solarpro Group. Echipa multidisciplinară a fost coordonată de Rodica Manea (Corporate M&A), cu sprijinul Variniei Radu (Head of Energy)
Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Banca Transilvania în finanțarea celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România, dezvoltată de Nova Power & Gas
Kinstellar a stat alături de BIG Mega Renewable Energy în cadrul unei finanțări de peste 100 milioane EUR pentru Parcul Eolian Văcăreni. Echipa, condusă de Magdalena Răducanu (Partener) și Răzvan Constantinescu (Managing Associate)
Muşat & Asociaţii a obținut un succes de referință în materia taxelor impuse de Oficiul Național al Jocurilor de Noroc. Angela Porumb (Partner) a coordonat dosarul, implicate fiind departamentele de Litigii, Fiscal și Gaming & Gambling ale firmei
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund în obținerea unei finanțări de 12,7 milioane de euro. Camelia Ianțuc (senior associate) în prim plan
Încă un spin-off în piața avocaturii | Partenerul Cristian Popescu și echipa sa de zece avocați au părăsit Dentons pentru a lansa o nouă fimă: “A fost o plecare voluntară, iar seniorii cu care lucram au devenit parteneri în noua entitate”. Popescu Roman Radu Florea își va crește echipa și activitatea în mai multe arii de practică până la sfârșitul anului
MidEuropa preia pachetul majoritar în RBC, unul dintre cei mai importanți integratori de sisteme IT specializați în sectoarele de retail, banking și producție industrială din România. Trei firme de avocați au stat alături de investitorul de private equity
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...