ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Bolojan: Luni voi fi la Bruxelles pentru clarificări cu comisarii europeni pe tema creditelor angajate și a deficitului bugetar

17 Septembrie 2025   |   Agerpres

Șeful Executivului a anunțat că săptămâna viitoare, luni, va fi prezent la Bruxelles, la întâlniri cu comisarii europeni.

 
 
Premierul Ilie Bolojan a declarat că săptămâna viitoare, luni, se va afla la Bruxelles pentru a discuta cu responsabilii europeni pe tema creditelor angajate de România și a deficitului bugetar.

'Gândiți-vă că, atunci când îți asumi o răspundere, nu te duci la negocieri doar ca persoană fizică, ci te duci să reprezinți țara ta. Și de modul în care tu îți onorezi angajamentele se formează o percepție asupra țării tale și eu, cât timp voi fi pe această funcție, nu îmi pot permite, la modul cinstit, să mă duc cu lucruri care nu sunt reale, să mă duc cu lucruri pe care nu le pot respecta. E mai bine să spui 'asta nu merge' și uite în ce condiții se face, decât să faci angajamente pe care nu le poți respecta', a precizat Ilie Bolojan, marți seară, la Antena 3 CNN, întrebat dacă i se pare normal ca România să continue 'să mintă un partener strategic, respectiv Comisia Europeană, așa cum a făcut-o, de-a lungul timpului, în ceea ce privește măsurile economice din țara noastră', în contextul în care el a menționat UE ca fiind un partener strategic din punct de vedere economic.


Șeful Executivului a anunțat că săptămâna viitoare, luni, va fi prezent la Bruxelles, la întâlniri cu comisarii europeni.

'În așa fel încât să clarificăm aspectele care țin de creditele noastre, să clarificăm aspectele care țin de deficit, pentru a proiecta, într-adevăr, o imagine așa cum îmi doresc să fie pentru țara noastră, o imagine de seriozitate, o imagine de încredere. Și, la ceea ce ne angajăm, într-adevăr, să respectăm lucrurile, nu pentru partenerii noștri, ci, în primul rând, pentru cetățenii români', a arătat Bolojan.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 10 / 9962
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Lawyer – Associate ̸ Senior Associate (1-6 years) | Banking & Finance | Reff & Associates
Filip & Company asistă Continental și divizia sa ContiTech în procesul de vânzare a unității de business Original Equipment Solutions către Regent | Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner)
Bohâlțeanu și Asociații a asistat Grupul Ion Moș în achiziția brandului românesc Lucas Bites, o etapă importantă în strategia de expansiune a grupului. Echipa de proiect, coordonată de Ionuț Bohâlțeanu (Head of Corporate ̸ M&A)
Din amfiteatru, la boardroom: „Think Ahead! Practice at Filip & Company!” – programul de vară care oferă studenților o experiență multidisciplinară, remunerată, cu proiecte reale, mentorat și evaluare riguroasă. Mai mult de jumătate dintre absolvenții recentelor ediții au devenit avocați stagiari ai firmei | De vorbă cu Cristina Tudoran (partener) și Alexandra Țugui (HR specialist) despre accesul studenților interesați de avocatura de business la o experiență practică autentică în cadrul unei firme de top
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA: “Noțiuni introductive de arbitraj comercial – un ghid practic pentru începători”, desfășurat în cinci ateliere | Înscrierile se fac până pe 7 octombrie
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 2 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari cu 0-3 ani experienta in profesie
Kinstellar, local counsel în regiunea CEE pentru GTCR, cumpărătorul Zentiva, într-o tranzacție de 4,1 miliarde euro. Rusandra Sandu (Partner) a coordonat echipa în jurisdicția locală | Kirkland & Ellis și Freshfields au fost lead counsels
Clifford Chance Badea își consolidează practica de Corporate M&A și Real Estate prin recrutarea Flaviei Petcu-Ciurel ca Senior Associate
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
„The Lawyer European Awards 2025” | Trei firme cu activitate în România concurează pentru titlu la secțiunea ”Law Firm of the Year: South Eastern Europe”: NNDKP, Popescu & Asociații și TZA, pe lista scurtă a premianților. Firma fondată de Octavian Popescu, printre finaliști și în secțiunea ”European litigation team of the year”
Oportunități, provocări și diferențe de abordare - CMS European M&A Outlook 2026 | Horea Popescu, Managing Partner CMS România: “Europa Centrală și de Est se conturează ca o surpriză pozitivă pe harta investițiilor”. Rodica Manea, Corporate Partner: “Vedem o activitate susținută pe piața locală, iar companiile românești continuă să se adapteze rapid și să valorifice oportunitățile emergente”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...