
Mark Beacom (BSOG): Este absolut necesar ca toată legislaţia ostilă investiţiilor în zăcămintele din Marea Neagră să dispară
17 Septembrie 2020
AgerpresEl a subliniat că în acest domeniu competiţia este acerbă, dar "este alegerea României dacă va câştiga competiţia pentru care are toate atuurile şi însuşirile necesare, sau o va pierde".
Toată legislaţia ostilă investiţiilor în zăcămintele din Marea Neagră trebuie să dispară pentru ca proiectele offshore să ia avânt, a declarat joi Mark Beacom, CEO al Black Sea Oil& Gas.
"Ca proiectele din Marea Neagră să ia avânt este absolut necesar ca toată legislaţia ostilă investiţiilor în zăcămintele de hidrocarburi din Marea Neagră, care a fost adoptată în 2018, să dispară complet. Iar acele reguli care în acest moment permit companiilor străine şi producătorilor străini să aducă resurse naturale în România în detrimentul companiilor şi producătorilor locali trebuie să dispară. România trebuie să se asigure că poate produce fără probleme gaze proprii şi că se opreşte din importuri", a spus Mark Beacom, cu ocazia demarării lucrărilor la conducta submarină din cadrul proiectului de dezvoltare gaze naturale Midia - MGD.
El a subliniat că în acest domeniu competiţia este acerbă, dar "este alegerea României dacă va câştiga competiţia pentru care are toate atuurile şi însuşirile necesare, sau o va pierde".
Oficialul BSOG a precizat că nu doreşte un regim preferenţial pentru compania pe care o conduce, ca şi investitor în România, şi nici condiţii mai avantajoase comparativ cu alte industrii.
"Ceea ce ne dorim este să fim un membru aşteptat cu braţele deschise şi care să facă parte din echipa de câştigători a României", a punctat Beacom.
Acesta a menţionat că legea privind taxele suplimentare nu este sustenabilă şi va omorî industria, menţionând că le-a spus acţionarilor companiei să nu fie îngrijoraţi şi să meargă mai departe, pentru că legea va fi modificată până când va demara producţia.
"România nu poate să nu dezvolte zăcămintele din Marea Neagră. Sunt încrezător că până vom începe producţia legislaţia va fi modificată", a mai spus oficialul BSOG, companie parte a Carlyle International Energy Partners.
Proiectul Dezvoltare Gaze Naturale Midia (proiectul MGD), primul proiect de dezvoltare a gazelor naturale din platoul continental românesc al Mării Negre care va fi construit după anul 1989, are capacitatea de a acoperi în prima fază 10% din cererea de gaze naturale a României. În prezent există circa 10 miliarde de metri cubi de resurse care urmează să intre în producţie la un volum de circa 1 miliard de metri cubi pe an. Proiectul cuprinde zăcămintele de gaze Ana şi Doina (320 Bcf P50 resurse probabile) descoperite în anul 2007 respectiv 1995.
Construirea, instalarea şi punerea în funcţiune a întregii infrastructuri marine şi terestre a Proiectului MGD (construirea platformei de producţie offshore, săparea sondelor de dezvoltare, instalarea conductelor offshore şi de uscat şi construirea terminalului de procesare a gazelor) se vor realiza în aproximativ doi ani, în baza unui contract de antrepriză generală încheiat cu GSP Offshore. Platforma de foraj Uranus a GSP va asigura forajul celor cinci sonde de producţie.
În luna februarie 2019, partenerii şi acţionarii BSOG au luat decizia de a investi în Proiectul MGD. Acesta va genera o investiţie de 400 de milioane de dolari iar aproximativ 70% din totalul activităţilor contractate vor proveni din România.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 8846 / 9940 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari cu 0-3 ani experienta in profesie
„The Lawyer European Awards 2025” | Trei firme cu activitate în România concurează pentru titlu la secțiunea ”Law Firm of the Year: South Eastern Europe”: NNDKP, Popescu & Asociații și TZA, pe lista scurtă a premianților. Firma fondată de Octavian Popescu, printre finaliști și în secțiunea ”European litigation team of the year”
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 2 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Oportunități, provocări și diferențe de abordare - CMS European M&A Outlook 2026 | Horea Popescu, Managing Partner CMS România: “Europa Centrală și de Est se conturează ca o surpriză pozitivă pe harta investițiilor”. Rodica Manea, Corporate Partner: “Vedem o activitate susținută pe piața locală, iar companiile românești continuă să se adapteze rapid și să valorifice oportunitățile emergente”
bpv Grigorescu Ștefănică: tranzacțiile strategice și consolidările sectoriale definesc piața de fuziuni și achiziții | 2025 aduce structuri inovatoare, distressed M&A și o redefinire a noțiunii de succes, într-o piață în care avocații devin arhitecții echilibrului între reglementări stricte și interesele investitorilor. Cătălin Grigorescu (managing partner): „Succesul în tranzacții nu se mai măsoară doar în valoare, ci în capacitatea de a le finaliza într-un mediu juridic tot mai complex”
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Banking & Finance | Echipa Popovici Nițu Stoica & Asociații, coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica, a acordat consultanță Grupului La Fântâna pentru accesarea unei finanțări sindicalizate de 70 milioane euro, menită să susțină activitatea curentă și dezvoltarea businessului
BSMP - Bohâlțeanu și Asociații a asistat UNIGEA România în contractarea unei finanțări de 30,25 milioane EUR pentru dezvoltarea unui proiect solar de referință de 85 MW în Arad. Echipă pluridisciplinară, coordonată de partenerii Daniela Milculescu și Ionuț Bohâlțeanu, într-un efort multijurisdicțional ce a reunit investitori și consultanți cheie din patru țări
Principalele aspecte pe care angajatorii trebuie să le aibă în vedere pentru a se conforma legislației privind combaterea discriminării și hărțuirii la locul de muncă | De vorbă cu Dan Dascălu (Partener) și Sonia Bălănescu (Managing Associate) - D&B David și Baias, despre prevederile legale în vigoare, combaterea acestui fenomen și modul în care poate fi diminuat riscul apariției unor litigii inițiate de salariați
Voicu & Asociații is looking for Junior level Business Lawyers
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei noi runde de finanțare rețelei de clinici veterinare PartnerVet. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Clifford Chance își consolidează practica de Litigii prin recrutarea lui Remus Codreanu ca partener în echipa din București
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...