
Andrei Cionca: Economia României nu va fi impactată direct în mod masiv de războiul tarifelor; problema o reprezintă impactul indirect
15 Aprilie 2025
AgerpresPotrivit acestuia, un efect este o creştere a presiunii produselor chinezeşti în alte pieţe decât SUA şi, în aceste condiţii, el estimează o schimbare majoră la nivel global şi o redistribuire a pieţelor.
Economia României nu va fi impactată direct în mod masiv de războiul tarifelor, dar problema o reprezintă impactul indirect, respectiv cum vor fi afectaţi clienţii companiilor din România, a explicat, marţi, Andrei Cionca, iniţiatorul studiului CONFIDEX şi cofondator Roca Investments.
"Economia României, din ce vedem până astăzi, nu va fi impactată direct masiv. Problema pe care noi o vedem astăzi şi la nivelul portofoliului nostru de companii şi presupunem că este o problemă generalizată în economie, este impactul indirect. Adică noi nu ştim astăzi clienţii noştri străini, în special cei din vestul Europei, cât de impactaţi vor fi de aceste tarife, pentru că noi nu le ştim structura lor de expunere pe clienţi şi mai ales pe clienţii din state. Deci nu putem să cuantificăm în acest moment", a spus Andrei Cionca.
"Economia României, din ce vedem până astăzi, nu va fi impactată direct masiv. Problema pe care noi o vedem astăzi şi la nivelul portofoliului nostru de companii şi presupunem că este o problemă generalizată în economie, este impactul indirect. Adică noi nu ştim astăzi clienţii noştri străini, în special cei din vestul Europei, cât de impactaţi vor fi de aceste tarife, pentru că noi nu le ştim structura lor de expunere pe clienţi şi mai ales pe clienţii din state. Deci nu putem să cuantificăm în acest moment", a spus Andrei Cionca.
Potrivit acestuia, al doilea efect este o creştere a presiunii produselor chinezeşti în alte pieţe decât SUA şi, în aceste condiţii, el estimează o schimbare majoră la nivel global şi o redistribuire a pieţelor.
"Un al doilea efect pe care noi îl vedem este o creştere a presiunii produselor chinezeşti în celelalte pieţe, alte decât Statele Unite, pe care operează şi companiile noastre. Adică ne aşteptăm ca, de exemplu, în statele din Golf să fie o presiune foarte mare de produse chinezeşti, pentru că acolo ei vor putea să reruteze din producţia pe care ei nu o mai pot descărca sau o pot descărca cu nişte tarife foarte mari în Statele Unite. Deci credem că la nivel global va fi o schimbare majoră şi cred că asta se discută astăzi sau în spatele a ceea ce vedem noi la televizor, cred că sunt nişte calcule foarte precise şi nişte pieţe care astăzi se redistribuie şi care pe noi nu ne vor impacta foarte tare, pentru că noi nu suntem direct expuşi pe Statele Unite, decât relativ puţin, dar va fi cu certitudine un impact indirect pe care noi nu-l putem astăzi estima din cauza ecranării pe care o avem. Noi suntem ecranaţi de clienţii noştri, nu ştim ce fac ei sau care este structura lor de cifră de afaceri", a explicat Andrei Cionca.
El a spus că, în cazul în care s-ar realiza o măsurătoare, s-ar constata o creştere a gradului de precauţie al companiilor.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 663 / 10087 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Achiziții & Corporate| Consultanță
D&B David și Baias confirmă reziliența M&A: achiziții strategice dominante, mecanisme flexibile, grafic de lucru modelat de conformare și componenta tehnică. Echipa livrează soluții prompte în proiecte cu arhitectură complexă, aliniind interesele vânzătorilor cu obiectivele investitorilor și orchestrând integrarea post-closing | Anda Rojanschi (Partener): „Tranzacția de succes este aceea în care cele două afaceri se integrează după finalizarea deal-ului”. O regulă care devine rutină operațională prin rigoare, colaborare și coordonare interdisciplinară
Schoenherr lansează a cincea ediție a concursului de eseuri „law, sweet law‟, cu premii totale de 21.000 lei
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei investiții de capital grupului Dental Elite Clinics. Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) au coordonat echipa
ZRVP aniversează în 2025 trei decenii de avocatură | Cosmin Vasile, Managing Partner: “Am crescut organic, am construit fără grabă și fără artificii, și am ajuns aici pentru că am rămas fideli profesiei și valorilor ei. Rămânem, după 30 de ani, cu aceleași ținte primordiale: perfecțiunea juridică și formarea de avocați care să ne împărtășească pasiunea, valorile și viziunea”
Cum văd analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați | 9 luni cu motorul turat în M&A: Fuziunile și achizițiile la nivel global au ajuns la 3,4 trilioane USD, companiile din UE preferă consolidarea regională, tehnologia conduce, energia și sectorul financiar împing megadeal-urile, private equity își reia ofensiva. În clasamentele juridice, CMS rămâne în Top 10 global și pe locul 2 în Europa, iar Schoenherr stă pe podium în Europa Centrală și de Est
Practica de Concurență de la Țuca Zbârcea & Asociații rămâne etalon pe piața locală, cu o echipă evidențiată în ghidurile internaționale și performanță constantă în mandatele încredințate | Raluca Vasilache (Partener): Ultimul an a fost cu adevărat special, având privilegiul de a lucra în câteva tranzacții stimulante din punct de vedere profesional. A crescut considerabil practica în domeniul autorizării investițiilor străine și se remarcă o pondere mai mare a investigațiilor
Mitel & Asociații se remarcă în practica de Concurență prin rigoare și sincronizare, oferind clienților remedii țintite, viteză procedurală și certitudine în calendarul de closing | Sub coordonarea partenerului Șerban Suchea, firma asigură trasee clare de conformare, maximizează predictibilitatea autorizărilor și păstrează direcția tranzacțiilor într-un peisaj normativ exigent și bine articulat
CMS, implicată în proiectul câștigător al premiului „Investiția Anului” în cadrul SEE Property Forum Awards 2025 pentru al doilea an consecutiv
Bohâlțeanu & Asociații a stat alături de asociații Auto Brand SRL în tranzacția prin care BPW Group a intrat pe piața locală. Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) și Anda Călin (Managing Associate), în prim plan
LegiTeam: Junior lawyers 0-1 years - Dispute Resolution Practice | GNP Guia Naghi and Partners
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...