Decizie de referință în domeniul energiei regenerabile: Curtea Constituțională admite sesizarea de neconstituționalitate referitoare la supraimpozitarea producătorilor de energie din surse regenerabile
14 Noiembrie 2024 BizLawyer
Soluția pronunțată de Curtea Constituțională reprezintă o confirmare a argumentelor susținute prin două Memorii Amicus Curiae, formulate de către echipa mixtă alcătuită din avocați și consultanți fiscali din cadrul Țuca Zbârcea & Asociații, în numele celor mai importanți actori din piață.
| |
Curtea Constituțională a României a declarat neconstituționale prevederile cuprinse în OUG nr. 27/2022 cu privire la supraimpozitarea producției de energie din surse regenerabile. Decizia survine în condițiile în care impunerea criticată generase un amplu val de litigii pe rolul instanțelor de contencios administrativ, prin care operatorii economici vizați au criticat (ne)legalitatea suprataxării veniturilor, invocând argumente de neconstituționalitate.
În contextul expus, unii dintre cei mai importanți producători de pe piața de energie regenerabilă din România au apelat la Țuca Zbârcea & Asociații pentru servicii de asistență și reprezentare juridică în litigii cu o valoare cumulată de peste 100 milioane de euro. Grupul de avocați de litigii cu o bogată experiență în dreptul fiscal, precum și de consultanți fiscali din cadrul diviziei de fiscalitate Țuca Zbârcea & Asociații Tax au colaborat cu succes, obținând admiterea sesizărilor de neconstituționalitate formulate în fața instanțelor de judecată.
În contextul expus, unii dintre cei mai importanți producători de pe piața de energie regenerabilă din România au apelat la Țuca Zbârcea & Asociații pentru servicii de asistență și reprezentare juridică în litigii cu o valoare cumulată de peste 100 milioane de euro. Grupul de avocați de litigii cu o bogată experiență în dreptul fiscal, precum și de consultanți fiscali din cadrul diviziei de fiscalitate Țuca Zbârcea & Asociații Tax au colaborat cu succes, obținând admiterea sesizărilor de neconstituționalitate formulate în fața instanțelor de judecată.
Echipele au fost coordonate de Christina Vlădescu, Partener al Țuca Zbârcea & Asociații și Alexandru Cristea, Tax Partner în cadrul Țuca Zbârcea & Asociații Tax, cărora li s-au mai alăturat Luciana Duțu, avocat senior și Andrei Băeșu, avocat la Țuca Zbârcea & Asociații.
Prin decizia pronunțată asupra primelor sesizări formulate de către alți producători de energie, Curtea Constituțională a valorificat aportul juridic semnificativ adus prin două Memorii Amicus Curiae și argumentele expuse în sprijinul excepției de neconstituționalitate, formulate de către echipa mixtă din cadrul Țuca Zbârcea & Asociații.
„Decizia Curții Constituționale reflectă abordarea integrată și colaborarea echipei noastre multidisciplinare și, totodată, reprezintă un precedent important, în contextul în care supraimpozitarea are influențe majore de ordin economic și financiar în domeniul energetic”, a declarat Christina Vlădescu.
Țuca Zbârcea & Asociaţii și Țuca Zbârcea & Asociații Tax dispun de avocați și consultanți fiscali specializați în asistarea și reprezentarea clienților în proceduri complexe în fața organelor fiscale, vamale și a instanțelor de judecată.
De asemenea, echipa de litigii și arbitraje a Țuca Zbârcea & Asociații este una dintre cele mai titrate din România, potrivit ghidurilor juridice internaționale – Chambers & Partners, Legal 500 și Global Arbitration Review (GAR), care plasează Țuca Zbârcea & Asociații în fruntea plutonului firmelor de avocatură specializate în soluționarea diferendelor.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 5 / 75 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Legal Ground a asistat Banca Transilvania în finanțarea achiziției Pall-Ex România, tranzacție evaluată la 25 de milioane de euro. Mandatul a fost coordonat de Sergiu Negreanu
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Schoenherr a asistat Electrocentrale Borzești în obținerea finanțării de 47 mil. € pentru parcul eolian Gura Văii. Echipa juridică a fost coordonată de Adina Damaschin (Partener)
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
RTPR asistă Boldmind Capital Partners la achiziția Pall-Ex Romania. Echipa de proiect a fost coordonată de Mihai Ristici (Partner) și Marina Fechetă-Giurgică (Counsel)
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Banking & Finance (up to 3 years’ experience)
LegiTeam: MITEL & ASOCIATII caută Avocat care să se alăture echipei sale de Real Estate
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...













