ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Schoenherr asistă Kommunalkredit cu privire la finanțarea construcției de proiecte solare de 71 MW în România. Echipa, coordonată de Adina Damaschin (partner)

29 Iulie 2025   |   R. T.

Proiectul finanțat, care urmează să fie finalizat până în septembrie 2026, reprezintă cea de-a treia investiție de extindere a energiei solare la scară largă a INVL în România.

 
 
Schoenherr și Asociații SCA a asistat Kommunalkredit Austria AG („Kommunalkredit”) cu privire la acordarea unui împrumut de 29,3 milioane de euro către INVL Renewable Energy Fund I („INVL”) pentru finanțarea construcției de proiecte solare de 71 MW în județul Dolj. Acesta este a doua finanțare acordată de Kommunalkredit fondului INVL, după cea de 25 de milioane de euro din noiembrie 2023, în care Schoenherr a fost de asemenea consultantul juridic al Kommunalkredit. 

Proiectul finanțat, care urmează să fie finalizat până în septembrie 2026, reprezintă cea de-a treia investiție de extindere a energiei solare la scară largă a INVL în România. Portofoliul din țara noastră al fondului se ridică acum la 356 MW, cu o investiție totală de peste 250 milioane de euro planificată până în 2027, potrivit INVL. 


„În ultimii ani, echipa noastră specializată în domeniul financiar-bancar din România a asistat un număr semnificativ de instituții financiare și împrumutați cu privire la finanțarea dezvoltării de proiecte de energie regenerabilă. Pornind de la bazele puse în colaborarea de succes pe care am avut-o cu Kommunalkredit și INVL într-o finanțare similară anterioară, ne bucurăm că am sprijinit încă o dată banca în realizarea unei tranzacții de impact pe piața românească a energiei regenerabile”, a declarat Adina Damaschin, partener Schoenherr, care a coordonat echipa care a asistat Kommunalkredit în acest proiect. 

Kommunalkredit oferă finanțare și consultanță pentru infrastructura care sporește reziliența energetică, stimulează creșterea economică și accelerează tranziția ecologică în întreaga Europă. Cu expertiză de bază în creditare, consultanță, gestionarea activelor și finanțe publice, banca sprijină inițiative în domeniile energie și mediu, comunicații și digitalizare, transport, infrastructură socială și resurse naturale. Soluțiile personalizate ale Kommunalkredit sprijină proiectele de infrastructură și energie, corporațiile și achizițiile de-a lungul întregului ciclu de viață al proiectului și pe întreaga structură a capitalului. Fondată în 1958, banca a facilitat noi finanțări pentru infrastructură și energie în valoare totală de 8,5 miliarde de euro din 2020.

INVL Renewable Energy Fund I a fost înființat la 20 iulie 2021 de către INVL Asset Management, principalul administrator de active alternative din statele baltice, ca un sub-fond pentru investitorii informați. Acesta investește în proiecte de energie regenerabilă (solară) în stadii incipiente și medii, inclusiv în construcția de noi centrale electrice, dezvoltarea și/sau achiziționarea infrastructurii necesare funcționării centralelor electrice și gestionarea eficientă a centralelor electrice existente în Uniunea Europeană și în statele membre ale Spațiului Economic European. INVL Asset Management face parte din Invalda INVL, cel mai important grup baltic de gestionare a activelor. 

Echipa Schoenherr care a asistat Kommunalkredit a fost coordonată de Adina Damaschin (partner) și le-a inclus pe Loredana Barbu (senior attorney at law), Francesca Buta (senior attorney at law) și Catrinel Ghinea (associate).

Schoenherr este o firmă de avocatură internațională care operează 15 birouri în Europa Centrală și de Est și în Europa de Sud-Est. Firma este activă în România din 1996, unde oferă servicii complete de asistență juridică unui portofoliu format din companii locale și multinaționale. Schoenherr și Asociații SCA este recunoscută pentru activitatea sa în domeniul financiar-bancar de către toate directoarele juridice care analizează piața de avocatură din România (Chambers and Partners, Legal500, IFLR1000).
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3 / 8833
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance Badea a asistat fondul de private equity T2Y Capital în tranzacția prin care devine al doilea cel mai mare acționar al Prime Batteries Energy Holding
Schoenherr asistă Kommunalkredit cu privire la finanțarea construcției de proiecte solare de 71 MW în România. Echipa, coordonată de Adina Damaschin (partner)
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Provocările cu care se vor confrunta companiile în anul 2025, pe segmentul de Muncă ̸ Resurse Umane, sunt multiple și complexe, depășind adesea simpla conformitate legislativă, avertizează avocații firmei D&B David și Baias | Dan Dascălu, Partener: ”Necesitatea de a anticipa modificările, de a comunica transparent cu angajații și partenerii sociali, precum și riscurile asociate nerespectării prevederilor, cresc presiunea asupra angajatorilor”
O nouă abordare pe piața avocaturii de business | Mihai Dudoiu și echipa Legal Ground construiesc o alternativă flexibilă la marile case de avocatură, propunând un model colaborativ și antreprenorial. „Legal hub” inovator, ce oferă servicii specializate în finanțări, tranzacții și litigii printr-o structură circulară, în care profesioniștii lucrează „la masa rotundă” pentru a oferi clienților soluții adaptate proiectelor lor
Filip & Company a asistat ENGIE Romania în obținerea unui împrumut de 90 milioane de euro de la BERD. Tranzacție coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Camelia Ianțuc (senior associate)
Clifford Chance Badea a asistat Alpha Bank la finalizarea vânzării către Vista Bank România a societăților Alpha Leasing România IFN și Alpha Insurance Brokers. Ce avocați au fost implicați în proiect
GNP Guia Naghi și Partenerii obține la Înalta Curte anularea definitivă a unei decizii de sancționare emisă de Consiliul Concurenței împotriva unui important furnizor din sectorul alimentar | Dosarul s-a aflat la intersecția unor domenii juridice deosebit de tehnice – dreptul concurenței, dreptul administrativ și dreptul Uniunii Europene
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Filip & Company a asistat Booster Capital în achiziția unei participații în Artesana cu o chipă de avocați coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Andreea Bănică (counsel). RTPR a fost de partea vânzătorului ROCA Investments, iar Andronic & Partners a asistat Artesana şi pe fondatorii acesteia
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...