ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Clifford Chance Badea a asistat consorțiul de bănci de investiții în legătură cu emisiunea de obligațiuni AT1 de 500 milioane Euro lansată de Banca Transilvania pe piețele externe

24 Noiembrie 2025   |   R. T.

Cea mai recentă tranzacție completează palmaresul Clifford Chance Badea de proiecte reprezentative de Piață de Capital și consolidează o relație îndelungată de colaborare cu Banca Transilvania, un emitent român experimentat și apreciat la nivel internațional.

 
 
O echipă multijurisdicțională Clifford Chance din birourile București și Londra a asistat consorțiul de bănci de investiții în legătură cu emisiunea de obligațiuni AT1 în valoare de 500 milioane Euro lansată de Banca Transilvania S.A. pe piețele externe, reprezentând prima sa emisiune de acest fel și cea mai mare din Europa Centrală și de Est. 

Emisiunea, care constă într-o serie de instrumente de capital suplimentare de Nivel 1 cu rată fixă resetabilă, fără dată de scadență, va fi listată pe bursa Euronext Dublin. Sumele atrase vor fi utilizate de către emitent pentru scopuri generale de finanțare și în scopul îndeplinirii cerințelor de capital, conform reglementărilor bancare aplicabile. 

Echipa de avocați a fost formată din Radu Ropotă (Partener) și Cosmin Mitrică (Associate) - din practica Banking & Finance și Piețe de Capital a biroului Clifford Chance București, respectiv Kate Vyvyan (Partener), Matteo Sbraga (Partener) și Russell Harris (Senior Associate) – Clifford Chance Londra. 


Partener Radu Ropotă declară: „Succesul primei emisiuni de obligațiuni AT1 (Additional Tier 1) a Băncii Transilvania reflectă reputația și aprecierea de care se bucură emitentul la nivel internațional, precum și interesul investitorilor instituționali față de emitenți români cu profil solid. Totodată, tranzacția consolidează poziția Clifford Chance de lider în tranzacții în premieră pe piața de capital, fundamentată pe experiența vastă, înțelegerea aprofundată a industriei și colaborarea îndelungată cu parteneri financiari de calibru la nivel global”.
El adaugă: „Mulțumim tuturor părților implicate pentru colaborarea și coordonarea excelentă, într-un context foarte intens de lucru, care a implicat echipe multijurisdicționale și un calendar strâns”. 

Cea mai recentă tranzacție completează palmaresul Clifford Chance Badea de proiecte reprezentative de Piață de Capital și consolidează o relație îndelungată de colaborare cu Banca Transilvania, un emitent român experimentat și apreciat la nivel internațional. 

Astfel, printre proiectele recent asistate se numără:  
•    Prima emisiune de obligațiuni sustenabile în lei a Băncii Transilvania - Clifford Chance a asistat aranjorii BT Capital Partners, Banca Comercială Română, Raiffeisen Bank și Alpha Bank România în tranzacția prin care Banca Transilvania a finalizat cu succes prima sa emisiune de obligațiuni sustenabile în lei, care a atras suma record de 1,5 miliarde RON (2025);

•    Programele MTN ale Băncii Transilvania 

o    Asistență acordată Morgan Stanley și BT Capital Partners în legătură cu lansarea primului program MTN al Băncii Transilvania în valoare de 1 miliard de Euro, precum și în legătură cu oferta inaugurală de 500 milioane Euro, lansată în baza acelui program (2023);
o    Asistență acordată JP Morgan SE, Citigroup Global Markets Europe AG, ING Bank N.V și BT Capital Partners (în calitate de co-manager) în legătură cu lansarea celui de-al doilea program MTN al Băncii Transilvania în valoare de 1,5 miliarde de Euro și cu prima emisiune ESG a Băncii Transilvania din cadrul celui de-al doilea program, care a atras 500 milioane Euro; 
o    Asistență acordată aranjorilor J.P. Morgan, Morgan Stanley, Nomura și ING Bank și BT Capital Partners (în calitate de co-manager) în tranzacția prin care Banca Transilvania a vândut pe piețele internaționale obligațiuni ESG în valoare de 700 milioane de Euro (2024). 

Ca formator de piață, practica de Piețe de Capital a Clifford Chance Badea are în portofoliu numeroase tranzacții reprezentative, printre cele mai recente numărându-se:
1.    Asistență acordată consorțiului de bănci de investiții în legătură cu emisiunea de obligațiuni în valoare de 600 milioane Euro lansată de DIGI România și listată pe bursa Euronext Dublin;
2.    Asistență acordată Cris-Tim Family Holding în legătură cu oferta publică inițială în valoare de 454,35 milioane RON, care  a făcut istorie pe Bursa de Valori București, evaluând compania la 1,33 miliarde RON;
3.    Asistență acordată NEPI Rockcastle în cea mai recentă emisiune de obligațiuni verzi din 2025, în valoare de 500 milioane Euro, listate la bursa Euronext de la Dublin;
4.    Asistență acordată Electrica în tranzacția istorică prin care compania a lansat cu succes pe piețele externe prima sa emisiune de obligațiuni verzi, care a fost suprasubscrisă de peste 11 ori și a atras 500 de milioane de Euro;
5.    Asistență acordată aranjorilor Citi, Erste, HSBC, JP Morgan și Société Générale în legătură cu oferta inaugurală de obligațiuni verzi a României, cu scadență în 2036, care a atras 2 miliarde Euro. Avocații Clifford Chance au fost implicați și în procesul de elaborare a Cadrului Obligațiunilor Verzi al României de către Ministerul Finanțelor, cu asistență tehnică din partea Băncii Mondiale și consultanță externă primită de la băncile de investiții Citibank și HSBC;
6.    Asistență acordată Premier Energy, unul dintre cei mai mari jucători din domeniul energiei regenerabile din România și Republica Moldova, în legătură cu oferta publică inițială și listarea la Bursa de Valori București, tranzacție evaluată la aproape 700 milioane RON;
7.    Asistență acordată băncilor intermediare în legătură cu listarea istorică a companiei Hidroelectrica, cu o valoare totală de 9,3 miliarde RON/ 1,6 miliarde Euro, cea mai mare IPO din istoria României; 
8.    Asistență acordată OMV Petrom în legătură cu delistarea certificatelor globale de depozit (GDR-uri) de pe Bursa din Londra;
9.    Asistență acordată Fondului Proprietatea în legătură cu delistarea certificatelor globale de depozit (GDR-uri) de pe Bursa din Londra; 
10.    Programul de eurobonduri al CEC Bank - Asistență acordată Citigroup și Raiffeisen Bank în legătură cu lansarea programului multianual de obligațiuni al CEC Bank, cu un plafon total de 600 milioane Euro, precum și în legătură cu ofertele lansate în cadrul programului (oferta inaugurală în valoare de 119,3 milioane Euro, respectiv oferta suplimentară de 162,6 milioane Euro);
11.    Programul de obligațiuni domestice al UniCredit Bank – Asistență acordată UniCredit Bank în legătură cu lansarea programului multianual de obligațiuni cu un plafon total de 200 milioane Euro, precum și la lansarea emisiunilor din cadrul programului (prima emisiune în valoare de 488,5 milioane RON, respectiv a doua emisiune cu o valoare de 480 milioane RON);
12.    Asistență acordată OMV Petrom în legătură cu majorarea capitalului social în valoare de aproximativ 566,7 milioane RON și listarea noilor acțiuni pe BVB;
13.    Asistență acordată Fondului Proprietatea în legătură cu ofertele de răscumpărare de acțiuni și GDR-uri;
14.    Asistență acordată Alpha Bank România în legătură cu lansarea primului program de obligațiuni ipotecare realizat de un emitent român, în valoare de până la 1 miliard de euro;
15.    Programul de eurobonduri suverane al României – Avocații Clifford Chance Badea au fost implicați în toate emisiunile de obligațiuni suverane pe piețe externe în ultimii 20 de ani.

Parte integrantă a rețelei globale Clifford Chance, practica de Piețe de Capital de la București asistă emitenți de acțiuni și obligațiuni, precum și sindicate de intermediere în tranzacții de piețe de capital. Tranzacțiile sunt adesea asistate de echipe transnaționale care generează un mix optim de expertiză locală și know-how global. Acolo unde este nevoie, clienții beneficiază de o practică full service care include și drept englez și drept american.

De asemenea, avocații acordă în mod constant consultanță companiilor cu care lucrează în legătură cu oferte de cumpărare sau respectarea și alinierea la legislația pieței de capital pe diverse aspecte precum abuz de piață, cadrul juridic aferent informațiilor privilegiate, obligația lansării de oferte publice obligatorii, obligații de transparență, etc. 

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1 / 9018
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance Badea a asistat consorțiul de bănci de investiții în legătură cu emisiunea de obligațiuni AT1 de 500 milioane Euro lansată de Banca Transilvania pe piețele externe
Popovici Nițu Stoica & Asociații a asistat Hexagon în achiziția Platformei CUG din Cluj, într-unul dintre cele mai mari proiecte imobiliare ale anului
Patru firme de avocați, în proiectul prin care Banca Transilvania a finalizat cu succes cea mai mare emisiune de obligaţiuni AT 1 din Europa Centrală şi de Est
Lexology Index: Arbitration - 2026 | Arbitrajul românesc nu mai este doar „prezent” în clasamentele globale, ci începe să-și contureze, în mod coerent, un ecosistem. Patru avocați, printre care Cosmin Vasile (ZRVP), Crenguța Leaua (LDDP) și Luminița Popa (Popa Legal) formează nucleul de influență al practicii. ZRVP Și LDDP au cei mai mulți profesioniști în categoriile Thought Leaders și Future Leaders. România devine un „hub” credibil în arbitrajul regional
Fiscalitate ̸ Litigii Fiscale - Practica de Taxe a Kinstellar funcționează ca un „hub” integrat între drept, fiscalitate și finanțe, ce conturează un parcurs procedural previzibil, din faza de control al documentelor până la soluțiile finale ale instanței. Clienții beneficiază de pregătire proactivă, probatoriu robust și o echipă calibrată pentru litigii sofisticate | De vorbă cu Theodor Artenie (Counsel) și Raluca Botea (Counsel) despre tendințele ultimului an, prevenție, timing și modul de lucru al unei echipe recunoscute de directoarele internaționale
PNSA asistă Rex Concepts în obținerea unor linii de finanțare de la Bank Pekao pentru dezvoltarea rețelelor Burger King și Popeyes | Echipa de proiect a fost coordonată de partenerul Silviu Stoica, alături de Ioana Lazăr (Senior Associate) și Crina Stan (Associate)
Primul pas real spre avocatura de business | În culisele programului de practică juridică organizat de Țuca Zbârcea & Asociații, o adevărată școală de formare și începutul unui dialog profesional. Cursanții implicați în program au apreciat comunicarea continuă și proiectele în care au fost implicați și ar recomanda această experiență altor studenți. Avocații-mentori spun că experiența de practică autentică oferă prilejul de a înțelege care sunt valorile ce definesc profesia
Schoenherr asistă Allianz-Țiriac Asigurări în vânzarea unei clădiri de birouri către Primavera Development. Echipa, coordonată de Mădălina Mitan (partner)
Într-un an cu investigații mai tehnice și presiune pe termene, DLA Piper România așază practica de Concurență pe trei piloni - oameni, metodă, ritm, astfel încât proiectarea strategiilor, controlul probelor și continuitatea între faze să producă cele mai bune rezultate | De vorbă cu membrii unei echipe sudate, condusă de lideri cu experiență și antrenată pe industrii sensibile, despre prudență juridică și curaj tactic, cooperare internă și rigoare probatorie, bazate pe înțelegerea fină a mediului de business și utilizarea tehnologiei ca multiplicator de acuratețe
GNP obține o nouă soluție favorabilă definitivă la Înalta Curte de Casație și Justiție prin care a fost anulată o decizie de sancționare emisă de Consiliul Concurenței | Reper jurisprudențial care impune un standard de analiză mai riguros în litigiile de concurență
Băncilă, Diaconu și Asociații a asistat asociații Mamaia Resort Hotels în vânzarea părților lor sociale către Steaua de Mare Hotels & Resorts
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners — Corporate | M&A Associate (2–4 years)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...