Hidroelectrica va pune instalaţii de stocare pe toate centralele de pe firul apei (director)
06 Octombrie 2025 Agerpres
Potrivit acestuia, există 7-8 intervale orare cu preţurile foarte mici şi altele cu preţuri exagerate.
Hidroelectrica va pune instalaţii de stocare pe toate centralele pe care compania le are pe firul apei, astfel încât energia în surplus să poată fi mutată seara, a afirmat Bogdan Nicolae Badea, preşedinte Directorat/CEO, Hidroelectrica, la un eveniment de specialitate.
"Actualul sistem de compensare-plafonare a mutat banii românilor dintr-o parte în cealaltă, pentru că tot de la bugetul de stat se susţin aceste compensări. Cu alte cuvinte, nu vezi aceşti bani pe factura de energie electrică, dar trebuie să tai din bursele de merit ale copiilor, din zona de administraţie. Până la urmă, am luat dintr-un buzunar, am pus în altul şi problema nu s-a rezolvat. Eu cred că sunt două soluţii la aşezarea preţului energiei într-o zonă echilibrată. Prima soluţie este una sistemică - şi aici toţi actorii importanţi din sectorul energetic trebuie să investească - şi Hidroelectrica face asta, investeşte în primul rând în diversificare. Avem un parc eolian în operare astăzi. Investim foarte mult în zona de stocare şi încercăm să combinăm sursele regenerabile, energia hidro, fotovoltaic, fotovoltaic flotant", a menţionat Bogdan Nicolae Badea, la evenimentul Profit Energy.forum - Energia României - Cum găsim echilibrul între penurie şi exces, ediţia a-IX-a.

"Avem 7-8 intervale orare cu preţuri negative sau oricum cu preţurile foarte mici. Şi avem alte intervale orare cu nişte preţuri exagerate. Cheia este să mutăm din acea energie în surplus pe seară. Şi acest lucru se face cu stocare. Asta vom face pe toate centralele pe care Hidroelectrica le are pe firul apei, pentru că acolo nu putem să ţinem apa pe o perioadă foarte lungă de timp, aşa cum se întâmplă în marile lacuri de acumulare. Ne-am pregătit de iarnă, ca de fiecare dată şi în acest an, cu toate că hidrologia nu ne ajută foarte tare, dar suntem pregătiţi pentru a interveni, aşa cum am făcut-o de fiecare dată în sistemul energetic naţional pentru a acoperi şi vârfurile de consum şi zona de echilibrare.", a adăugat Bogdan Nicolae Badea.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 316 / 20380 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
PNSA, consultanții Five Elms Capital în runda de finanţare serie B a companiei Digitail Inc. | Echipă pluridisciplinară extinsă, coordonată de Florian Nițu (Partener M&A) și Diana Dobra (Managing Associate)
VIDEO-INTERVIURI ESENȚIALE | Horea Popescu, Managing Partner CMS Romania și Head of CEE Corporate M&A: De când coordonez practica de fuziuni și achiziții în CEE, este pentru prima dată când numărul tranzacțiilor din România este cel mai mare din regiune după primele nouă luni. A fost un an interesant din perspectiva private equity, însă investitorii strategici rămân în continuare cei de bază. Toate ariile de practică au fost foarte ocupate, dar finanțările și departamentul de Banking, cu mandate ce însumează 3 miliarde euro, ”poartă coroana” anul acesta
Cum arată, din interior, practica de Concurență de la 360Competition într-un an cu FDI intens, investigații tot mai tehnice și o presiune procedurală care schimbă regulile jocului | De vorba cu Adrian Șter (Managing Partner) despre axele de lucru care definesc practica, evaluarea corectă a riscului şi „linia de apărare” oferită clienţilor. Modelul senior-led bazat pe echipe compacte, rapiditate în decizii şi claritate în recomandări, arată de ce un boutique specializat e chemat frecvent acolo unde mandatele devin prea complicate pentru abordări standard
‘Leading lawyers’ in Romania | RTPR, NNDKP, CMS, TZA și PNSA au cei mai mulți avocaţi recomandaţi de IFLR 1000, ediția 2025. Ce firme sunt recomandate în practicile de M&A, Banking & Finance, Capital markets și Project development
Practica de Concurență de la Băncilă, Diaconu și Asociații își confirmă maturitatea prin claritate și execuție disciplinată, luciditate tactică și robustețe în decizie | De vorbă cu Claudia Grosu (Managing Associate) despre modul de lucru al unei echipe care anticipează, ordonează pașii esențiali și finalizează impecabil mandatele dificile
Într-un an cu investigații mai tehnice și presiune pe termene, DLA Piper România așază practica de Concurență pe trei piloni - oameni, metodă, ritm, astfel încât proiectarea strategiilor, controlul probelor și continuitatea între faze să producă cele mai bune rezultate | De vorbă cu membrii unei echipe sudate, condusă de lideri cu experiență și antrenată pe industrii sensibile, despre prudență juridică și curaj tactic, cooperare internă și rigoare probatorie, bazate pe înțelegerea fină a mediului de business și utilizarea tehnologiei ca multiplicator de acuratețe
CMS, alături de Buildcom EOOD la achiziția Argus în România. Echipă pluridisciplinară, cu Rodica Manea (Corporate M&A) și Cristina Reichmann în prim plan
Filip & Company a acordat asistență juridică companiei Instant Factoring în structurarea și implementarea unui parteneriat transfrontalier de securitizare în valoare de 30 de milioane EUR cu un fond din Luxemburg
Schoenherr a asistat fondatorii Calla Oradea în vânzarea unei participații majoritare către Integral Capital Group I Echipa, coordonată de Mădălina Neagu (partner)
Mușat & Asociații anunță cooptarea fostei președinte a Curții Supreme, Corina Corbu, în poziția de Partener Coordonator al Departamentului de Litigii | Gheorghe Mușat, Senior Partner: ”Este un mare câștig pentru firmă, pentru avocații firmei, pentru clienții firmei”
Filip & Company a oferit asistență juridică în legătură cu o nouă emisiune de obligațiuni corporative garantate de către Agroserv Măriuța, în valoare de 3 mil. €
Kinstellar asistă Integral Capital Group în achiziția unei participații majoritare la clinica de fertilizare in vitro Calla, prin subsidiara sa Embryos
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...

RSS