ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Reff & Asociații | Deloitte Legal obține o nouă soluție favorabilă contribuabilului în fața Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor din cadrul MFP. Avocații au reușit să anuleze o decizie de impunere emisă de organele fiscale fără respectarea principiilor de efectuare a inspecției fiscale

05 Octombrie 2022   |   BizLawyer

Importanța soluției decurge și din faptul că, în cadrul inspecțiilor fiscale, instituțiile de control tind să interpreteze într-o manieră extinsă limitele dreptului lor de apreciere, mergând uneori până la ignorarea propriilor constatări formulate cu prilejul unor inspecții fiscale anterioare, deși acestea au vizat același tip de impozit și aceeași perioadă fiscală.

 
 
Reff & Asociații | Deloitte Legal obține, încă din etapa soluționării contestației fiscale la Ministerul Finanțelor Publice, o soluție favorabilă pentru un jucător important din sectorul agricol autohton, respectiv anularea unei decizii de impunere emise în cadrul unei inspecții fiscale pentru operațiuni derulate într-o perioadă pentru care a intervenit prescripția și care a mai făcut obiectul unei inspecții fiscale anterioare.

Victoria obținută, care reafirmă importanța respectării principiilor și garanțiilor procedurale ale contribuabililor în cadrul inspecției fiscale, este cu atât mai importantă cu cât sancțiunile prevăzute de lege pentru nerespectarea regulilor de procedură a inspecției fiscale sunt, de regulă, mai constrângătoare pentru contribuabil decât pentru organele fiscale.


Disputa fiscală a presupus analiza unui număr mare de aspecte juridice și fiscale privind exigențele procedurale la care este supusă echipa de inspecție în procesul de stabilire a obligațiilor fiscale în cadrul controlului.

În esență, este vorba de o inspecție fiscală începută la contribuabil în cursul anului 2021, în care, deși perioada vizată pentru verificarea impozitului pe profit era 2016-2020, organul de inspecție fiscală a analizat documente și operațiuni economice derulate în 2013. În acel an, contribuabilul beneficiase de o scutire de datorie, dar, întrucât datoria figura, în integralitate, în sold, și în anul 2016, organele de inspecție fiscală au considerat că se pot impune sume suplimentare cu titlu de impozit pe profit în 2016, an care intră în perioada fiscală supusă verificării. Pe de altă parte, obligațiile fiscale aferente anului 2013 au mai fost analizate în cadrul unei inspecții fiscale anterioare, ocazie cu care nu au fost identificate deficiențe cu privire la tratamentul fiscal aplicat de contribuabil și, în consecință, nu au fost stabilite sume suplimentare de plată.

În consecință, echipa de avocați a Reff & Asociații | Deloitte Legal a convins Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor Publice că organele de inspecție fiscală nu pot impune obligații suplimentare de plată pentru o perioadă fiscală pentru care a intervenit prescripția, cu atât mai puțin pentru o perioadă care a mai făcut obiectul unei inspecții anterioare. În acest context, instituția a anulat decizia de impunere pe motiv că organul fiscal a încălcat principiul unicității inspecției fiscale, după ce a constatat că există multiple acte administrativ-fiscale cu privire la același tip de impozit și aceeași perioadă care au fost verificate în cadrul a două inspecții fiscale distincte.

Importanța soluției decurge și din faptul că, în cadrul inspecțiilor fiscale, instituțiile de control tind să interpreteze într-o manieră extinsă limitele dreptului lor de apreciere, mergând uneori până la ignorarea propriilor constatări formulate cu prilejul unor inspecții fiscale anterioare, deși acestea au vizat același tip de impozit și aceeași perioadă fiscală.

Echipa de litigii fiscale care a obținut această soluție pentru client a fost formată din Bogdan Mărculeț, Senior Managing Associate, și Ștefan Mihărtescu, Managing Associate, Reff & Asociații | Deloitte Legal.

„Soluția obținută reconfirmă importanța respectării regulilor de procedură cu ocazia efectuării inspecției fiscale, reguli a căror încălcare poate atrage anularea actului de impunere fără a mai fi necesară analiza argumentelor de fond. Ne bucură o astfel de decizie din partea Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor atât pentru importanța sa juridică, cât și pentru că a tranșat disputa fiscală încă din faza administrativă de contestație, clientul evitând astfel investirea unor resurse suplimentare de timp și costurile aferente unui litigiu de contencios fiscal”, a declarat Bogdan Mărculeț, Senior Managing Associate, Reff & Asociații | Deloitte Legal.

Practica de litigii din cadrul Reff & Asociații | Deloitte Legal, ce cuprinde peste 20 de avocaţi, acoperă toate tipurile de proiecte de litigii din mediul de afaceri, de la cauze fiscale, la dispute comerciale şi administrative.   

Reff & Asociații | Deloitte Legal, una dintre cele mai importante societăți de avocați din România, oferă servicii ce acoperă domeniile financiar-bancar, concurență, dreptul muncii, energie și mediu, insolvență, consultanță juridică de management, litigii, drept societar, fuziuni și achiziții, sectorul public și drept imobiliar. Reff & Asociații reprezintă România în rețeaua globală Deloitte Legal, care are peste 2.500 de avocați în 80 de țări.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1064 / 2272
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Arta apărării interdisciplinare în White-Collar Crime: Cum a reușit Voinescu Lawyers să demonteze acuzații penale grave în dosarul Vivre Deco | Gabriel Voinescu, coordonatorul echipei: ”Suntem una dintre puținele case de avocatură din România capabile să combine, la nivel de specialist, dreptul civil al afacerilor cu dreptul penal al afacerilor – exact ceea ce a permis, în acest caz, o apărare integrată simultană pe șase încadrări juridice diferite și obținerea soluției definitive de clasare”
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de IAM Patent 1000 – 2026 | ZRVP, NNDKP, Baciu Partners și Mușat & Asociații au cei mai mulți avocați listați. Cine sunt profesioniștii aflați în prim plan anul acesta și ce spun clienții despre firmele aflate în fruntea plutoanelor
BDAttorneys a asistat Strabag Group într-o achiziție strategică. Ștefan Mantea (Partner) și Alexandra Siminiceanu (Senior Managing Associate), în prim plan
Filip & Company a asistat grupul ceh Star Capital Finance la intrarea pe piața din România prin achiziția a două parcuri de retail NEST, într-o tranzacție de aproape 40 mil. €. Ioana Roman (partener) a coordonat echipa
RTPR, Bondoc & Asociații și KPMG au consiliat tranzacția prin care fondul regional de private equity Provectus Capital Partners a dobândit pachetul majoritar al companiei Seatbelt Consulting | Echipele implicate în proiect, coordonatorii și tipul de asistență oferită
De la conformarea GDPR, la o guvernanță complexă a datelor | Cum se văd aceste transformări din practica firmei Reff & Asociații | Deloitte Legal și care sunt cele mai importante schimbări observate în comportamentul clienților, într-o discuție cu Georgiana Singurel (Partener) și Silvia Axinescu (Counsel)
Reff & Asociații | Deloitte Legal lansează campania aniversară de 20 de ani, care include evenimente de business, formate inovatoare și conținut video divers
PNSA susține juridic Turneul Internațional Stradivarius
RADOX intră în parteneriat cu Solida Capital pentru un proiect rezidențial boutique în Capitală I Schoenherr a asistat compania românească cu o echipă coordonată de Mădălina Neagu. Ce avocați a avut compania de investiții
Validare regională a unei specializări cu relevanță tot mai mare | De vorbă cu Monica Stătescu, Of-Counsel Filip & Company, nominalizată pentru titlul de „TMT Next Generation Partner of the Year” la Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026, despre felul în care M&A, piețele de capital, proprietatea intelectuală și tehnologia se intersectează în mandate cu arhitectură juridică tot mai densă și despre profilul clientului TMT, cu nevoi care depășesc granițele tradiționale ale ariilor de practică
Reff & Asociații | Deloitte Legal a asistat MAS Real Estate, unul dintre cei mai mari proprietari de centre comerciale din România, în procesul de vânzare a șase proprietăți de acest tip către AFI Europe. Valoarea tranzacției depășește 280 de milioane de euro
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...