Ce oferă stagiarilor Țuca Zbârcea & Asociații, firmă cu 34 de avocați sub 30 de ani și care sunt cerințele pentru tinerii speciali, cu gândire „out of the box”, așteptați să se alăture echipei. Noii colegi sunt recrutați în funcție de specializările firmei și au oportunitatea de a lucra alături de avocați valoroși, cu o bogată experiență în domeniu
18 Septembrie 2022 Ștefania Enache
Firma organizează în fiecare vară, în timpul vacanței studenților, „Programul de practică - Vara Viitorului la Țuca Zbârcea & Asociații”, destinat în primul rând celor care au absolvit anul III de studiu. Programul este deschis și pentru studenții bine pregătiți de anul II.
| |
Contextul actual nu a schimbat cu nimic politica de resurse umane din cadrul Țuca Zbârcea & Asociații, firma de avocatură continuându-și planurile de personal care vizează recrutarea de talente. Anul acesta, echipa s-a mărit deja cu patru avocați stagiari, urmând ca din toamnă alți doi tineri să vină alături de profesioniștii cu experiență, sub rezerva promovării examenului de intrare în Barou. „Avem în vedere toate specializările și practicile, însă până acum am recrutat în general avocați absolvenți în cadrul departamentului de litigii și arbitraje, inclusiv arbitraje internaționale, dar și banking”, explică Monica Paisa, Staff Coordinator în cadrul Țuca Zbârcea & Asociații.
Firma de avocatură caută tineri dornici să se afirme, capabili de a susține o temă sau un punct de vedere cu argumente juridice, buni cunoscători ai unei limbi străine, preferabil limba engleză. „Căutăm absolvenți dornici să se afirme, implicați în organizații studențești, capabili de a susține o temă sau un punct de vedere cu argumente juridice, buni cunoscători ai unei limbi străine, preferabil limba engleză, tineri speciali cu gândire „out of the box”. Acestea sunt singurele „teste” pe care trebuie să le treacă pentru a rămâne alături de noi și pe mai departe”, subliniază Monica Paisa.
Experiența pe care Țuca Zbârcea & Asociații o are cu noile generații arată faptul că tinerii care intră astăzi pe piața muncii sunt interesați de stabilitate financiară, oportunități de avansare în carieră, sănătate, educație (self-improvement) și timp pentru propriile pasiuni. „Practic, cu cât mai multe beneficii, cu atât mai bine. Conceptul „life-work balance” este foarte bine adoptat și înțeles de noua generație. Au mare succes pachetele salariale care includ abonamente la sală, servicii medicale, lucrul de acasă, dar și posibilitatea de a avansa în carieră într-un timp scurt, de 2-3 ani. Pe termen lung însă, am constatat o tendință a tinerei generații de a acorda mai mare importanță echipei din care fac parte, proiectelor în care sunt implicați si posibilității de a-și pune amprenta”, menționează Monica Paisa.
Avocatura este o profesie complexă, în care este nevoie de învățare continuă și de o muncă realizată în mod constant. Monica Paisa le atrage atenția celor care se îndreaptă către această meserie că, în avocatură, sunt necesare atenția la detalii, pregătirea temeinică și grija pentru client.
„Avocații stagiari sunt recrutați de la început în funcție de specializările firmei și sunt arondați unui Asociat care se ocupă de formarea lor. Programul de lucru este unul normal, iar evaluarea se face trimestrial. În plus, ei primesc feedback constant din partea echipei, pentru a se adapta mai ușor cerințelor. Onorariile se înscriu în standardele practicate de firmele din acest domeniu, iar beneficiile sunt cele clasice: servicii medicale, programul de lucru flexibil, zile libere suplimentare acordate în funcție de vechimea în firmă, programe de training și formare profesională, dar și teambuilding-uri etc.”, completează interlocutoarea BizLawyer.
Programul de practică - Vara Viitorului la Țuca Zbârcea & Asociații
Firma organizează în fiecare vară, în timpul vacanței studenților, „Programul de practică - Vara Viitorului la Țuca Zbârcea & Asociații”, destinat în primul rând celor care au absolvit anul III de studiu. Programul este deschis și pentru studenții bine pregătiți de anul II.
Țuca Zbârcea & Asociații oferă stagii de practică în urma unei selecții atent realizate. Această selecție se bazează pe proiectele organizate împreună cu asociațiile studențești (cum ar fi concursuri de procese simulate, concursuri de eseuri, școli de vară etc), dar și prin anunțuri directe. „De asemenea, întrucât ne propunem o colaborare pe termen lung, studenții care au primit evaluări foarte bune în cadrul programul precedent au posibilitatea de a ni se alătura la practică și anul acesta”, punctează Monica Paisa.
Programul de practică se desfășoară în perioada iulie – septembrie, sub forma a trei serii de stagii cu câte opt locuri de practică fiecare. Studenții lucrează fie numai cu o singură echipă de avocați, având unul sau doi mentori desemnați din cadrul acesteia, fie au posibilitatea să colaboreze cu mai mulți mentori din echipe specializate pe arii diferite de practică. Reprezentaníi firmei de avocați spun că încearcă întotdeauna să țină cont de preferințele studenților, de domeniile în care își doresc să se specializeze în viitor.
Programul de practică reprezintă pentru firmă ocazia de a face cunoștință cu mulți dintre viitorii stagiari.
Opiniile unor profesioniști care ocupă poziții de top în departamentele juridice ale unor companii importante, pe platforma www.in-houselegal.ro. Urmărește temele dezvoltate de avocați sau membri ai comunității In-houseLegal și propune subiecte.
„Încă din prima zi de practică organizăm întâlniri ale avocaților mentori cu studenții pe teme de interes pentru ei: ce înseamnă avocatura de business în România, care este modul de lucru în societatea noastră, care sunt ariile de practică cu cele mai multe proiecte în desfășurare, care sunt provocările actuale în domeniul juridic etc. Studenții beneficiază de training-uri susținute de avocații noștri și sunt încurajați să propună subiecte de dezbatere. Principalele activități alocate studenților sunt documentarea juridică în diverse domenii de drept și redactarea de documente sub îndrumarea avocaților lor coordonatori”, susține Monica Paisa.
Interacțiunea cu viitorii profesioniști în drept a fost una excelentă și anul acesta, iar echipa Țuca Zbârcea & Asociații s-a bucurat să descopere studenți remarcabili, implicați, dornici să învețe și să lucreze atent. „Ca toți tinerii aflați la început de drum, ei au nevoie de îndrumare, de un timp de adaptare, de susținere și înțelegere din partea mentorilor. Studenții ne-au declarat, inclusiv la finalul stagiului de practică, că principalul beneficiu pentru ei este oportunitatea de a lucra în cadrul unei firme de top, alături de avocați valoroși, cu o bogată experiență în domeniu. La acestea se adaugă oportunitatea de a-și testa cunoștințele și de a învăța lucruri noi, de a-și descoperi talente sau dezvolta anumite aptitudini și, nu în ultimul rând, de a înțelege mai bine avocatura de business și a identifica specializarea / specializările care li se potrivește/potrivesc cel mai bine. În egală măsură însă, stagiile sunt remunerate, așadar există și beneficii materiale asociate programului de practică. Și anul acesta avem în vedere studenți pe care ni-i dorim anul viitor în echipa noastră de avocați stagiari”, nuanțează Monica Paisa.
Țuca Zbârcea & Asociații este una dintre firmele din liga mare a avocaturii de business care recrutează în mod constant tinere talente. În acest moment, echipa include 34 de avocați sub 30 de ani, ceea ce înseamnă aproximativ 29% din numărul total de avocați.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 971 / 2148 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
Bondoc & Asociații a asistat ENGIE în achiziția unuia dintre cele mai mari proiecte eoliene din România. De cealaltă parte, Schoenherr a stat alături de Greenvolt Power pe tot parcursul tranzacției, care a implicat o structură contractuală complexă și multiple considerente de reglementare. Echipele, coordonate de Monica Iancu și Monica Cojocaru
Cea mai mare fuziune din istoria avocaturii de business: Hogan Lovells și Cadwalader, Wickersham & Taft au anunțat intenția de a se combina într-o singură firmă
Apreciată constant de ghidurile juridice internaționale pentru mandatele sofisticate, practica de Capital Markets a CMS România a devenit, prin consistență și profunzime, unul dintre pilonii reputației firmei pe piața locală și un reper important în rețeaua sa regională | De vorbă cu Cristina Reichmann (Partener) despre disciplina pregătirii pentru bursă, finețea aplicării regulilor de piață și forța unei echipe care lucrează articulat, cu roluri clare și obiective aliniate
PNSA a asistat Grupul Société Générale în finalizarea vânzării BRD Pensii. Echipa, coordonată de Silviu Stoica (Avocat Asociat) și Florian Nițu (Avocat Asociat Coordonator)
NNDKP, parte din echipa juridică internațională care a asistat Metinvest în achiziția ArcelorMittal Iași
Mușat & Asociații obține o nouă victorie definitivă pentru NUROL într-un proiect strategic de infrastructură rutieră
Record de promovări la Țuca Zbârcea & Asociații: trei noi parteneri și alte 16 numiri interne | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Această serie de promovări, una dintre cele mai extinse din istoria noastră, coincide cu aniversarea a 20 de ani de la fondarea firmei, un moment ce reconfirmă valoarea, profesionalismul și dăruirea întregii noastre echipe”
Filip & Company a organizat în parteneriat cu Asociația Studenților în Drept cea de-a zecea ediție a Concursului de negocieri simulate „Teodora Tudose”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS
.jpg)





